Am ales să-mi petrec vacanţa de Crăciun pe plaiurile italieneşti, cu gândul că o dată în viaţă am 20 de ani şi sunt studentă la Ravenna.
Venezia...asta a fost prima destinaţie!Am aşteptat să treacă zilele de Crăciun să circule trenurile normal, să nu fie prea mulţi gură-cască prin oraş...să fie soare (asta deja nu mai ţinea de oameni).
Dimineaţa mi-au îngheţat toate simţurile până la gară. Nenicul de la bilete „prietenul nostru” (eu şi Manu îl numim aşa, ne ştie de pe când vorbeam doar engleză, mereu ne face recomandări când cumpărăm bilete) ne-a sfătuit să luăm biletele dus-întors că la Venezia se stă la coadă la gară să-ţi cumperi bilet. Spre Venezia a trebuit să schimbăm în Ferrara. În 40 de minute, până la sosirea celuilalt tren a trebuit să ne adăpostim în cafeneaua gării (unde nu aveau alt ceai decât cel de muşeţel) ..că sala de aşteptare avea toate uşile deschise: congelare garantată!
Gara din Venezia: cum am coborît din tren am auzit câteva limbi diferite, multe feţe cu ochi înguşti, nişte rusoaice îmblănite, români, nemţi, italieni...lume şi lume. Se arăta şi soarele, deşi nu l-am simţit deloc toată ziua, măcar l-am văzut...şi a dat bine şi în poze.
Aşadar, cu căţelul şi purcelul, înarmaţi cu hărţi şi aparate de fotografiat, turiştii se înghesuiau pe podurile veneţiene. Comercianţii îşi aşteptau cumpăratorii de nimicuri la preţuri exagerate...chinezisme cu steaguri italieneşti pe ele, bluze de nailon pe care scrie ITALIA, bibeleouri, măşti hidoase...suveniruri domnule!Aşadar, tarabele cu ţigănii stricau peisajul şi agresau privirea (cel puţin pe a mea).
Am stat la coada vreo 10 minute să urcăm într-un turn din Piaţa San Marco (a zis Roman că e acceptabilă coada), am urcat cu liftul condus de un nene cu figură dură, îţi dădea impresia că el face cea mai serioasă şi mai importantă treabă de pe lumea asta: număra persoanele care să intre în lift, apoi apăsa pe buton şi îi descărca în vârful turnului...şi tot aşa.
Apoi am stat la altă coadă, nu prea mare...şi ştiu şi de ce!Era cam ora prânzului, pe care italienii o respectă cu sfinţenie. De data asta am intrat în biserica lu’ Sfântu’ Marcu, unde pereţii erau îmbrăcaţi în aur. Era imensă, m-am simţit mică, neînsemnată. Aici nu aveai voie să vorbeşti, eu oricum nu mai aveam cuvinte...cât aur nene!!!!Şi blitzul era interzis în interior, însă nu şi pe terasă...unde trebuia să aştepţi să faci o poză...(interdicţia provoacă exces).
Noi am ajuns la concluzia că Venezia e frumoasă, doar aşa...să stai o zi, două. De locuit nu cred că e prea fascinant. Apa din canal pute, mereu e plin de turişti disperaţi în stare să se calce în picioare(zici că e sfârşitul lumii), clădirile arată ca nişte ruine...mdea...asta aşa ipotetic, că nu ştiu cine are fonduri să-şi cumpere o cotruţă în oraşul ăsta putred..de (şi) bogat.
Thursday, December 27, 2007
Tuesday, December 11, 2007
Tajikistan
A mai trecut ceva vreme aici la Ravenna, am mai descoperit nişte oameni, plăcerea de a vorbi despre nimicuri cu necunoscuţi…
Săptămâna trecută am cunoscut un tânăr farmacist la cursul de italiană. Pur întâmplător! A ştiut să ne salute pe limba noastră…mai ştia şi câteva cuvinte din domeniul culinar, ca orice italian, era pasionat de mâncare. Fusese vara trecută în Tajikistan, în Valea Yaghnobi, prin nişte sătuce uitate de lume, la 2000 şi ceva de metri altitudine cu alţi profesori italieni, sponsorizaţi de Universitatea din Bologna. Oameni care ştiu să vorbească persiană la nivel elementar. Mi-am zis: ia uite domne ce preocupări…după măsura fondurilor alocate şi după măsura salariului de profesor universitar de aici. Îşi permit să aibă pasiuni şi să facă lucruri inedite…
Au mers să studieze locul ăsta, să înfiinţeze o farmacie acolo în cucuieţii de munte, să facă un control medical elementar, să le studieze obiceiurile şi tradiţiile. Au cărat cu ei şi un antropolog francez, o întreagă echipă de cercetare!Au petrecut o lună mâncând carne de oaie, bând ceai negru sau verde, dormind pe jos. Să nu mai zic, au avut şi câţiva studenţi cu ei. Studenţii s-au îmbolnăvit, unii au făcut până şi crize de isterie. Era prea dur stilul de viaţă pe care îl aveau oamenii ăştia ai muntelui, ori poate pastele nu pot fi înlocuite cu carnea de oaie… , nici duşul de acasă cu râul rece…
Povestea băiatul ăsta că au fost tare prietenoşi oamenii din vale. Era şi normal din moment ce în echipa de cercetare existau doi medici şi un farmacist. Acolo nu mai călcase un medic de doi ani. Dar nici nu prea era nevoie, erau sănătoşi!Cred şi eu, cu aşa alimentaţie, cine nu ar fi?!?
Vreo două ore ne-a arătat poze de acolo. Erau un loc atât de deosebit, unde te uitai numai munte. Aveau un râu care trecea şi pe sub toaletă, aşadar apa se trăgea automat!Lângă fiecare casă era un morman de bălegar uscat cu care făceau focul. Pe ăsta îl adunau copiii, era un fel de joc pentru ei.
Au filmat şi o nuntă. Nunţile se celebrau toate în acelaşi loc, pe munte, unde era şi un panou cu poze de la nunta precedentă. Femeile erau libere să-şi aleagă soţul, condiţia era ca acesta să fie din alt sat. Mireasa călatorea pe asin pâna la locul de ceremonie. Era învăluită în dantelă albă.. şi când zic învăluită...nu i se vedeau nici măcar ochii, arăta ca o marfă, nimic estetic, nimic frumos! Nu avea voie să se descopere pe tot parcursul nunţii…ciudat. Toată suflarea o aştepta..femei gătite, cu basmale pe cap, cu fuste înflorate şi lungi, cu zâmbete aurite, largi..Toate aveau dinţi de aur, până şi fetele tinere. Era la modă, cică. Mirele era ruşinos, nu pentru că s-ar fi ruşinat de italienii ăştia cu camera, ci pentru că asta trebuie să fie atitudinea tânărului care se căsătoreşte. De mireasă nici nu mai zic, nu ştiu dacă era ruşinoasă sau nu, era reprezentată de o grămadă de cârpe.
Femeile din comunitate erau supuse bărbatului (şefu’), făceau câte 13 copii (dintre care mai mult de jumătate mureau pâna la 5 ani) sau mai mulţi, depinde câţi ieşeau (că nu foloseau niciun fel de mijloc de contracepţie), mergeau la câmp şi făceau toate treburile gospodăriei. Bărbatul se ocupa cu lucruri mai serioase, uneori mai însoţea femeia la câmp, dar de obicei meşteşugărea. Erau şi bărbaţi fioroşi care aveau un întreg ritual: băteau animalele, soţia şi mai apoi copiii, aveau multe responsabilităţi.
Casele arătau cam ca alea de la ţară, pline de covoare, covoraşe si carpete, numai că nu aveau mobilă deloc. În centrul casei era un covor pe care mâncau, pe ăla nu avea voie să calce nimeni. Oricum, se descălţau civilizat de fiecare dată când intrau în casă. Din câte am observat, casa era un loc destul de important pentru oamenii ăştia, erau nevoiţi să petreacă şase luni din an acolo. Zăpada e de trei metri uneori, nu prea ai ce să faci iarna pe afară.
Bătrânii se afişau cu mândrie în portul tradiţional, dar tinerii erau îmbrăcaţi şmechereşte, cu adidaşi, bluze sport şi jeans. Nu se potrivea ţinuta cu mediul în care trăiau, parcă îi abandonase cineva acolo. Trist!Se pierde o tradiţie!Iată care este visul lor suprem: să ajungă taximetrişti în capitală! O fi şi ăsta un ideal, un soi de realizare…
Italienii vor să iniţieze o campanie de alfabetizare acolo, cu ocazia asta mai merg şi la vară în Tajikistan, are bani universitatea... I-au dus steagul până la 4000 de metri. Ăsta e onorul!
Săptămâna trecută am cunoscut un tânăr farmacist la cursul de italiană. Pur întâmplător! A ştiut să ne salute pe limba noastră…mai ştia şi câteva cuvinte din domeniul culinar, ca orice italian, era pasionat de mâncare. Fusese vara trecută în Tajikistan, în Valea Yaghnobi, prin nişte sătuce uitate de lume, la 2000 şi ceva de metri altitudine cu alţi profesori italieni, sponsorizaţi de Universitatea din Bologna. Oameni care ştiu să vorbească persiană la nivel elementar. Mi-am zis: ia uite domne ce preocupări…după măsura fondurilor alocate şi după măsura salariului de profesor universitar de aici. Îşi permit să aibă pasiuni şi să facă lucruri inedite…
Au mers să studieze locul ăsta, să înfiinţeze o farmacie acolo în cucuieţii de munte, să facă un control medical elementar, să le studieze obiceiurile şi tradiţiile. Au cărat cu ei şi un antropolog francez, o întreagă echipă de cercetare!Au petrecut o lună mâncând carne de oaie, bând ceai negru sau verde, dormind pe jos. Să nu mai zic, au avut şi câţiva studenţi cu ei. Studenţii s-au îmbolnăvit, unii au făcut până şi crize de isterie. Era prea dur stilul de viaţă pe care îl aveau oamenii ăştia ai muntelui, ori poate pastele nu pot fi înlocuite cu carnea de oaie… , nici duşul de acasă cu râul rece…
Povestea băiatul ăsta că au fost tare prietenoşi oamenii din vale. Era şi normal din moment ce în echipa de cercetare existau doi medici şi un farmacist. Acolo nu mai călcase un medic de doi ani. Dar nici nu prea era nevoie, erau sănătoşi!Cred şi eu, cu aşa alimentaţie, cine nu ar fi?!?
Vreo două ore ne-a arătat poze de acolo. Erau un loc atât de deosebit, unde te uitai numai munte. Aveau un râu care trecea şi pe sub toaletă, aşadar apa se trăgea automat!Lângă fiecare casă era un morman de bălegar uscat cu care făceau focul. Pe ăsta îl adunau copiii, era un fel de joc pentru ei.
Au filmat şi o nuntă. Nunţile se celebrau toate în acelaşi loc, pe munte, unde era şi un panou cu poze de la nunta precedentă. Femeile erau libere să-şi aleagă soţul, condiţia era ca acesta să fie din alt sat. Mireasa călatorea pe asin pâna la locul de ceremonie. Era învăluită în dantelă albă.. şi când zic învăluită...nu i se vedeau nici măcar ochii, arăta ca o marfă, nimic estetic, nimic frumos! Nu avea voie să se descopere pe tot parcursul nunţii…ciudat. Toată suflarea o aştepta..femei gătite, cu basmale pe cap, cu fuste înflorate şi lungi, cu zâmbete aurite, largi..Toate aveau dinţi de aur, până şi fetele tinere. Era la modă, cică. Mirele era ruşinos, nu pentru că s-ar fi ruşinat de italienii ăştia cu camera, ci pentru că asta trebuie să fie atitudinea tânărului care se căsătoreşte. De mireasă nici nu mai zic, nu ştiu dacă era ruşinoasă sau nu, era reprezentată de o grămadă de cârpe.
Femeile din comunitate erau supuse bărbatului (şefu’), făceau câte 13 copii (dintre care mai mult de jumătate mureau pâna la 5 ani) sau mai mulţi, depinde câţi ieşeau (că nu foloseau niciun fel de mijloc de contracepţie), mergeau la câmp şi făceau toate treburile gospodăriei. Bărbatul se ocupa cu lucruri mai serioase, uneori mai însoţea femeia la câmp, dar de obicei meşteşugărea. Erau şi bărbaţi fioroşi care aveau un întreg ritual: băteau animalele, soţia şi mai apoi copiii, aveau multe responsabilităţi.
Casele arătau cam ca alea de la ţară, pline de covoare, covoraşe si carpete, numai că nu aveau mobilă deloc. În centrul casei era un covor pe care mâncau, pe ăla nu avea voie să calce nimeni. Oricum, se descălţau civilizat de fiecare dată când intrau în casă. Din câte am observat, casa era un loc destul de important pentru oamenii ăştia, erau nevoiţi să petreacă şase luni din an acolo. Zăpada e de trei metri uneori, nu prea ai ce să faci iarna pe afară.
Bătrânii se afişau cu mândrie în portul tradiţional, dar tinerii erau îmbrăcaţi şmechereşte, cu adidaşi, bluze sport şi jeans. Nu se potrivea ţinuta cu mediul în care trăiau, parcă îi abandonase cineva acolo. Trist!Se pierde o tradiţie!Iată care este visul lor suprem: să ajungă taximetrişti în capitală! O fi şi ăsta un ideal, un soi de realizare…
Italienii vor să iniţieze o campanie de alfabetizare acolo, cu ocazia asta mai merg şi la vară în Tajikistan, are bani universitatea... I-au dus steagul până la 4000 de metri. Ăsta e onorul!
Thursday, November 22, 2007
Actualităţi
Mă lupt de o săptămâmă cu o carte americănească tradusă în italiană: teorii sociologice. Greu se mai citeste in limba asta...am numai consoane duble în faţa ochilor...
În oraş au pus beculeţe pe toate străzile, da le aprind de abia în decembrie. În magazine a apărut insuportabilul Moş Crăciun (Babbo Natale), globuleţe, luminiţe, cadouri, promoţii, sclipiciuri...lumea e fericită!La supermarket era promoţie: îti dădea cu DOAR un euro o ţigănie de statuetă (reprezentarea unui îngeraş)...la casă...întreba dacă vrei..că vezi doamne ai făcut cumpărături de la ei...ce stupid!...mai pun vreo 3 euro şi iau o carte cu coperţi cartonate.
Astăzi am fost la Biblioteca Classense cu colegele mele şi cu profu ăsta pasionat de cartea antică. Am ţinut cursul în sala de lectură destinată celor care vor să consulte cărţi rare. Ne-a prezentat profu’ nişte cărţi tipărite între 1400 şi 1700 la Venezia. Ce senzaţie să pun mâna pe vechiturile alea...Poemele lui Ovidiu, o carte decorată manual, cu imagini aurite. Versurile lui Ovidiu erau plasate la jumătatea paginii într-un pătrat alb, iar în rest erau notiţe critice. Am râs...versurile parcă nici nu contau...critica ocupa 80% din carte!Apoi o ediţie a Divinei Comedii din 1502...Am văzut şi notiţe făcute de diverşi proprietari sau cititori. Unul scrisese: „Questo libro è mio!”(cartea asta e a mea!)...cine ştie în ce an a scris...Interesant! A fost ultima întâlnire cu colegele astea care nu au darul vorbirii. Când începusem şi eu să aflu ce şi cum cu fiinţele astea...s-a terminat cursul! Cu proful mă mai întâlnesc, până în ziua plecării, că am 3 examene cu el...eternul şi fascinantul Lorenzo!
În oraş au pus beculeţe pe toate străzile, da le aprind de abia în decembrie. În magazine a apărut insuportabilul Moş Crăciun (Babbo Natale), globuleţe, luminiţe, cadouri, promoţii, sclipiciuri...lumea e fericită!La supermarket era promoţie: îti dădea cu DOAR un euro o ţigănie de statuetă (reprezentarea unui îngeraş)...la casă...întreba dacă vrei..că vezi doamne ai făcut cumpărături de la ei...ce stupid!...mai pun vreo 3 euro şi iau o carte cu coperţi cartonate.
Astăzi am fost la Biblioteca Classense cu colegele mele şi cu profu ăsta pasionat de cartea antică. Am ţinut cursul în sala de lectură destinată celor care vor să consulte cărţi rare. Ne-a prezentat profu’ nişte cărţi tipărite între 1400 şi 1700 la Venezia. Ce senzaţie să pun mâna pe vechiturile alea...Poemele lui Ovidiu, o carte decorată manual, cu imagini aurite. Versurile lui Ovidiu erau plasate la jumătatea paginii într-un pătrat alb, iar în rest erau notiţe critice. Am râs...versurile parcă nici nu contau...critica ocupa 80% din carte!Apoi o ediţie a Divinei Comedii din 1502...Am văzut şi notiţe făcute de diverşi proprietari sau cititori. Unul scrisese: „Questo libro è mio!”(cartea asta e a mea!)...cine ştie în ce an a scris...Interesant! A fost ultima întâlnire cu colegele astea care nu au darul vorbirii. Când începusem şi eu să aflu ce şi cum cu fiinţele astea...s-a terminat cursul! Cu proful mă mai întâlnesc, până în ziua plecării, că am 3 examene cu el...eternul şi fascinantul Lorenzo!
Saturday, November 17, 2007
...
M-am instalat complet aici!Mi-au sosit şi hainele groase de acasă, nelipsita pălincă a lu’ nea Teo, pate Bucegi, salam de Sibiu…Am dobândit deja şi un teanc de fişe de lectură scrise în italiană...alt teanc de cursuri..deja îmi fac griji...cum o să le transport până la Codlea?!?
Între timp am început şi un curs de italiană cu un prof care face voluntariat cu noi că nu-l plateşte nimeni. Nevasta e moldoveancă de la Chişinău, el a predat vreo câţiva ani pe la Moscova...nu e un tip obişnuit, e o plăcere să vorbesc cu el...mă uimeşte de fiecare dată. Are un debit verbal...mă mir cum de îl înţeleg. Da vorbeşte cam mult de politică...şi io nu prea ştiu cum stau lucrurile în Italia. Îl mai întreb una alta...să mai facem conversaţie. Mi-am propus să-l fac să vorbească despre lucruri care mă interesează şi pe mine. S-a oferit să ne arate Bologna, să mergem la universitate...prea multe servicii gratuite...!Anul ăsta nu mai există tutore pentru studenţii Erasmus la Ravenna, da el s-a oferit să ne ajute...Nu ştiu de ce...nu mă mir! Toată lumea s-a purtat prea frumos cu noi de când am ajuns aici.
Colegele de apartament au mai avut un musafir ungur...care mânca multă slănină, nu vorbea engleză şi ne privea fix. Exemplarul aparţinea Suzanei...sau cel puţin...cu ea a dormit. Oare câţi musafiri o să mai avem până când pleacă fetele astea?!?
Citesc teorii sociologice...nimic mai interesant!Am hotărât şi subiectul temei de licenţă: conservarea documentelor digitale. O să iasă ceva tehnic...oricum nu contează. Nu o să mă întrebe nimeni despre lucrarea de licenţă, n-o s-o citească nimeni...dar...să fie!
Între timp am început şi un curs de italiană cu un prof care face voluntariat cu noi că nu-l plateşte nimeni. Nevasta e moldoveancă de la Chişinău, el a predat vreo câţiva ani pe la Moscova...nu e un tip obişnuit, e o plăcere să vorbesc cu el...mă uimeşte de fiecare dată. Are un debit verbal...mă mir cum de îl înţeleg. Da vorbeşte cam mult de politică...şi io nu prea ştiu cum stau lucrurile în Italia. Îl mai întreb una alta...să mai facem conversaţie. Mi-am propus să-l fac să vorbească despre lucruri care mă interesează şi pe mine. S-a oferit să ne arate Bologna, să mergem la universitate...prea multe servicii gratuite...!Anul ăsta nu mai există tutore pentru studenţii Erasmus la Ravenna, da el s-a oferit să ne ajute...Nu ştiu de ce...nu mă mir! Toată lumea s-a purtat prea frumos cu noi de când am ajuns aici.
Colegele de apartament au mai avut un musafir ungur...care mânca multă slănină, nu vorbea engleză şi ne privea fix. Exemplarul aparţinea Suzanei...sau cel puţin...cu ea a dormit. Oare câţi musafiri o să mai avem până când pleacă fetele astea?!?
Citesc teorii sociologice...nimic mai interesant!Am hotărât şi subiectul temei de licenţă: conservarea documentelor digitale. O să iasă ceva tehnic...oricum nu contează. Nu o să mă întrebe nimeni despre lucrarea de licenţă, n-o s-o citească nimeni...dar...să fie!
Tuesday, November 6, 2007
Banalităţi
M-am trezit de cu ziuă, deşi adormisem pe la 1 noaptea...ca în fiecare noapte. Am ascultat acelaşi Andrieş pe care îl ascult de o săptămână pentru că mi-e lene să-mi schimb muzica de pe telefon...apoi am contemplat pozele de astă vară...când eram fericită..sau când mă plângeam că e prea cald...sau...S-a trezit şi colega..”La mulţi ani, băi nene!”-zic...Apoi mă apucă dilema din faţa dulapului..”cu ce naiba mă îmbrac azi?”...fac o cafea, mai schimb două vorbe cu Suzi, îmi pun masca acră...să nu atrag nicio privire şi plec.
La şcoală, profu de civilizaţie greacă şi-a permis să întârzie o jumătate de oră. Nici măcar scuze nu şi-a cerut..parcă i se părea normal să stăm să-l aşteptăm atâta timp...mai lipsea să-i pregatim covorul roşu. Mi-am adus aminte de cursurile de la Transilvania când plecam acasă dacă trecea sfertul de oră academic şi proful nu venea...nu stăteam niciun minut în plus. L-am primit cu o faţă acră...să înţeleagă că nu e o plăcere să-l aştept. Atâta ne mai întreabă şi ne mai suceşte pe toate părţile...ce naiba să şi faci cu două studente...cred că se plictiseşte şi el să vorbească singur. Oricum, după ce ies de la cursul ăsta nu mai sunt în stare de nimic, atâta energie îmi consumă.
Azi am început un curs nou: Tehnici pentru bazele de date bibliografice...Normal, nu mai mult de patru studenţi, cu noi cu tot. Dar profu ăsta avea şi o asistentă care se pare că are şi ceva în cap, deşi a roşit şi s-a bâlbâit cât ne-a zis două vorbe. Nu m-am plictisit, dar m-au deranjat nişte muncitori care dădeau găuri în pereţi..., mi-am adus aminte de vecinii mei de la Codlea.
Am mai stat şi la şcoală la internet...noroc cu diferenţa asta de fus orar că mai reuşesc să schimb două vorbe cu cel drag înainte să se închidă clădirea. La internet cafe am hotărât să nu mă duc...pentru siguranţa personală..
Am încheiat ziua cu o cină preparată de unguroaice în stil italienesc, am băut o „palinca”(cum zice Suzi)...am mai băgat şi nişte şampanie...şi uite aşa m-am apucat de scris
Discuţiile s-au axat pe teme culinare (bleah), biserici, credincioşii (nimic aprofundat), bărbaţi, o bârfă despre italiencele de la noi din bloc, despre studenţii italieni (care se îmbracă cu aceleaşi haine o săptămână întreagă), despre...Şi uite aşa am vorbit noi până şi-a dat seama „asta mică” (Eva) că trebue să plece la întâlnirea cu un italian de care...chipurile...s-a indragostit de curând. Zice că are şi bucătăreasă ăsta...da io acuma mă gândesc...prostul ăla venit din Ungaria acum două săptamâni...cu care a împărţit patul 4 nopţi...cine naiba era...că ziceai că se şi mărită cu el aşa entuziasmată se arăta...!?!
La şcoală, profu de civilizaţie greacă şi-a permis să întârzie o jumătate de oră. Nici măcar scuze nu şi-a cerut..parcă i se părea normal să stăm să-l aşteptăm atâta timp...mai lipsea să-i pregatim covorul roşu. Mi-am adus aminte de cursurile de la Transilvania când plecam acasă dacă trecea sfertul de oră academic şi proful nu venea...nu stăteam niciun minut în plus. L-am primit cu o faţă acră...să înţeleagă că nu e o plăcere să-l aştept. Atâta ne mai întreabă şi ne mai suceşte pe toate părţile...ce naiba să şi faci cu două studente...cred că se plictiseşte şi el să vorbească singur. Oricum, după ce ies de la cursul ăsta nu mai sunt în stare de nimic, atâta energie îmi consumă.
Azi am început un curs nou: Tehnici pentru bazele de date bibliografice...Normal, nu mai mult de patru studenţi, cu noi cu tot. Dar profu ăsta avea şi o asistentă care se pare că are şi ceva în cap, deşi a roşit şi s-a bâlbâit cât ne-a zis două vorbe. Nu m-am plictisit, dar m-au deranjat nişte muncitori care dădeau găuri în pereţi..., mi-am adus aminte de vecinii mei de la Codlea.
Am mai stat şi la şcoală la internet...noroc cu diferenţa asta de fus orar că mai reuşesc să schimb două vorbe cu cel drag înainte să se închidă clădirea. La internet cafe am hotărât să nu mă duc...pentru siguranţa personală..
Am încheiat ziua cu o cină preparată de unguroaice în stil italienesc, am băut o „palinca”(cum zice Suzi)...am mai băgat şi nişte şampanie...şi uite aşa m-am apucat de scris
Discuţiile s-au axat pe teme culinare (bleah), biserici, credincioşii (nimic aprofundat), bărbaţi, o bârfă despre italiencele de la noi din bloc, despre studenţii italieni (care se îmbracă cu aceleaşi haine o săptămână întreagă), despre...Şi uite aşa am vorbit noi până şi-a dat seama „asta mică” (Eva) că trebue să plece la întâlnirea cu un italian de care...chipurile...s-a indragostit de curând. Zice că are şi bucătăreasă ăsta...da io acuma mă gândesc...prostul ăla venit din Ungaria acum două săptamâni...cu care a împărţit patul 4 nopţi...cine naiba era...că ziceai că se şi mărită cu el aşa entuziasmată se arăta...!?!
Tuesday, October 30, 2007
...
Plouă, plouă, plouă....vreme de beţie!
Toată lumea e mohorâtă...şi mie mi-e somn de dimineaţă până seara...
Azi am avut un curs de la 11. Am ajuns somnoroasă şi udă...!Cu 10 minute de întîrziere, ca de obicei, a venit şi profu’...Poate din cauza vremii...franţuzoaica nu s-a trezit azi, aşa că ăsta a ţinut un curs cu mine şi cu Manuela...ce palpitant: curs cu două studente românce...dacă nu veneam noi cu bursă nici nu avea cu cui să-i vorbească cu atâta fascinaţie despre mimesis, muzici, reclame, iliade, odissei...poeţi obscuri şi aşa mai departe. Nu am putut să dorm că proful ţine mult la contactul vizual...nici măcar când citeste de pe diapozitiv nu-şi ia ochii de la noi...uneori am impresia că ştie pe de rost pasaje întregi din Republica lui Platon. Ne-a recomandat şi nouă să citim...aşa când plouă... Două ore m-am învârtit în toate poziţiile pe scaunul ăla, am analizat fiecare fibră a pixului cu care scriam...şi asta nu pentru că ar fi fost plictisitor ce zicea individul ăsta, da eu nu pot să mă uit atâta în ochii cuiva, că mă ia cu delir...şi nici nu mai aud ce zice. La Transilvania, dacă eram doi inşi la un curs...profu’ nici nu s-ar fi sinchisit să descuie clasa, d’apăi să mai stea să toace două ore...
Al doilea curs m-a plictisit până la refuz...ne-a citit profu’ de pe nişte manuscrise vechi..cum dracu’ citea, că eu nu înţelegeam nimic, la urma urmei putea să ne citească orice...!Colegele, care-şi notează şi răsuflarea profului, scriau ca nişte maşini...mult...şi fără să gândească. Dacă ăsta repetă de 10 ori acelaşi lucru, ele de 10 ori notează...şi la sfârşit de curs mai cer şi lămuriri.
Afară ploua şi era rece..bicicliştii erau accesorizaţi cu umbrele..La intrarea în supermarket...nişte indivizi dubioşi ne-au salutat în vreo trei limbi. Apoi, la casă, un tip din faţa noastră se uita insistent, a fost atent la fiecare produs pe care l-am pus pe bandă, apoi la fiecare detaliu al fiinţei noastre. Nu mai nimerea să-şi bage restul în portofel...preocupat de mâncarea pe care o aşezam eu în ghiozdan...înfiorător individ, m-am gândit că o fi vreun criminal în serie...atât de straniu s-a uitat. În drum spre casă, un şofer nefericit mi-a dichisit ţinuta cu conţinutul unei băltoace, norocul meu că mai aveam doar 5 minute până acasă...
Aşa o zi stranie...şi acum iar plouă...şi trebuie să mă apuc să citesc...în niciun caz de plăcere...
Toată lumea e mohorâtă...şi mie mi-e somn de dimineaţă până seara...
Azi am avut un curs de la 11. Am ajuns somnoroasă şi udă...!Cu 10 minute de întîrziere, ca de obicei, a venit şi profu’...Poate din cauza vremii...franţuzoaica nu s-a trezit azi, aşa că ăsta a ţinut un curs cu mine şi cu Manuela...ce palpitant: curs cu două studente românce...dacă nu veneam noi cu bursă nici nu avea cu cui să-i vorbească cu atâta fascinaţie despre mimesis, muzici, reclame, iliade, odissei...poeţi obscuri şi aşa mai departe. Nu am putut să dorm că proful ţine mult la contactul vizual...nici măcar când citeste de pe diapozitiv nu-şi ia ochii de la noi...uneori am impresia că ştie pe de rost pasaje întregi din Republica lui Platon. Ne-a recomandat şi nouă să citim...aşa când plouă... Două ore m-am învârtit în toate poziţiile pe scaunul ăla, am analizat fiecare fibră a pixului cu care scriam...şi asta nu pentru că ar fi fost plictisitor ce zicea individul ăsta, da eu nu pot să mă uit atâta în ochii cuiva, că mă ia cu delir...şi nici nu mai aud ce zice. La Transilvania, dacă eram doi inşi la un curs...profu’ nici nu s-ar fi sinchisit să descuie clasa, d’apăi să mai stea să toace două ore...
Al doilea curs m-a plictisit până la refuz...ne-a citit profu’ de pe nişte manuscrise vechi..cum dracu’ citea, că eu nu înţelegeam nimic, la urma urmei putea să ne citească orice...!Colegele, care-şi notează şi răsuflarea profului, scriau ca nişte maşini...mult...şi fără să gândească. Dacă ăsta repetă de 10 ori acelaşi lucru, ele de 10 ori notează...şi la sfârşit de curs mai cer şi lămuriri.
Afară ploua şi era rece..bicicliştii erau accesorizaţi cu umbrele..La intrarea în supermarket...nişte indivizi dubioşi ne-au salutat în vreo trei limbi. Apoi, la casă, un tip din faţa noastră se uita insistent, a fost atent la fiecare produs pe care l-am pus pe bandă, apoi la fiecare detaliu al fiinţei noastre. Nu mai nimerea să-şi bage restul în portofel...preocupat de mâncarea pe care o aşezam eu în ghiozdan...înfiorător individ, m-am gândit că o fi vreun criminal în serie...atât de straniu s-a uitat. În drum spre casă, un şofer nefericit mi-a dichisit ţinuta cu conţinutul unei băltoace, norocul meu că mai aveam doar 5 minute până acasă...
Aşa o zi stranie...şi acum iar plouă...şi trebuie să mă apuc să citesc...în niciun caz de plăcere...
Wednesday, October 24, 2007
Mai pe scurt...
Weekend: ploaie, frig, mulţi unguri, vin fiert, o ţuică din struguri(foarte împuţită), miros de parfum, o blondă care scotea nişte sunete...ca veveriţa din Ice Age atunci când işi scăpa aluna, "poftă bună"-urare făcută de un ungur pe care îl chema Antonio, semnal prost la internet din cauza furtunii, o carte despre cărţile antice, o plimbărică de duminică, boşorogi veniţi în vizită la biserici, un nor negru care s-a scuturat deasupra mea în curtea bisericii San Vitale, regrete că nu mi-am luat căciulă şi fular de acasă, pârjoale moldoveneşti, un anticariat, lipsa masculilor italieni pe la noi pe acasa (se pare că nu le plac bărbaţii unguri), un cuplu iubăreţ, multe duşuri, o despărţire cam tristă...nu şi pentru mine, mizerie...ca la noi la nimeni, lipsa plictselii, oboseală...parcă am dat la coasă.
Wednesday, October 17, 2007
După trei săptămâni pe pământ străin
Stau de trei săptămâni în ţara asta...şi iată, pot să spun că zilele au început să fie la fel. Luni, marţi şi miercuri am aceleaşi cursuri, cu aceeaşi doi profi...cu care m-am obisnuit..care s-au obişnuit cu mine...Cursuri de câte două ore în care îmi pierd şirul gândurilor, îmi amorţesc picioarele şi mă doare spatele.
Nu mă gândesc la casă, nu mi-e dor de Codlea, de stresul de la facultate...nici atât...să nu mai menţionez naveta Codlea –Braşov pe timp de iarnă! Văd că m-aş adapta repede să trăiesc în altă ţară, să vorbesc altă limbă... Aici am un program lejer care îmi permite să citesc toate cărţile din bibliografii, asta cu nota că sunt în italiană şi le citesc mai lent...
Am şi progresat!Pot să formulez o frază inteligibilă în italiană, citesc fără să simt nevoia de a consulta un dicţionar...cuvintele necunoscute le prind din context. De scris e mai greu...niciodată nu nimeresc unde să dublez consoana, da asta nu e grav!
Azi am trecut la lucruri mai complicate la cursul de civilizaţie greacă. A venit vorba de Barthes, Propp, Joyce...amicii mei de la „Transilvania”. Şi iată că au citit şi italienii...Am plecat cu o senzaţie de mulţumire de la cursul ăsta, m-am simţit ca acasă.
Colegele astea de apartament au devenit insuportabile. Nu mai încuie uşa,...într-o dimineaţă au lăsat cuptorul aprins, nu spală vase, nu-şi strâng de unde mănâncă, invită pe la noi pe acasă tot felul de indivizi dubioşi pe care nici ele nu-i cunosc.
M-am săturat să tot curăţ după ele, să nu pot să mănânc de musafirii lor libidinoşi...asta e!Bine că pleacă peste două luni...atunci o să mă simt şi eu bine în casa asta.
Nu mă gândesc la casă, nu mi-e dor de Codlea, de stresul de la facultate...nici atât...să nu mai menţionez naveta Codlea –Braşov pe timp de iarnă! Văd că m-aş adapta repede să trăiesc în altă ţară, să vorbesc altă limbă... Aici am un program lejer care îmi permite să citesc toate cărţile din bibliografii, asta cu nota că sunt în italiană şi le citesc mai lent...
Am şi progresat!Pot să formulez o frază inteligibilă în italiană, citesc fără să simt nevoia de a consulta un dicţionar...cuvintele necunoscute le prind din context. De scris e mai greu...niciodată nu nimeresc unde să dublez consoana, da asta nu e grav!
Azi am trecut la lucruri mai complicate la cursul de civilizaţie greacă. A venit vorba de Barthes, Propp, Joyce...amicii mei de la „Transilvania”. Şi iată că au citit şi italienii...Am plecat cu o senzaţie de mulţumire de la cursul ăsta, m-am simţit ca acasă.
Colegele astea de apartament au devenit insuportabile. Nu mai încuie uşa,...într-o dimineaţă au lăsat cuptorul aprins, nu spală vase, nu-şi strâng de unde mănâncă, invită pe la noi pe acasă tot felul de indivizi dubioşi pe care nici ele nu-i cunosc.
M-am săturat să tot curăţ după ele, să nu pot să mănânc de musafirii lor libidinoşi...asta e!Bine că pleacă peste două luni...atunci o să mă simt şi eu bine în casa asta.
Thursday, October 11, 2007
La şcoală
Luni!
Curs de civilizaţie greacă. Pe holurile facultăţii...doar eu şi Manuela. Mai vine şi franţuzoaica asta murdară ca un copil al străzii...emana un miros de tigări Carpaţi. Apare şi profu, nu pare surprins că are doar trei studente la curs. Intrăm într-o sală mare pe care ne-o deschide o duduie roşcată. Ea porneşte şi videoproiectoru' în timp ce profu' îşi aprinde minuţios laptop-ul. Şi uite aşa începe cursul...Ţinem şi noi să adăugăm ceva...suntem toate studente Erasmus...!Profu' zâmbeşte şi promite că o să vorbească mai clar să nu ne piardă pe drum. Cursul era destinat studenţilor de la specializarea arta şi muzică...da ce-i interesează pe ăştia de vechii greci?!?Ne-am chinuit să auzim ce zice, deşi stătem lângă el. Vocea i se împrăştia în încăperea mare şi goală...
Următorul curs a fost despre carte şi scriitură. Am mai auzit eu de vreo 10 ori la Transilvania ce încerca să ne explice nenicul ăsta acolo. M-am abţinut să nu casc şi m-am bucurat că am reuşit să înţeleg fiecare cuvânt. Păcat că nu pot să vorbesc în italiană...
În pauza de la jumătea cursului mă aşteptam să aud vreo colegă vorbind, da nu s-a întâmplat aşa. Tăceau toate ca nişte mutăloaice...Deşi sunt doar anul 2, arată deja ca nişte fete bătrâne. Erau una în faţa mea...a scris tot rahatul pe care le-a spus profu, i-au ieşit vreo 5 pagini...eu am scris una:)
Marţi şi miercuri am avut aceleaşi cursuri...cu aceeaşi profesori, aprox. la aceleaşi ore...plictisitor!Mi-am observat colegele de la ştiinţele informării...toate scriu aşa minuţios...de pildă, scria una că o carte e făcută din hârtie...:))
Am aflat că trebuie să scriu nişte eseuri...de fapt, am aflat că trebuie să scriu. Am şi liste bibliografice deja...am tot ce-mi trebe ca să-mi treacă timpul.
Am detectat şi o conexiune wireless...adică am net pe gratis...de aici rezultă accesul liber la oamenii dragi mie:)
Curs de civilizaţie greacă. Pe holurile facultăţii...doar eu şi Manuela. Mai vine şi franţuzoaica asta murdară ca un copil al străzii...emana un miros de tigări Carpaţi. Apare şi profu, nu pare surprins că are doar trei studente la curs. Intrăm într-o sală mare pe care ne-o deschide o duduie roşcată. Ea porneşte şi videoproiectoru' în timp ce profu' îşi aprinde minuţios laptop-ul. Şi uite aşa începe cursul...Ţinem şi noi să adăugăm ceva...suntem toate studente Erasmus...!Profu' zâmbeşte şi promite că o să vorbească mai clar să nu ne piardă pe drum. Cursul era destinat studenţilor de la specializarea arta şi muzică...da ce-i interesează pe ăştia de vechii greci?!?Ne-am chinuit să auzim ce zice, deşi stătem lângă el. Vocea i se împrăştia în încăperea mare şi goală...
Următorul curs a fost despre carte şi scriitură. Am mai auzit eu de vreo 10 ori la Transilvania ce încerca să ne explice nenicul ăsta acolo. M-am abţinut să nu casc şi m-am bucurat că am reuşit să înţeleg fiecare cuvânt. Păcat că nu pot să vorbesc în italiană...
În pauza de la jumătea cursului mă aşteptam să aud vreo colegă vorbind, da nu s-a întâmplat aşa. Tăceau toate ca nişte mutăloaice...Deşi sunt doar anul 2, arată deja ca nişte fete bătrâne. Erau una în faţa mea...a scris tot rahatul pe care le-a spus profu, i-au ieşit vreo 5 pagini...eu am scris una:)
Marţi şi miercuri am avut aceleaşi cursuri...cu aceeaşi profesori, aprox. la aceleaşi ore...plictisitor!Mi-am observat colegele de la ştiinţele informării...toate scriu aşa minuţios...de pildă, scria una că o carte e făcută din hârtie...:))
Am aflat că trebuie să scriu nişte eseuri...de fapt, am aflat că trebuie să scriu. Am şi liste bibliografice deja...am tot ce-mi trebe ca să-mi treacă timpul.
Am detectat şi o conexiune wireless...adică am net pe gratis...de aici rezultă accesul liber la oamenii dragi mie:)
Thursday, October 4, 2007
Primul curs în italiană
Oh, da!A început şcoala!
Am mers cu emoţii la şcoală, ca în clasa întâi, nu ştiu nici să scriu în limba asta a lor. M-am stresat că n-o să înţeleg nimic din ce o să zică profu în italiană..
Curs de introducere în studiul sistemelor sociale. În sală erau nişte fete cucuiete, năsoase şi cu curu scos pe jumătate din pantalonii fiţoşi; un băiat (sau să zic bărbat că era trecut de 27)care vorbea singur şi îşi tot nota ceva într-o agendă. Fetele astea vorbeau repede şi alintat, nu înţelegeam nimic, da nici nu-mi doream, nu-şi comunicau nimic demn de ascultat. Până să înceapă cursul s-au strâns cam 10 inşi...cu noi cu tot. A venit un prof care habar nu avea să conecteze laptop-ul la proiector...l-a descurcat studentul ăsta care vorbea singur...
Ne-am prezentat în engleză. S-a simţit onorat că i-am ales cursul şi ne-a zis că speră să ne placă…
La curs a vorbit italiană foarte clar, astfel încât am reuşit să înţeleg în proporţie de 90%. A predat fain, a purtat conversaţii cu studenţii curioşi şi încuiaţi la minte. Pe mine m-a marcat felul în care le explica fiecare noţiune, fiecare cuvânt, insistenţa cu care sublinia anumite aspecte...eu le vedeam simple şi clare, dar colegii aveau tot felul de întrebări stupide. Mi-am adus aminte de primul curs de stilistică de la “Transilvania”...când profa a introdus în scenă termeni absolut necunoscuţi pe care nici măcar nu i-a explicat...mă întrebam cum s-ar fi simţit studenţii ăştia la un astfel de curs. După două ore, profu’ şi-a amintit să ne dea o pauză...
Îmi amorţiseră toate alea pe scaunul ăla incomod. O tipă brunetă a făcut cunoştinţă cu noi. Era şi ea româncă, din Piatra Neamţ. Da cred că stătea de-o viaţă în Italia, vorbea româna cu un accent ciudat. Cu un aer de superioritate ne-a zis că noi românii suntem mai „dotaţi” intelectualiceşte decât...s-a dus şi ea să fumeze o ţigară. Era trecută de 25 de ani. De fapt, doar noi eram tinerele în încăperea aia!
Înainte de a se relua cursul vine un tip spătos la mine...să fi tot avut şi el vreo 25-28 de ani. Mă salută în româneşte. Normal, am rămas cu gura căscată!Îmi spune că a fost în România astă vară...
Zic: De ce?
Zice: Am avut o iubită din Galaţi.
Zic: Cum adică ai avut...vrei să zici că ai...
(îi piere rânjetul...şi...)
Zice: A dat înapoi...trebuie să-i trimit hainele şi lucrurile pe care le avea la mine acasă...
(nu am înţeles de la ce a dat înapoi, da nu am mai întrebat)
Zic:Se mai întâmplă!
(încântat de cunoştinţă....individul se duce la locul lui)
Deci aşa...ăsta învăţase şi romînă de dragul fetei...şi ea „a dat înapoi”...
Apoi a venit profu’să mă întrebe dacă am înţeles...hmm...da ce crede elcă trebe să-mi explice şi mie de 100 de ori.
Individul din faţa mea umpluse vreo 5 coli A4. Sublinia...încercuia, apăsa...mai bolborosea câte ceva, de parcă îşi explica ceea ce zicea profu’…
Manuela s-a mai liniştit când a văzut că nu e capătul pământului să asişti la un curs în italiană. Am luat şi notiţe...deja e prea mult. Acum mai am de abia luni alt curs...şi după aia începe greul...
Am mers cu emoţii la şcoală, ca în clasa întâi, nu ştiu nici să scriu în limba asta a lor. M-am stresat că n-o să înţeleg nimic din ce o să zică profu în italiană..
Curs de introducere în studiul sistemelor sociale. În sală erau nişte fete cucuiete, năsoase şi cu curu scos pe jumătate din pantalonii fiţoşi; un băiat (sau să zic bărbat că era trecut de 27)care vorbea singur şi îşi tot nota ceva într-o agendă. Fetele astea vorbeau repede şi alintat, nu înţelegeam nimic, da nici nu-mi doream, nu-şi comunicau nimic demn de ascultat. Până să înceapă cursul s-au strâns cam 10 inşi...cu noi cu tot. A venit un prof care habar nu avea să conecteze laptop-ul la proiector...l-a descurcat studentul ăsta care vorbea singur...
Ne-am prezentat în engleză. S-a simţit onorat că i-am ales cursul şi ne-a zis că speră să ne placă…
La curs a vorbit italiană foarte clar, astfel încât am reuşit să înţeleg în proporţie de 90%. A predat fain, a purtat conversaţii cu studenţii curioşi şi încuiaţi la minte. Pe mine m-a marcat felul în care le explica fiecare noţiune, fiecare cuvânt, insistenţa cu care sublinia anumite aspecte...eu le vedeam simple şi clare, dar colegii aveau tot felul de întrebări stupide. Mi-am adus aminte de primul curs de stilistică de la “Transilvania”...când profa a introdus în scenă termeni absolut necunoscuţi pe care nici măcar nu i-a explicat...mă întrebam cum s-ar fi simţit studenţii ăştia la un astfel de curs. După două ore, profu’ şi-a amintit să ne dea o pauză...
Îmi amorţiseră toate alea pe scaunul ăla incomod. O tipă brunetă a făcut cunoştinţă cu noi. Era şi ea româncă, din Piatra Neamţ. Da cred că stătea de-o viaţă în Italia, vorbea româna cu un accent ciudat. Cu un aer de superioritate ne-a zis că noi românii suntem mai „dotaţi” intelectualiceşte decât...s-a dus şi ea să fumeze o ţigară. Era trecută de 25 de ani. De fapt, doar noi eram tinerele în încăperea aia!
Înainte de a se relua cursul vine un tip spătos la mine...să fi tot avut şi el vreo 25-28 de ani. Mă salută în româneşte. Normal, am rămas cu gura căscată!Îmi spune că a fost în România astă vară...
Zic: De ce?
Zice: Am avut o iubită din Galaţi.
Zic: Cum adică ai avut...vrei să zici că ai...
(îi piere rânjetul...şi...)
Zice: A dat înapoi...trebuie să-i trimit hainele şi lucrurile pe care le avea la mine acasă...
(nu am înţeles de la ce a dat înapoi, da nu am mai întrebat)
Zic:Se mai întâmplă!
(încântat de cunoştinţă....individul se duce la locul lui)
Deci aşa...ăsta învăţase şi romînă de dragul fetei...şi ea „a dat înapoi”...
Apoi a venit profu’să mă întrebe dacă am înţeles...hmm...da ce crede elcă trebe să-mi explice şi mie de 100 de ori.
Individul din faţa mea umpluse vreo 5 coli A4. Sublinia...încercuia, apăsa...mai bolborosea câte ceva, de parcă îşi explica ceea ce zicea profu’…
Manuela s-a mai liniştit când a văzut că nu e capătul pământului să asişti la un curs în italiană. Am luat şi notiţe...deja e prea mult. Acum mai am de abia luni alt curs...şi după aia începe greul...
Tuesday, October 2, 2007
Oameni şi fapte
Azi iar am ajuns la sediul miraculos din Via degli Ariani. Maria Paola era ocupată, vorbea cu decanul – un bărbat cât muntele, bărbos şi pus la patru ace. Am făcut şi noi cunoştinţă cu el. Ne-am mirat!Vorbea engleză foarte bine şi uite că şi el era italian.
Am întrebat de conexiunea wireless. Coordonatoarea s-a dus repede şi a chemat tehnicianul să ne configureze calculatorul. Nu ştiu ce naiba i-a luat atâta, da a stat cu noi vreo oră până cănd l-a făcut să funcţioneze. Oricum mergea cam prost netu’, aşa că am urcat la laboratorul de informatică din clădire...era destinat celor care studiau la master, doctorat...şi...studenţilor bursieri. Pentru accesul la sistemul lor am un cont personal, în momentul în care ies din el se şterg toate parolele sau adresele pe care le-am utilizat. Da e nasol că nu pot să stau pe messenger, nu au nici flash instalat...
Am mai cunoscut nişte studenţi Erasmus: o italiancă venită de la bursă din Valencia şi o franţuzoaică...colegă cu noi. Fata asta care fusese în mobilitate la Valencia vroia să-şi echivaleze examenele. Normal, în facultatea asta totul e organizat, nu avea tipa nicio grijă...să alerge după profesori să-şi echivaleze tot câte un examen, a mers direct la coordonatoare şi s-a rezolvat. Dar noi ne facem griji. În plus, am văzut că pe orarul nostru braşovean apare LRC, deşi programa nu mai include materia asta îngrozitoare. Dar cineva vrea să ne facă un „bine”, cu siguranţă! Mi-e groază de momentul în care o să ajung în ţară şi o să constat că unu şi altu’ nu are chef să echivaleze, dar aşa e la noi!Fără plecăciuni profunde nu rezolvi nimic...naiba să-i ia!
Am fost să vedem pe unde sunt sălile de curs. M-a apucat mirarea...sunt atât de mici, nu cred că o sală are mai mult de 30 de locuri. De fapt, facultăţile de pe aici nu au mulţi studenţi, e adevărat că şi taxa e destul de mare...şi nivelul lor de deşteptăciune e...
Am întrebat de conexiunea wireless. Coordonatoarea s-a dus repede şi a chemat tehnicianul să ne configureze calculatorul. Nu ştiu ce naiba i-a luat atâta, da a stat cu noi vreo oră până cănd l-a făcut să funcţioneze. Oricum mergea cam prost netu’, aşa că am urcat la laboratorul de informatică din clădire...era destinat celor care studiau la master, doctorat...şi...studenţilor bursieri. Pentru accesul la sistemul lor am un cont personal, în momentul în care ies din el se şterg toate parolele sau adresele pe care le-am utilizat. Da e nasol că nu pot să stau pe messenger, nu au nici flash instalat...
Am mai cunoscut nişte studenţi Erasmus: o italiancă venită de la bursă din Valencia şi o franţuzoaică...colegă cu noi. Fata asta care fusese în mobilitate la Valencia vroia să-şi echivaleze examenele. Normal, în facultatea asta totul e organizat, nu avea tipa nicio grijă...să alerge după profesori să-şi echivaleze tot câte un examen, a mers direct la coordonatoare şi s-a rezolvat. Dar noi ne facem griji. În plus, am văzut că pe orarul nostru braşovean apare LRC, deşi programa nu mai include materia asta îngrozitoare. Dar cineva vrea să ne facă un „bine”, cu siguranţă! Mi-e groază de momentul în care o să ajung în ţară şi o să constat că unu şi altu’ nu are chef să echivaleze, dar aşa e la noi!Fără plecăciuni profunde nu rezolvi nimic...naiba să-i ia!
Am fost să vedem pe unde sunt sălile de curs. M-a apucat mirarea...sunt atât de mici, nu cred că o sală are mai mult de 30 de locuri. De fapt, facultăţile de pe aici nu au mulţi studenţi, e adevărat că şi taxa e destul de mare...şi nivelul lor de deşteptăciune e...
Saturday, September 29, 2007
Ravenna
Azi am decis că Ravenna e plictisitoare, aşa că ne-am interesat de internet. Măcar pentru weekend să avem, să nu ne urcăm pe pereţi de plictiseală. La vodafone am găsit în sfârşit un nene care vorbea engleză, deşi nu foarte bine. Am cumpărat o cartelă cu număr. Pentru asta mi-a cerut actele. S-a uitat cam ciudat la buletinul meu codlean...A spus că trebuie să aştept un mesaj de activare, doar după aceea pot să folosesc sim-ul. Zis şi făcut!Dar mie acuma mi-a picat fisa că azi e sâmbătă şi că ăştia sunt nişte puturoşi, mai ceva ca ciprioţii. Probabil mesajul o să-l primesc luni...sau nici atunci. Poate trebuie să merg şi să-i aduc aminte. Mi-a dat restul, chitanţa, tot, numai buletinul nu...îl uitase în xerox...
-”What about my id?”...
-”I forgot!”..
La amiază am gătit ciorbă de varză cu iaurt că smântână nu am găsit. Dar a zis Zsuzsa că putem să găsim smântână la un magazin cu produse din Ucraina..şi ceva produse ruseşti.
Pe seară ne-am mai plimbat prin centru, am mai descoperit nişte locuri noi şi frumoase, la ora 21:00 italienii luau masa la terasă. Un nene se ridicase de pe scaun şi se încheia la curea...o desfăcuse...să încapă tot meniulPeste drum de teatrul Dante cântau nişte tipi la un restaurant. Se auzea superb, da n-am mai stat că era cam târziu...
Italiana...o învăţ...deocamdată la magazin, la bancă, prin secretariate universitare...De abia aştept să înceapă cursurile, să fac şi eu ceva util, să cunosc nişte italieni deştepţi (sper). Cică avem doi colegi turci care nu rup deloc italiană. S-ar putea să înceapă un curs de limbă în noiembrie, da încă nu se ştie nimic. Coordonatoarea noastră s-a plâns că nu au bani...Ai dreacu!Au salarii babane, da pentru nişte proşti care vin să studieze la ei în ţară nu fac un amărât de curs de limbă...Cât poate să coste?!?
Observ că deşi sunt la 8 km de mare, nu simt niciun fel de umezeală în aer. E tare ciudat să fii lângă mare şi să nu-i simţi prezenţa.
Femeile sunt trase la xerox, se îmbracă la fel şi nu le ajungi cu nimic la nas...e frumoase fetiliBărbaţii au plete de poeţi cuprinşi de delirul creaţiei...Au magazine în care o cămaşă model străbunica valorează aprox. 300 de euro, da de domnule, e dă firmă!
Nu-mi lipseşte nimic aici...material, da îmi lipsesc nişte oameni...
-”What about my id?”...
-”I forgot!”..
La amiază am gătit ciorbă de varză cu iaurt că smântână nu am găsit. Dar a zis Zsuzsa că putem să găsim smântână la un magazin cu produse din Ucraina..şi ceva produse ruseşti.
Pe seară ne-am mai plimbat prin centru, am mai descoperit nişte locuri noi şi frumoase, la ora 21:00 italienii luau masa la terasă. Un nene se ridicase de pe scaun şi se încheia la curea...o desfăcuse...să încapă tot meniulPeste drum de teatrul Dante cântau nişte tipi la un restaurant. Se auzea superb, da n-am mai stat că era cam târziu...
Italiana...o învăţ...deocamdată la magazin, la bancă, prin secretariate universitare...De abia aştept să înceapă cursurile, să fac şi eu ceva util, să cunosc nişte italieni deştepţi (sper). Cică avem doi colegi turci care nu rup deloc italiană. S-ar putea să înceapă un curs de limbă în noiembrie, da încă nu se ştie nimic. Coordonatoarea noastră s-a plâns că nu au bani...Ai dreacu!Au salarii babane, da pentru nişte proşti care vin să studieze la ei în ţară nu fac un amărât de curs de limbă...Cât poate să coste?!?
Observ că deşi sunt la 8 km de mare, nu simt niciun fel de umezeală în aer. E tare ciudat să fii lângă mare şi să nu-i simţi prezenţa.
Femeile sunt trase la xerox, se îmbracă la fel şi nu le ajungi cu nimic la nas...e frumoase fetiliBărbaţii au plete de poeţi cuprinşi de delirul creaţiei...Au magazine în care o cămaşă model străbunica valorează aprox. 300 de euro, da de domnule, e dă firmă!
Nu-mi lipseşte nimic aici...material, da îmi lipsesc nişte oameni...
Friday, September 28, 2007
Impresii
Azi am fost la secretariatul studenţesc din Via Baccarini 27. La uşă...o mare de studenţi cu dosare la mână. Hmm...de nepătruns. Îl căutam pe un nenic(Bacchi) care primise actele noastre din Bologna şi care trebuia să ne legalizeze. Fireşte...nimeni nu ştia nici aici engleză. Nenea ăsta lucra pentru relaţii internaţionale...la noi în ţară şi măturătorii trebe să ştie engleză, aici nu ştiu nici marii profi universitari. Asta înseamnă că trebuie să mă grăbesc să învăţ limba, că nu mă mai descurc!
Ăsta uitase să-mi dea nu ştiu ce card de acces, noroc că am fost eu vigilentă. Totuşi acasă am mai văzut o greşeală...în loc de 2007 scrisese 2010...la data înregistrării. Ce proşti!Să întreb dacă trebuie să schimb actele astea...deşi nu cred că e aşa grav, scrie mai jos că studiez în perioada 2007/2008.
Am descoperit un hipermarket...aici chiar găsesc tot ce-mi trebuie la preţ de Romania. Carnea şi verdeţurile sunt mai scumpe, da nu cu mult. Am cumpărat drojdie să facă Manuela nu ştiu ce plăcinte(turte moldovenşti).
Oraşul ăsta e chiar liniştit, nu prea sunt români aici. La ora prânzului toate magazinele şi toate instituţiile se închid. Italienii mănâncă şi dorm. Am intrat la un xerox pe la trei după amiaza şi tanti m-a salutat senină cu „buona sera”!Am o senzatie de delir...toată lumea merge pe bicicletă, mereu trebuie să fii atent să nu dea cineva peste tine. E amuzant să vezi tot felul de dame gătite şi de bărbaţi în costum pedalând pe nişte biciclete ruginite.
Până una alta sunt în vacanţă, pe 4 octombrie îmi începe primul curs!
Ăsta uitase să-mi dea nu ştiu ce card de acces, noroc că am fost eu vigilentă. Totuşi acasă am mai văzut o greşeală...în loc de 2007 scrisese 2010...la data înregistrării. Ce proşti!Să întreb dacă trebuie să schimb actele astea...deşi nu cred că e aşa grav, scrie mai jos că studiez în perioada 2007/2008.
Am descoperit un hipermarket...aici chiar găsesc tot ce-mi trebuie la preţ de Romania. Carnea şi verdeţurile sunt mai scumpe, da nu cu mult. Am cumpărat drojdie să facă Manuela nu ştiu ce plăcinte(turte moldovenşti).
Oraşul ăsta e chiar liniştit, nu prea sunt români aici. La ora prânzului toate magazinele şi toate instituţiile se închid. Italienii mănâncă şi dorm. Am intrat la un xerox pe la trei după amiaza şi tanti m-a salutat senină cu „buona sera”!Am o senzatie de delir...toată lumea merge pe bicicletă, mereu trebuie să fii atent să nu dea cineva peste tine. E amuzant să vezi tot felul de dame gătite şi de bărbaţi în costum pedalând pe nişte biciclete ruginite.
Până una alta sunt în vacanţă, pe 4 octombrie îmi începe primul curs!
Thursday, September 27, 2007
Azi am dat iar o fugă până la decanat. Maria Paola ne-a spus unde să ne înregistrăm mâine şi ne-a prezentat profesorului de civilizaţie greacă...un tip ca la vreo 40 de ani, cu părul răvăşit, care-şi cerea scuze că nu ştie să vorbească engleză. Ne-a dat programa şi ne-a recomandat cursul lui
Am trecut şi pe la facultate...nu e ceva spectaculos, seamănă cu “Transilvania”. Lângă facultate e Teatrul Dante Alighieri. De acasă până aici fac aproximativ 10 minute pe jos, deci nu am nevoie de niciun abonament de autobuz.
Sunt multe de văzut, poate în zilele următoare. Acum mă simt tare obosită şi ameţită. De aici până la mare sunt cam 8 km, trebuie să mergem să întrebăm la gară de autobuz.
Ne-am dat seama că nu am luat filme cu noi...asta seara când am găsit timp să ne plictisim. Nu mai suport să nu am net...nici nu am văzut vreun internet cafe şi nimeni nu ştie nimic despre asta. S-ar putea să avem acces la laboratorul de informatică al facultăţii...poate are wireless.
Am trecut şi pe la facultate...nu e ceva spectaculos, seamănă cu “Transilvania”. Lângă facultate e Teatrul Dante Alighieri. De acasă până aici fac aproximativ 10 minute pe jos, deci nu am nevoie de niciun abonament de autobuz.
Sunt multe de văzut, poate în zilele următoare. Acum mă simt tare obosită şi ameţită. De aici până la mare sunt cam 8 km, trebuie să mergem să întrebăm la gară de autobuz.
Ne-am dat seama că nu am luat filme cu noi...asta seara când am găsit timp să ne plictisim. Nu mai suport să nu am net...nici nu am văzut vreun internet cafe şi nimeni nu ştie nimic despre asta. S-ar putea să avem acces la laboratorul de informatică al facultăţii...poate are wireless.
Wednesday, September 26, 2007
Prima zi pe pamânt străin
Azi am vizitat ceea ce la noi se numeşte decanat. Aici (în Via degli Ariani) e o clădire mare, nu o cameră cum e la noi, fiecare profesor are biroul său personal şi are program de întrevederi cu studenţii. Am cunoscut-o pe Maria Paola Funaioli, coordonatoarea noastră de aici. A fost drăguţă, dar nici ea nu vorbeşte prea bine engleză. Când am ajuns mergea la o şedinţă, aşa că ne-a lăsat să-i folosim calculatorul pentru verificarea căsuţei de e-mail. Pe calculator domnea the great Windows 98 care nu mi-a permis să-mi deschid mailul versiune beta. L-am cunoscut mai apoi pe faimosul profesor Lorenzo Baldacchini. El ne-a recomandat pentru ce materii să optăm. Am avut o grilă largă de materii de unde puteam să alegem. Am luat 3 cursuri cu Lorenzo că el vorbeşte clar italiană şi ştie engleză bine, ar putea să ne fie de folos. Ne-am orientat şi spre nişte cursuri de civilizaţie greacă, arhivistică informatică, antropologie...şi nu mai ştiu ce. Le-am combinat cumva să ne iasă 30 de credite şi să îşi găsească un echivalent în programa de la literele braşovene.
În a doua jumătate a zilei am fost să semnăm contractul pentru chirie. Ne-am înţeles...jumătate în italiană şi jumătate în engleză. Apoi am fost la cumpărături la supermarket-ul Euro Spin. Am gătit prima ciorbă...şi am vorbit cu ai mei la telefon.
În a doua jumătate a zilei am fost să semnăm contractul pentru chirie. Ne-am înţeles...jumătate în italiană şi jumătate în engleză. Apoi am fost la cumpărături la supermarket-ul Euro Spin. Am gătit prima ciorbă...şi am vorbit cu ai mei la telefon.
Tuesday, September 25, 2007
Via Italia
M-am trezit la 2 dimineaţa şi am plecat spre Bucureşti. La 5 dimineaţa, aeroportul Băneasa era plin de viaţă. Români care plecau în Spania sau Italia...nu prea aveau bagaje...ce să iei din România?!?
La controlul vamal am stat mult. Aproape toate damele s-au descalţat că aveau cizme cu accesorii metalice...Nu m-au lăsat să trec cu cafeaua făcută de mama...adevărat...foarte periculos element!Unii aveau o sticlă de vin în bagajul de mână, da şi aia a fost confiscată.
În sala de aşteptare am stat în picioare că sala era una singură pentru cele patru porţi de plecare. Pentru Bologna erau două zboruri simultane, unul cu MyAir şi unul cu BlueAir. Ambele plecau de la poarta 1 conform biletului. Din anunţurile alea nu se înţelegea nimic, aşa un haos numai la noi se poate întâlni. Se călca lumea în picioare...care să intre primul pe poartă...parcă nu tot acolo se duceau..
În avion...
am avut loc în spate...între un nene cu muşchii umflaţi şi o tanti care ar fi trebuit să-şi facă rezervare pentru două locuri. Înainte de decolare, o tipă din personal se certa cu o copilă blondă că nu-şi închisese aia radioul. Blonda a răspuns cu un accent de bucureşteancă, nervoasă nevoie mare....că de câte ori a zburat ea cu avionul n-a zburat nimeni şi că pe ea nu o interesează instrucţiunile de zbor, s-o dea afară dacă are tupeu mâncaţ’aş!Simultan o tipă din spate făcea scandal că nu are unde să-şi pună cuşca cu câinele...personalul de pe avion o acuza că blochează ieşirea de urgenţă cu Bubico al ei...şi tot aşa.
Timp de o oră mi-a stat gândul la mâncare şi la greaţa care se accentua pe măsură ce încăperea se îmbiba cu mirosul de ţigari care venea de la toaleta din spate. Tipa din faţa mea a oprit aerul condiţionat pentru că îi era frig.
Până la urmă mi-am cumpărat un suc şi ceva de mâncare...şi numai iaca ce aterizează vrabia asta de avion. N-a aterizat de cum am ajuns deasupra aeroportului Marconi că nu era loc, a mai defilat prin aer. Pentru bagaje am aşteptat vreo 20-25 de minute. Îi spărseseră la o tanti borcanele de zacuscă
Aeroporul italienesc era mare, luxos şi curat. Am mers la ghişeul de informaţii şi am cumpărat două bilete spre gară. Ne-am întristat când am văzut că nu vorbea nimeni engleză, da în autobuz încă mai erau moldoveni şi ne-au zis unde să coborâm.
Gara semăna foarte mult cu cea din Braşov, doar că era mai mare şi nu avea cerşetori...sau alte persoane la care ţi-e frică să te uiţi. Trenul spre Ravenna...
...a venit mai repede cu 10 minute, că avea plecarea chiar din Bologna. Era cam luxos vagonul în care am intrat...am întrebat-o pe Manu dacă scrie clasa 2 pe el...şi scria. O tanti bunicuţă vorbea cu pasiune despre nepoţeii ei, a scos şi un album cu poze să le arate oamenilor lângă care stătea. Mie îmi îngheţaseră toate simţrile de la aerul condiţionat.. Între Bologna şi Ravenna numai câmp, pustietate, ici colo mai era câte o gară pe care o anunţa în italiană un nene...o anunţa în aşa fel încât să te trezească din somn.
Tanti asta de la Fundaţia Flaminia de unde am închiriat apartamentul nu vorbea engleză, în schimb era foarte drăguţă. Ne-a plimbat prin apartament, ne-a arătat o hartă a oraşului, ne-a dat cheile şi ne-a dat întâlnire a doua zi.
La bucătărie am găsit o colecţie de sticle de vin...goale şi nişte vase nespălate rămase de la colegele de apartament. I-am dat un mesaj iubitului, am despachetat şi ne-am acomodat. Când să dormim...sună una din fete la uşă. Cu ochii bulbucaţi de nesomn fac cunoştinţă...e unguroaică şi o cheamă Zsuzsa. Îşi cere scuze că m-a trezit şi îmi promite că n-o să facă gălăgie. Am dormit doar o oră că stau la parter şi strada e destul de circulată. Încăperea e foarte înaltă (cum e la saşi)...vorbele vecinilor de deasupra se aud ca şi cum mi-ar fi şoptite în ureche...da e bine că mai învăţ ceva italiană.
Prima cumpărătură ne-a lungit braţele, da trebuia şi aia făcută!Noroc că magazinul e aproape...Am gătit salată de cartofi cu ton şi ceapă...a la Roman
Seara am cunoscut-o şi pe cealaltă unguroaică, Eva. Sunt gălagioase şi energice, mai uită să-şi străngă de pe masă, dar vorbesc frumos şi dau lămuriri cu privire la orice. Au 24 de ani şi au venit aici la practică...rezistenţa metalelor...nu ştiu ce ţigănie. Pleacă în decembrie...nu ştiu exact când...posibil de sărbătorile catolice.
În noaptea asta am dormit fără să mă întorc de pe-o parte pe cealaltă!
La controlul vamal am stat mult. Aproape toate damele s-au descalţat că aveau cizme cu accesorii metalice...Nu m-au lăsat să trec cu cafeaua făcută de mama...adevărat...foarte periculos element!Unii aveau o sticlă de vin în bagajul de mână, da şi aia a fost confiscată.
În sala de aşteptare am stat în picioare că sala era una singură pentru cele patru porţi de plecare. Pentru Bologna erau două zboruri simultane, unul cu MyAir şi unul cu BlueAir. Ambele plecau de la poarta 1 conform biletului. Din anunţurile alea nu se înţelegea nimic, aşa un haos numai la noi se poate întâlni. Se călca lumea în picioare...care să intre primul pe poartă...parcă nu tot acolo se duceau..
În avion...
am avut loc în spate...între un nene cu muşchii umflaţi şi o tanti care ar fi trebuit să-şi facă rezervare pentru două locuri. Înainte de decolare, o tipă din personal se certa cu o copilă blondă că nu-şi închisese aia radioul. Blonda a răspuns cu un accent de bucureşteancă, nervoasă nevoie mare....că de câte ori a zburat ea cu avionul n-a zburat nimeni şi că pe ea nu o interesează instrucţiunile de zbor, s-o dea afară dacă are tupeu mâncaţ’aş!Simultan o tipă din spate făcea scandal că nu are unde să-şi pună cuşca cu câinele...personalul de pe avion o acuza că blochează ieşirea de urgenţă cu Bubico al ei...şi tot aşa.
Timp de o oră mi-a stat gândul la mâncare şi la greaţa care se accentua pe măsură ce încăperea se îmbiba cu mirosul de ţigari care venea de la toaleta din spate. Tipa din faţa mea a oprit aerul condiţionat pentru că îi era frig.
Până la urmă mi-am cumpărat un suc şi ceva de mâncare...şi numai iaca ce aterizează vrabia asta de avion. N-a aterizat de cum am ajuns deasupra aeroportului Marconi că nu era loc, a mai defilat prin aer. Pentru bagaje am aşteptat vreo 20-25 de minute. Îi spărseseră la o tanti borcanele de zacuscă
Aeroporul italienesc era mare, luxos şi curat. Am mers la ghişeul de informaţii şi am cumpărat două bilete spre gară. Ne-am întristat când am văzut că nu vorbea nimeni engleză, da în autobuz încă mai erau moldoveni şi ne-au zis unde să coborâm.
Gara semăna foarte mult cu cea din Braşov, doar că era mai mare şi nu avea cerşetori...sau alte persoane la care ţi-e frică să te uiţi. Trenul spre Ravenna...
...a venit mai repede cu 10 minute, că avea plecarea chiar din Bologna. Era cam luxos vagonul în care am intrat...am întrebat-o pe Manu dacă scrie clasa 2 pe el...şi scria. O tanti bunicuţă vorbea cu pasiune despre nepoţeii ei, a scos şi un album cu poze să le arate oamenilor lângă care stătea. Mie îmi îngheţaseră toate simţrile de la aerul condiţionat.. Între Bologna şi Ravenna numai câmp, pustietate, ici colo mai era câte o gară pe care o anunţa în italiană un nene...o anunţa în aşa fel încât să te trezească din somn.
Tanti asta de la Fundaţia Flaminia de unde am închiriat apartamentul nu vorbea engleză, în schimb era foarte drăguţă. Ne-a plimbat prin apartament, ne-a arătat o hartă a oraşului, ne-a dat cheile şi ne-a dat întâlnire a doua zi.
La bucătărie am găsit o colecţie de sticle de vin...goale şi nişte vase nespălate rămase de la colegele de apartament. I-am dat un mesaj iubitului, am despachetat şi ne-am acomodat. Când să dormim...sună una din fete la uşă. Cu ochii bulbucaţi de nesomn fac cunoştinţă...e unguroaică şi o cheamă Zsuzsa. Îşi cere scuze că m-a trezit şi îmi promite că n-o să facă gălăgie. Am dormit doar o oră că stau la parter şi strada e destul de circulată. Încăperea e foarte înaltă (cum e la saşi)...vorbele vecinilor de deasupra se aud ca şi cum mi-ar fi şoptite în ureche...da e bine că mai învăţ ceva italiană.
Prima cumpărătură ne-a lungit braţele, da trebuia şi aia făcută!Noroc că magazinul e aproape...Am gătit salată de cartofi cu ton şi ceapă...a la Roman
Seara am cunoscut-o şi pe cealaltă unguroaică, Eva. Sunt gălagioase şi energice, mai uită să-şi străngă de pe masă, dar vorbesc frumos şi dau lămuriri cu privire la orice. Au 24 de ani şi au venit aici la practică...rezistenţa metalelor...nu ştiu ce ţigănie. Pleacă în decembrie...nu ştiu exact când...posibil de sărbătorile catolice.
În noaptea asta am dormit fără să mă întorc de pe-o parte pe cealaltă!
Tuesday, September 18, 2007
Monday, September 17, 2007
A început şcoala....
Mi-am ales o zi ideală să merg la Braşov!Autobuzul 5 era încărcat până la refuz încă de la prima staţie. Normal..am stat în picioare lângă un nenic beat turtă. Da nu mi-am dat seama că e beat...prima impresie a fost că stau lângă un om de bine, gospodar, că ţinea o pungă de fasole în mână. Când a deschis gura...să pic nu alta!Se urcaseră nişte copii farfuzaţi şi ţăcăneau la bilete...nenea le-a zis să nu mai facă beletu...în prima zi de şcoală trebe să fie gratis...ce dracu!
S-a ucat o femeie ca la vreo 28-30 de ani cu o copilă încrezută de mână. Le-am făcut loc după ce m-a călcat copila aia ca o vacă. Lipiţi de noi...nişte adolescenţi (nu ştiu dacă să zic îndrăgostiţi sau nesimţiţi)...se sărutau apăsat şi se pipăiau. După ce au coborât ăştia, au venit lângă mine nişte adolescente grăsulii...cu burţile şi cu ţâţele pe afară...probabil veneau de la şcoală. Mestecau gumă cu gura deschisă şi vorbeau ca la colţul blocului. Femeia asta cu copila încrezută (şi vezi Doamne mai educată decît alţi copii de vârsta ei - din spusele măsii) critica tineretul din ziua de azi...Am rămas marcată!
Am fost la Aulă să discutăm cu profa despre lucrarea de licenţă. Nu ne-a lămurit în privinţa asta, în schimb ne-a spus câte ceva despre bărbaţii italieni şi despre călătoriile ei în jurul lumii. De abia aştept să termin facultatea asta. Nu e niciun om mai răsărit...ori cred că nu au nicio motivaţie să ne dea şi nouă din răsărnţa lor. Aşa aş fi şi eu dacă aş trăi cu un salariu mizer. Profa asta ne-a zis că tanti coordonatoarea din Italia are ca la vreo 5000 de euro salariu. Are grad de profesor universitar. Fain aşa...să tot fii profesor, să mergi cu drag la lucru...
La cumpărături...în comparaţie cu preţurile din Cipru, astea de aici mi se păreau pomană curată! La dubiţă am luat bilet redus...şi aşa cu ditamai ghiozdanul în spate...zici că sunt la liceu.
Apoi ştirile de la ora 5....nu s-a schimbat nimic!
S-a ucat o femeie ca la vreo 28-30 de ani cu o copilă încrezută de mână. Le-am făcut loc după ce m-a călcat copila aia ca o vacă. Lipiţi de noi...nişte adolescenţi (nu ştiu dacă să zic îndrăgostiţi sau nesimţiţi)...se sărutau apăsat şi se pipăiau. După ce au coborât ăştia, au venit lângă mine nişte adolescente grăsulii...cu burţile şi cu ţâţele pe afară...probabil veneau de la şcoală. Mestecau gumă cu gura deschisă şi vorbeau ca la colţul blocului. Femeia asta cu copila încrezută (şi vezi Doamne mai educată decît alţi copii de vârsta ei - din spusele măsii) critica tineretul din ziua de azi...Am rămas marcată!
Am fost la Aulă să discutăm cu profa despre lucrarea de licenţă. Nu ne-a lămurit în privinţa asta, în schimb ne-a spus câte ceva despre bărbaţii italieni şi despre călătoriile ei în jurul lumii. De abia aştept să termin facultatea asta. Nu e niciun om mai răsărit...ori cred că nu au nicio motivaţie să ne dea şi nouă din răsărnţa lor. Aşa aş fi şi eu dacă aş trăi cu un salariu mizer. Profa asta ne-a zis că tanti coordonatoarea din Italia are ca la vreo 5000 de euro salariu. Are grad de profesor universitar. Fain aşa...să tot fii profesor, să mergi cu drag la lucru...
La cumpărături...în comparaţie cu preţurile din Cipru, astea de aici mi se păreau pomană curată! La dubiţă am luat bilet redus...şi aşa cu ditamai ghiozdanul în spate...zici că sunt la liceu.
Apoi ştirile de la ora 5....nu s-a schimbat nimic!
Thursday, September 13, 2007
Ştiri locale...
Azi am fost pe la autorităţile braşovene. La biroul Socrates era o secretară tânără şi greţoasă. Ne-a căutat dosarele, dar se mişca în reluare. La calculator scria cu pauze de ordinul secundelor între litere. Între timp a venit un student străin dezorientat. Căuta internet şi un loc de studiu. Asta nici engleză nu ştia...cu ce dracu să-l informeze?!?
L-am urmărit pe decan prin corpul T să ne semneze contractele de deplasare în străinătate. Ne-a felicitat şi a ţinut să transmită biroului Socrates că el nu mai are gradul de conferenţiar, ci pe acela de profesor...să îi scrie domne gradul pe contract.
În rest, toate bune în Braşov. S-a schimbat ceva în peisajul din livada poştei, nimic radical...Rectorul se certa cu muncitorii de la drumuri că nu are parcare mai aproape de rectorat (o fi vrut să parcheze la uşa biroului)...Certuri...erau ca ţiganii la uşa cortului.
În Cipru intrai să te răcoreşti în magazin, aici intri să te încălzeşti. Azi la Vodafone toţi angajaţii erau în tricou. Eu aveam geaca şi doua bluze groase...
După liniştea de care am avut parte în ultimele două luni e greu să mă obişnuiesc cu nepoatele mele care urlă şi aleargă toată ziua în apartamentul ăsta micuţ de la bloc. A!!!Şi să nu uit să-i menţionez pe vecinii mei de palier care mi-au bocănit şi azi în cap...şi-au pus uşă metalică...
L-am urmărit pe decan prin corpul T să ne semneze contractele de deplasare în străinătate. Ne-a felicitat şi a ţinut să transmită biroului Socrates că el nu mai are gradul de conferenţiar, ci pe acela de profesor...să îi scrie domne gradul pe contract.
În rest, toate bune în Braşov. S-a schimbat ceva în peisajul din livada poştei, nimic radical...Rectorul se certa cu muncitorii de la drumuri că nu are parcare mai aproape de rectorat (o fi vrut să parcheze la uşa biroului)...Certuri...erau ca ţiganii la uşa cortului.
În Cipru intrai să te răcoreşti în magazin, aici intri să te încălzeşti. Azi la Vodafone toţi angajaţii erau în tricou. Eu aveam geaca şi doua bluze groase...
După liniştea de care am avut parte în ultimele două luni e greu să mă obişnuiesc cu nepoatele mele care urlă şi aleargă toată ziua în apartamentul ăsta micuţ de la bloc. A!!!Şi să nu uit să-i menţionez pe vecinii mei de palier care mi-au bocănit şi azi în cap...şi-au pus uşă metalică...
Spre România...
Nu aşteptam cu ardoare ziua plecării, dar iată că a venit...
Ne-am trezit la 5:30 dimineaţa şi am plecat spre aeroport. Nenicul de la firma de taxi era un cipriot mustăcios şi parfumat. La radio se pare că era imnul Ciprului şi şoferul fredona fericit şi mândru în timp ce-şi sucea vârfurile mustăţii albe.
La aeroport era mizerie şi duhoare de mâncare. Numărul zborului meu de schimbase. Cu o zi înainte au sunat escrocii ăştia de la Cyprus Airways să spună că avionul nu va merge direct la Bucureşti. Aveau plănuită o escală pe la Sofia. Avionul nu mai ajungea la Bucureşti la 11:40 (cum scria pe bilet), ci la 13:25...atunci...şi nici atunci!
După ce am bocit ca de obicei, am trecut prin aşa-zisa vamă (un procedeu simplu) şi am ajuns în sala de aşteptare. Aici se vorbea o română moldovenizată. Mi se părea ciudat să văd români după atâta timp. Erau tot felul de oameni...care cum...după posibilităţi. Dar aveau ceva în comun...toţi purtau nişte lanţuri cu care puteai să legi şi căruţa. Pe banca din faţa mea stătea un puşti gras (cam de 12 ani). Avea si el lanţ...sau colier...nu ştiu cum să mă exprim. În mână învârtea un telefon scump şi în ochi îi sclipea o privire greţoasă. Alte personaje...o familie de moldoveni. Nevasta gravidă în vreo 7 luni, cu alt copil fiţos după ei, bărbatul cu lanţ la gât, cu ciocate şi un maieu negru mulat. Aveau multe bagaje de mână, prin asta i-am remarcat din mulţime. Nevasta cu figură obosită căra cam patru genţi, copilul două şi bărbatul...fără număr. S-au aşezat langă mine, dar nu aveau loc cu toate cioroboaiele. M-am mutat pe alt scaun. Bărbatul zâmbăreţ mi-a zis "Thank you". Eu am zis "cu plăcere". Păreau dezorientaţi. Era şi normal...că la poarta 6, unde scria pe bilet că trebuie să aşteptăm îmbarcarea apărea "Algeria"...,"Bucharest" scria la poarta 8. Totul făcut ca în Cipru. La 8:30 am intrat în altă sală de aşteptare...apoi ne-au înghesuit într-un autobuz şi ne-au lăsat lângă o namilă de avion.
Tot personalul era cipriot...femei negriciose, bărbaţi bruneţi, nici engleză nu vorbeau prea bine. Deşi era învălmăşeală mi-am găsit repede locul...aşteptam să văd ce companie o să am în zborul ăsta lung. A venit o damă ţanţoşă, cu o serie de lanţuri la gât şi aranjată după moda cipriotă. După primele vorbe mi-am dat seama că e bucureşteancă. În stânga mea, un tânar îmbrăcat complet în alb şi accesorizat cu şlapi maro vorbea la telefon. Avea telefon cum are şi iubitu'...mi-am adus aminte...
Nu şi-a închis telefonul în timpul călătoriei, îl durea undeva de ce-au zis ciprioţii. El asculta muzică şi se simţea bine. În faţa mea un cuplu...veneau din luna de miere...se pupau tot la 5 minute...
Pe avion vindeau ceasuri Rolex, ciocolată, bijuterii şi parfumuri. Afaceri...neguţători ciprioţi...
Am decolat!Pe ecranele ataşate de fiecare scaun rulau nişte "documentarii" despre viaţa "vedetelor" de la Hollywood. Nişte târfe ajunse pe la TV. Nimic interesant. Din Cipru până în Bulgaria am văzut clar până jos, niciun nor...frumos.
La Sofia au coborât bulgarii din avion. Din 259 de locuri, mai erau vreo 90 ocupate. Ăştia erau românii! Am stat aici o oră şi jumătate. Între timp au mai urcat şi alţi bulgari care mergeau spre Larnaca...cu escală prin Bucureşti...de unde aveau să mai urce şi alţi români..(asta se numeşte afacere cipriotă). La 13:50 am plecat din Bulgaria...când deja trebuia să fim bine merci la Bucureşti. Eu nu mă grăbeam, dar mulţi au pierdut avioane de legătură.
Am ajuns la Bucureşti la 2:20....până am mai trecut de vamă....până una alta s-a făcut 15:00. Şi pe la Braşov am ajuns la 17:00...Noroc cu Alin, că aveam să ajung noaptea...Da oricum, m-am mirat ce departe poate să ajungă un om într-o singură zi!
Acasă m-a întâmpinat familionul şi o vreme greu de descris. Îmi era dor de ploaie că nu am mai văzut aşa fenomen de vreo două luni...da frigul nu-mi place deloc.
A fost o noapte absolut ciudată...şi o dimineaţă cu aer rece de munte şi cu miros de cafea!
Tuesday, September 11, 2007
...După două luni in Cipru
Gata vacanţa!
Pană la urmă nu-i chiar aşa de rău in Cipru!Numai vara să nu trăieşti aici. Acum, când ai mei au pornit centrala la Braşov, aici sunt 30 de grade...seara adie un vânt rece, e plăcut!
Cât despre oameni...am inţeles că lenea e stilul lor de viaţă...si o duc destul de bine. Am văzut într-o zi o femeie trecută de 80 de ani la raftul cu vinuri de la supermarket. Îsi alegea minuţios o sticlă de vin. Era traită bine, m-am gândit că nu s-a agitat prea mult la viaşa ei...
Nici limba greacă nu e o foarte dificilă...am găsit nişte cursuri audio online. Aşa aş putea să prind si eu câte ceva şi aş avea mai multe şanse să-mi găsesc de lucru.
Problema oraşului poluat şi aglomerat poate fi rezolvată dacă ai un mijloc de transport personal si locuieşti la ţară. Cică au şi ăştia sate...acolo o fi altă viaţă...plus că insula e mică, distanţele nu sunt prea mari, drumurile sunt bune...
Ce să mai...dacă eşti fericit totul capătă nuanţe roz...
Dar acum plec, deocamdată acasă...pe urmă nici eu nu ştiu unde...
Iar...haine groase, autobuze aglomerate, "autorităţi", Codlea persărată cu figuri negricioase, camera mea albastră si rece...cu prea multă mobilă, cărţile mele, calculatorul "birjălit" de nepoate, internetul codlean, o mână de oameni care ţin la mine...
Pană la urmă nu-i chiar aşa de rău in Cipru!Numai vara să nu trăieşti aici. Acum, când ai mei au pornit centrala la Braşov, aici sunt 30 de grade...seara adie un vânt rece, e plăcut!
Cât despre oameni...am inţeles că lenea e stilul lor de viaţă...si o duc destul de bine. Am văzut într-o zi o femeie trecută de 80 de ani la raftul cu vinuri de la supermarket. Îsi alegea minuţios o sticlă de vin. Era traită bine, m-am gândit că nu s-a agitat prea mult la viaşa ei...
Nici limba greacă nu e o foarte dificilă...am găsit nişte cursuri audio online. Aşa aş putea să prind si eu câte ceva şi aş avea mai multe şanse să-mi găsesc de lucru.
Problema oraşului poluat şi aglomerat poate fi rezolvată dacă ai un mijloc de transport personal si locuieşti la ţară. Cică au şi ăştia sate...acolo o fi altă viaţă...plus că insula e mică, distanţele nu sunt prea mari, drumurile sunt bune...
Ce să mai...dacă eşti fericit totul capătă nuanţe roz...
Dar acum plec, deocamdată acasă...pe urmă nici eu nu ştiu unde...
Iar...haine groase, autobuze aglomerate, "autorităţi", Codlea persărată cu figuri negricioase, camera mea albastră si rece...cu prea multă mobilă, cărţile mele, calculatorul "birjălit" de nepoate, internetul codlean, o mână de oameni care ţin la mine...
Thursday, August 30, 2007
Emil Cioran - A nu mai fi om
Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-si găsească o modalitate proprie de viată, asa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma asa-zisei lui libertăti, suferă mai mult decît după cel mai mare prizonierat posibil în existenta naturală. Si atunci nu mă mir de ce omul ajunge uneori să invidieze o floare sau o altă plantă. A voi să trăiesti ca o plantă, să cresti înrădăcinat, înflorind si uscîndu-te sub soare, în cea mai deplină inconstientă, a dori să fii o parte intimă din fecunditatea pămîntului, o expresie anonimă a cursului vietii este a fi disperat de rosturile si sensul omenirii. Si de ce să nu schimb cu o floare? Cunosc ce înseamnă a fi om, a avea idealuri si a trăi în istorie. Ce mai pot astepta de la asemenea realităti? Este desigur mare lucru a fi om; încerci una dintre cele mai serioase tragedii, o dramă aproape monumentală, căci a fi om înseamnă a vietui într-o ordine de existentă cu totul nouă, mai complicată si mai dramatică decît cea naturală. Din ce scobori de la om înspre natura neanimată, intensitatea fenomenului dramatic scade treptat, pînă la a deveni nulă. Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei si al suferintei din lume. De aceea mîntuirea este pentru el o problemă atît de arzătoare si de insolubilă.(...)Intre oameni există unii care n-au depăsit cu mult forma de existentă animală sau de plantă. Este natural ca ei să dorească si să admire fenomenul om. Dar acei care cunosc ce înseamnă a fi om caută să devină orice, numai om nu. Dacă ar fi posibil, m-as transforma în fiecare zi într-o formă particulară de viată animală si de plantă. Să fiu succesiv toate formele de flori, să fiu buruiană, ghimpe, trandafir, să fiu arbore de ecuator, cu crengi întortocheate, plantă de mare, bătută de valuri, sau de munte, în prada vînturilor; să fiu pasăre cu glas melodios sau pasăre croncănitoare si de pradă, călătoare sau sedentară, să fiu bestie de pădure sau animal domestic. Toate speciile să le trăiesc cu o frenezie sălbatică si inconstientă, să parcurg seria întreagă a naturii, să-mi schimb forma cu usurinta unei gratii naive, fără teatru, întocmai ca într-un proces natural. Cum as umbla prin cuiburi, prin grote, prin singurătăti de munte si de mare, prin dealuri sau prin cîmpii! Numai această aventură cosmică, trăită în interiorul substantial al vietii, în intimitatea ei organică, urmînd arabescul formelor vitale si pitorescul naiv al plantelor, mi-ar mai putea destepta gustul să redevin om.
Wednesday, August 29, 2007
Actual
Nici azi nu plouă, dar măcar am văzut nori negri de ploaie. M-am bucurat, le-am făcut şi o fotografie...apoi i-a luat vântul. Nu erau pentru Cipru norii ăia!
Se pare că am rezolvat şi problema cu cazarea în Italia (mult spus am rezolvat...s-a rezolvat de la sine). Acum mai lipseşte doar să merg acolo...să fac nişte constatări şi poate să mai pun o cărămidă la fiinţa Dana.
Mi-e dor să citesc ceva în română, dar asta are o soluţie (pe termen scurt desigur). Am găsit cărţi în format electronic...şi uite aşa mă mai delectez până una alta. O să mai treacă ceva timp până când o să-mi reiau ritmul de lectură.
Nu ştiu de ce am senzaţia că peste săptămânile astea frumoase...cât am stat în Cipru.. n-o să mai dau niciodată. E frumos să zâmbeşti în fiecare zi, să adormi şi să te trezeşti mulţumit...să trăieşti liniştit, să ai timp să meditezi la tine, la alţii, la viaţă...(toate astea după ce am trecut prin delirul căldurii). Nu vreau să vorbesc de fericire, dar pe acolo pe undeva mă încadrez.
Aşadar, toate bune şi frumoase!
Se pare că am rezolvat şi problema cu cazarea în Italia (mult spus am rezolvat...s-a rezolvat de la sine). Acum mai lipseşte doar să merg acolo...să fac nişte constatări şi poate să mai pun o cărămidă la fiinţa Dana.
Mi-e dor să citesc ceva în română, dar asta are o soluţie (pe termen scurt desigur). Am găsit cărţi în format electronic...şi uite aşa mă mai delectez până una alta. O să mai treacă ceva timp până când o să-mi reiau ritmul de lectură.
Nu ştiu de ce am senzaţia că peste săptămânile astea frumoase...cât am stat în Cipru.. n-o să mai dau niciodată. E frumos să zâmbeşti în fiecare zi, să adormi şi să te trezeşti mulţumit...să trăieşti liniştit, să ai timp să meditezi la tine, la alţii, la viaţă...(toate astea după ce am trecut prin delirul căldurii). Nu vreau să vorbesc de fericire, dar pe acolo pe undeva mă încadrez.
Aşadar, toate bune şi frumoase!
Thursday, August 16, 2007
Păreri...
Un lucru e clar...trebuie să mă apuc să învăţ ceva pe cont propriu că uite trece timpul şi nu mai fac nimic! E adevărat că anul viitor am licenţa pe cap, examene peste examene, dar când mă gândesc că nu-mi serveşte la nimic...mă deprim teribil. Doar să-mi zboare mintea puţin la sistemul de relaţii, interese şi pupincurism din facultatea asta (toate desfăşurate la nivel înalt)...mi se face scârbă!...Mai e puţin, o să ingor pur şi simplu, că doar peste tot e la fel!
Între timp...
Mă uit la străinii ăştia aterizaţi în Cipru...stau şi fumează seara în oraşul vechi, şed pe bordurile slinoase...stau şi se odihnesc după o zi grea de muncă! Pentru ei clipele astea par a fi nepreţuite. Ce-o fi în sufletul lor? Or fi dorit vreodată mai mult de atât? Or fi citit altceva decât ziarul? În sărăcia din care vin...şi-or fi permis să viseze? Nu ştiu să răspund...dar observ că trăiesc şi ei!
Am văzut şi români pe stradă...m-am ruşinat o clipă...Ţipau în gura mare că doar ce naiba...nu înţelege nimeni. Era unu' care părea liderul grupului. Avea aprox. 1,50 m, un tricou roşu mulat pe muşchii crescuţi din creatină la borcan şi din trasul de fiare la sala din cartier. Pantalonii stăteau să plesnească...cred că i-a cumpărat cu vreo două numere mai mici pentru a scoate în evidenţă imensitatea fiinţei sale. Mergea cu pectoralii încordaţi in fruntea grupului de manifere, avea o atitudine de maimuţă primitivă şi răcnea la propriu: "Haideţi băieţi să vă arăt io Cipru'!"
...Acuma...nu zic nimic rău de români, dar uite exact exemplare d'astea ajung să facă o imagine despre poporul nostru peste hotare. În linii mari, românii sunt cu mult înaintea ciprioţilor...asta din punct de vedere intelectual. Dar am şi o explicaţie pentru asta! Românul nostru învaţă din greu şi se luptă cu sistemul universitar corupt pentru că are nevoie de nişte baze pe care să-şi clădească viaţa, pe când ciprioţii au bani şi asta le ocupă tot timpul (ei nu au trecut prin atâtea războaie, n-au fost alungaţi de pe pământul lor, nu le-a fost greu). Centrul vieţii lor este cafeneaua, sala de pariuri sportive şi preasfinţitul magazin. Aştia nu citesc...dacă nici biblioteca nu o au informatizată...îmi şi imaginez ce haos intelectual! So...cu studiile mele ultramoderne în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării e clar că nu am ce să caut aici..şi...mă întorc la ideea de început: trebuie să mă reorientez profesional dacă vreau să fiu ceva mai mult decât o ospătăriţă dupe care să se uite perverşii aştia..
Între timp...
Mă uit la străinii ăştia aterizaţi în Cipru...stau şi fumează seara în oraşul vechi, şed pe bordurile slinoase...stau şi se odihnesc după o zi grea de muncă! Pentru ei clipele astea par a fi nepreţuite. Ce-o fi în sufletul lor? Or fi dorit vreodată mai mult de atât? Or fi citit altceva decât ziarul? În sărăcia din care vin...şi-or fi permis să viseze? Nu ştiu să răspund...dar observ că trăiesc şi ei!
Am văzut şi români pe stradă...m-am ruşinat o clipă...Ţipau în gura mare că doar ce naiba...nu înţelege nimeni. Era unu' care părea liderul grupului. Avea aprox. 1,50 m, un tricou roşu mulat pe muşchii crescuţi din creatină la borcan şi din trasul de fiare la sala din cartier. Pantalonii stăteau să plesnească...cred că i-a cumpărat cu vreo două numere mai mici pentru a scoate în evidenţă imensitatea fiinţei sale. Mergea cu pectoralii încordaţi in fruntea grupului de manifere, avea o atitudine de maimuţă primitivă şi răcnea la propriu: "Haideţi băieţi să vă arăt io Cipru'!"
...Acuma...nu zic nimic rău de români, dar uite exact exemplare d'astea ajung să facă o imagine despre poporul nostru peste hotare. În linii mari, românii sunt cu mult înaintea ciprioţilor...asta din punct de vedere intelectual. Dar am şi o explicaţie pentru asta! Românul nostru învaţă din greu şi se luptă cu sistemul universitar corupt pentru că are nevoie de nişte baze pe care să-şi clădească viaţa, pe când ciprioţii au bani şi asta le ocupă tot timpul (ei nu au trecut prin atâtea războaie, n-au fost alungaţi de pe pământul lor, nu le-a fost greu). Centrul vieţii lor este cafeneaua, sala de pariuri sportive şi preasfinţitul magazin. Aştia nu citesc...dacă nici biblioteca nu o au informatizată...îmi şi imaginez ce haos intelectual! So...cu studiile mele ultramoderne în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării e clar că nu am ce să caut aici..şi...mă întorc la ideea de început: trebuie să mă reorientez profesional dacă vreau să fiu ceva mai mult decât o ospătăriţă dupe care să se uite perverşii aştia..
Monday, August 13, 2007
Wednesday, August 8, 2007
Nicosia
Maşini, maşini, maşini..Drumuri veşnic pustii...atât de pustii încât mi se face dor să văd oameni..
Trotuare care lipsesc aproape cu desăvârşire...(dacă există...sunt ocupate de terasele prezente la fiecare 10 m)..
Semafoare care nu funcţionează...
Şoferi afemeiaţi...
Magazinaşe, magazine, supermarket-uri, hipermarket-uri..(lumea femeilor fără preocupări superioare)..
Biblioteci...sau lipsa lor...
Oameni care cinează în toiul nopţii şi se înfundă cu carne de porc...
Bărbaţi care stau la terase şi îşi sucesc gâtul după trecătoarele gătite ca pentru nuntă...
Preţuri fabuloase...
Multe pisici...lor le place căldura arzătoare..
Români...fără comentarii aici...
Nu ştiu de ce... îmi place Braşovul!
Trotuare care lipsesc aproape cu desăvârşire...(dacă există...sunt ocupate de terasele prezente la fiecare 10 m)..
Semafoare care nu funcţionează...
Şoferi afemeiaţi...
Magazinaşe, magazine, supermarket-uri, hipermarket-uri..(lumea femeilor fără preocupări superioare)..
Biblioteci...sau lipsa lor...
Oameni care cinează în toiul nopţii şi se înfundă cu carne de porc...
Bărbaţi care stau la terase şi îşi sucesc gâtul după trecătoarele gătite ca pentru nuntă...
Preţuri fabuloase...
Multe pisici...lor le place căldura arzătoare..
Români...fără comentarii aici...
Nu ştiu de ce... îmi place Braşovul!
Monday, July 30, 2007
Din vacanţă
Nu am fost prea încântată de clima de aici. În primele zile am simţit o continuă senzaţie de sufocare (asta stând în casă, cu aerul condiţionat pornit).
N-am apucat să mă obişnuiesc cu vremea din Nicosia că am plecat cu Roman în vacanţă. Şoferii de pe dubiţa cu care am mers până la mare aveau aceleaşi apucături ca ăia de pe cursa de Dumbrăviţa - Braşov/Codreanu. Nişte afemeiaţi fumători şi leneşi!Nici măcar nu ne-au dus la destinaţia exactă, dracu să-i ia!
La mare am găsit şi bune şi rele: era puţin mai răcoare decît în capitală, oameni amabili gata să-ţi ia banii, un animator la piscina hotelului care urla în fiecare zi exact ca un urangutan, show-uri pentru babalâci stupizi şi cu bani, un "private road", o grădină frumoasă, câţiva ţânţari care m-au ciupit într-o seară pe malul mării, un cer pe care nu am văzut niciun nor timp de 9 zile, mâncare bună, nici urmă de români, apa mării limpede şi caldă, fructe cu gust, babe care făceau topless, nemţi, ruşi, greci, englezi sclifosiţi, mulţi copii îngrozitor de graşi (asta e tendinţa), miros de porc la grătar pe toate străzile, restaurantul unuia imbrăcat în mătăsuri negre, încălţat cu pantofi albi şi încins cu o curea pe măsură...îşi zicea americanul şi-şi punea figura rânjită pe reclama cartonată pe care era desenat un steag americănesc acoperit de specialităţi din carne şi de zâmbetul individului, seri cu vin roşu, desene animate, masaj...
Am făcut şi o excursie în Paphos. Excursia în sine a fost frumoasă, dar ghidul a lăsat de dorit. Nici măcar engleza nu o cunoştea bine, talentul de povestitor îi lipsea cu desăvârşire şi contactul cu turiştii era zero. Venise şi cu copilul după ea, mi-a dat senzaţia de gospodină care face pe ghidul turistic...În rest, totul a mers bine. Au şi ciprioţii locuri frumoase şi le exploatează la maxim, am ajuns la concluzia că ei ştiu să scoată bani şi din mărăcini, din poveşti trăiesc oamenii ăştia!
Da vacanţa tot vacanţă e, aşa că noi ne-am simţit bine!
N-am apucat să mă obişnuiesc cu vremea din Nicosia că am plecat cu Roman în vacanţă. Şoferii de pe dubiţa cu care am mers până la mare aveau aceleaşi apucături ca ăia de pe cursa de Dumbrăviţa - Braşov/Codreanu. Nişte afemeiaţi fumători şi leneşi!Nici măcar nu ne-au dus la destinaţia exactă, dracu să-i ia!
La mare am găsit şi bune şi rele: era puţin mai răcoare decît în capitală, oameni amabili gata să-ţi ia banii, un animator la piscina hotelului care urla în fiecare zi exact ca un urangutan, show-uri pentru babalâci stupizi şi cu bani, un "private road", o grădină frumoasă, câţiva ţânţari care m-au ciupit într-o seară pe malul mării, un cer pe care nu am văzut niciun nor timp de 9 zile, mâncare bună, nici urmă de români, apa mării limpede şi caldă, fructe cu gust, babe care făceau topless, nemţi, ruşi, greci, englezi sclifosiţi, mulţi copii îngrozitor de graşi (asta e tendinţa), miros de porc la grătar pe toate străzile, restaurantul unuia imbrăcat în mătăsuri negre, încălţat cu pantofi albi şi încins cu o curea pe măsură...îşi zicea americanul şi-şi punea figura rânjită pe reclama cartonată pe care era desenat un steag americănesc acoperit de specialităţi din carne şi de zâmbetul individului, seri cu vin roşu, desene animate, masaj...
Am făcut şi o excursie în Paphos. Excursia în sine a fost frumoasă, dar ghidul a lăsat de dorit. Nici măcar engleza nu o cunoştea bine, talentul de povestitor îi lipsea cu desăvârşire şi contactul cu turiştii era zero. Venise şi cu copilul după ea, mi-a dat senzaţia de gospodină care face pe ghidul turistic...În rest, totul a mers bine. Au şi ciprioţii locuri frumoase şi le exploatează la maxim, am ajuns la concluzia că ei ştiu să scoată bani şi din mărăcini, din poveşti trăiesc oamenii ăştia!
Da vacanţa tot vacanţă e, aşa că noi ne-am simţit bine!
Wednesday, July 11, 2007
Zbor spre Cipru
Mereu am spus ca nu mă urc într-un avion pentru nimic în lume. Dar uite că a venit şi momentul să-mi încalc spusele...şi asta pentru Cineva...în lume.
Am mers până la Bucureşti însoţită de familie, nu se putea altfel, trebuia să mă bocească cineva! La aeroport curat, frumos, lume amabilă, nici măcar nu m-au controlat. Totul a durat 10 minute (asta cu tot cu despărţirea). În sala de aşteptare m-am plictisit. Am răsfoit o carte, am vorbit cu iubitul la telefon, am scris sms-uri...şi iată...am urcat la bord. Am stat înghesuită alături de doi adolescenţi, un băiat şi o fată. Băiatul se ducea spre nicăieri să-şi caute de lucru, iar fata (minoră, îmbracată într-o ţinută albă jegoasă) mergea, însoţită de mamaia, să se întâlnească cu un tip de 32 de ani pe care-l cunoscuse pe Mirc. Tipul platise două bilete de avion, să-i vină românca (că ei nu au femei). Am ascultat nişte muzică...puţin că povestea continuu copila asta. A trecut repede timpul...cu povestile copilei, cu grasa din faţa mea, pe tocuri de 10 cm, care a binevoit să verse mâncarea pe jos şi să şi calce în ea....exact ca o vacă...
La aeroportul din Larnaca n-am avut probleme când i-am arătat vameşului buletinul, bagajul meu a ieşit al doilea pe bandă şi.... în sala de aşteptare era iubitul...
Am mers până la Bucureşti însoţită de familie, nu se putea altfel, trebuia să mă bocească cineva! La aeroport curat, frumos, lume amabilă, nici măcar nu m-au controlat. Totul a durat 10 minute (asta cu tot cu despărţirea). În sala de aşteptare m-am plictisit. Am răsfoit o carte, am vorbit cu iubitul la telefon, am scris sms-uri...şi iată...am urcat la bord. Am stat înghesuită alături de doi adolescenţi, un băiat şi o fată. Băiatul se ducea spre nicăieri să-şi caute de lucru, iar fata (minoră, îmbracată într-o ţinută albă jegoasă) mergea, însoţită de mamaia, să se întâlnească cu un tip de 32 de ani pe care-l cunoscuse pe Mirc. Tipul platise două bilete de avion, să-i vină românca (că ei nu au femei). Am ascultat nişte muzică...puţin că povestea continuu copila asta. A trecut repede timpul...cu povestile copilei, cu grasa din faţa mea, pe tocuri de 10 cm, care a binevoit să verse mâncarea pe jos şi să şi calce în ea....exact ca o vacă...
La aeroportul din Larnaca n-am avut probleme când i-am arătat vameşului buletinul, bagajul meu a ieşit al doilea pe bandă şi.... în sala de aşteptare era iubitul...
Monday, July 9, 2007
Vacanţă
Ehei, s-a mai dus un an de facultate! Nu mai stau acum să mă întreb la ce mi-a folosit, la ce-o să-mi fololsească, poate la nimic sau poate...
Oameni, puncte de vedere, teorii, idei, sfaturi, admiraţie, o mare de cărţi, lecturi reluate...si...laude!
Prea mult citit nu se prevede în vacanţa asta, că nu am biblioteca aproape...mai iau şi eu o pauză!
Am o ciudată stare de bine azi, e mult timp de când nu m-am mai simţit aşa...
Oameni, puncte de vedere, teorii, idei, sfaturi, admiraţie, o mare de cărţi, lecturi reluate...si...laude!
Prea mult citit nu se prevede în vacanţa asta, că nu am biblioteca aproape...mai iau şi eu o pauză!
Am o ciudată stare de bine azi, e mult timp de când nu m-am mai simţit aşa...
Wednesday, July 4, 2007
Aproape gata...
Gata cu gramaticile anul ăsta, s-a terminat!Nu-mi mai încap în piele de bucurie. Am luat examenul la lrc!!!Am cântărit cursurile, au un kg, nu mai puţin!N-am învăţat, că n-am ştiut ce!M-a salvat testul de ortografie!Să trăiască profa mea de română din şcoala generală...de câte ori m-a tras de urechi...
Acum mai am două zile la dispoziţie să învăţ la literatură comparată...Oricum, literatura îmi place, învăţ cu drag!
M-am plimbat şi pe la autorităţi, am dat ochii şi cu secretara mea favorită de la decanat...cam tăcută azi (sau mi s-a părut). Am avut noroc, nu am prins nicio coadă nicăieri, dar oricum...greu se mai mişcă lucrurile, mare-i lenea (poate căldura-i de vină).
Trebuie să-mi revin din starea asta de bine, să mă mai concentrez câteva zile, să-mi găsesc o motivaţie şi apoi...să fac bagajul :-)
Acum mai am două zile la dispoziţie să învăţ la literatură comparată...Oricum, literatura îmi place, învăţ cu drag!
M-am plimbat şi pe la autorităţi, am dat ochii şi cu secretara mea favorită de la decanat...cam tăcută azi (sau mi s-a părut). Am avut noroc, nu am prins nicio coadă nicăieri, dar oricum...greu se mai mişcă lucrurile, mare-i lenea (poate căldura-i de vină).
Trebuie să-mi revin din starea asta de bine, să mă mai concentrez câteva zile, să-mi găsesc o motivaţie şi apoi...să fac bagajul :-)
Friday, June 29, 2007
12 zile...
Plec!
Mai am 12 zile...nu pot să cred cum trece timpul! O iubire neschimbată, alte meleaguri, alţi oameni...
Mai am 12 zile...nu pot să cred cum trece timpul! O iubire neschimbată, alte meleaguri, alţi oameni...
Până una alta am mai aflat că trebuie să mai fac nu ştiu ce asigurări pentru plecarea din octombrie, că trebuie să mă gândesc la lucrarea de licenţă... Mi-am găsit şi coordonator (i)...voinţa mai lipseşte...
Tare mi-e teamă că o să mă pomenesc cu prima restanţă din viaţa mea de student... Excepţionala limbă română contemporană...un teanc de cursuri din care nu înţeleg nimic. Îmi şi amintesc ultimul curs...profa vorbea cu pasiune, eu stăteam în prima bancă şi o priveam cu interes. Niciun cuvânt nu se lega de mine, parcă îmi vorbea de formule matematice fără ca eu să cunosc noţiunea de cifră. Am concluzionat că nu am nicio legătură cu materia asta, am declarat-o inutilă şi mi-am pus şi o dorinţă: să iau 5!
Primul gând după sesiunea asta e să citesc o carte doar pentru că vreau eu s-o citesc, fără să fie parte dintr-o bibliografie sau alta...
Sunday, June 24, 2007
Scandal
E clar că la filologie nu ar trebui să se facă admitere de bază de dosar. E absurd, mai ales că în programa de liceu nu apare gramatica. Copiii ăştia nu mai ştiu absolut nimic! Manualele sunt burduşite cu literatură, cu comentarii stupide pe care unii le învaţă pe de rost....şi cam atât. Ei, din comentariile astea învăţate "by heart", elevii dobândesc nişte note mari, de toată frumuseţea, cu care, evident, intră şi la facultate...Nu e o concurenţă dreaptă între un elev care vine de la un liceu unde nota 8 e notă mare în raport cu exigenţele profesorului, şi un alt elev care nu are prea multe capacităţi, dar are note mari pentru că e cel mai bun într-o clasă cu mai puţin prestigiu...să-i zic aşa.
Dezastru!Ăsta e cuvântul care poate să caracterizeze anul I al Facultăţii de Litere din BV. Ce generaţie de filologi mai e şi asta....au picat pe capete la examenul de fonetică şi fonologie, unde proba eliminatorie a fost un test de ortografie. Din peste 150 de studenţi, au promovat 11. Incredibil!!!!
Culmea prostiei: tot ei se revoltă. Dacă nu-mi ajungea în mâini testul ăla, ziceam că e profa cu pluta şi că îi pune la încercare pe bieţii micuţi neştiutori, dar să fim serioşi...nu necesita talent filologic testuleţul cu pricina. Asta nu e tot, au ameninţat-o pe "asta mică"(profa), au injurat-o, s-au plâns decanului...în fine. Scandal, domne! Tărăboi... pentru evidenţierea prostiei.
Ăştia nu ştiu ce inseamnă o facultate de litere. Or mai vrea să fie şi profesori. Să ne păzească sfântu' de aşa talente pe la catredele de limbă română.
PamPam!
Dezastru!Ăsta e cuvântul care poate să caracterizeze anul I al Facultăţii de Litere din BV. Ce generaţie de filologi mai e şi asta....au picat pe capete la examenul de fonetică şi fonologie, unde proba eliminatorie a fost un test de ortografie. Din peste 150 de studenţi, au promovat 11. Incredibil!!!!
Culmea prostiei: tot ei se revoltă. Dacă nu-mi ajungea în mâini testul ăla, ziceam că e profa cu pluta şi că îi pune la încercare pe bieţii micuţi neştiutori, dar să fim serioşi...nu necesita talent filologic testuleţul cu pricina. Asta nu e tot, au ameninţat-o pe "asta mică"(profa), au injurat-o, s-au plâns decanului...în fine. Scandal, domne! Tărăboi... pentru evidenţierea prostiei.
Ăştia nu ştiu ce inseamnă o facultate de litere. Or mai vrea să fie şi profesori. Să ne păzească sfântu' de aşa talente pe la catredele de limbă română.
PamPam!
Friday, June 22, 2007
Burse...
De când am fost admisă la examenul pentru bursa asta în Italia, până am primit un răspuns clar de acolo de la universitate...am înjurat mulţi intermediari, mi s-a întors spatele...dar am trecut peste, prefer să uit genul ăsta de atitudine. În general nu-mi place scandalul şi uit repede când cineva mă jicneşte, că vorba aia: "o viaţă are omul...!"
La secretariatul universităţii, damele care se ocupă direct de bursele astea, refuză să dea date exacte despre plecare, nu ating subiectul bani, contractul îl semnăm când plecăm, până atunci stăm şi presupunem...că doar asta am învăţat în facultate! Azi am văzut că lucrurile încep să se mişte când intervine CINEVA. Am înţeles!Toate informaţiile erau disponibile în schimbul unei "mici atenţii" din partea noastră. De asta ne aburea, da' nu le merge!Trebuia să ştim câţi bani ne dau pe lună, să vedem dacă ne permitem să mergem. Măcar chiria şi drumul să le deconteze ei!
Oricum, dacă nu eşti al dracu, nu rezolvi nimic cu puturoasele astea!
La 4:30 am
Aseară am avut "treabă" şi am adormit pe la 00:30, mulţumită, liniştită, fără griji... .În sfârşit am reuşit să adorm!Mare realizare!
Prea era totul bine şi frumos. La 4:30, în zori de ziuă, m-am trezit speriată, visasem, nu mai ştiam unde sunt, în ce pat am adormit. Bătea vântul foarte tare...am mers să privesc pe fereastră, am văzut care-i treaba şi am hotărât să mai dorm puţin. De unde?!? Aud un geam trântindu-se la balcon. Am ieşit îngrijorată, nu care cumva să cadă în capul vreunui codlean matinal. De precizat: chiar era un moş cu o potaie în lesă (nu că ar fi fost agresivă, dar să n-o ia vântul). Am dat să prind geamul, dar nu am avut prea mult succes. Bine că nu s-a spart! Am stat agăţată de el preţ de 5 minute până s-a mai domolit vântul. L-am imobilizat cu una bucată curs de antropologie culturală, apoi m-am hotărît să-mi reiau somnul. Mai aud un buf!Ce să fie oare?!? Luase vântul o floare cu tot cu ghiveci. Bine că a lăsat-o tot în balcon. Mă liniştesc, las adunatul pământului pe mai târziu şi iau perna în braţe...somn...dulce somn!N-am mai putut să adorm!
Dimineaţa asta ratată am început-o şi fără cafeaua cea de toate zilele, că aşa mi-am promis. Când am zis gata...păi GATA!Fără alte discuţii, fără excepţii...
Thursday, June 21, 2007
Ca ţiganu' la mal
Doua zile nu am putut să accesez niciun fel de pagină de blog. Iar mă gândeam că are calculatorul meu o problemă, că numai mie mi se întâmplă, îi înjuram pe ăştia cu internetul lor...şi aşa mai departe. Da acum cred că nu mi s-a întâmplat doar mie. Când l-am deschis azi, scria TOT în limba română, nu ştiam ce e schimbat! Oricum mi se pare ciudat aşa. Trebuie să mă familiarizez!
Am un nod în stomac şi nu mai pot să fac nimic, nici măcar să mănânc sau să dorm. Mă uit la filme noaptea, pe Tvr Cultural, mă gândesc dacă fac bine ce fac, dacă... Am ajuns la concluzia că cel mai înţelept ar fi să mă gândesc la examenele astea pe care le mai am. Mult a fost, puţin a mai rămas!Poate şi căldura să fie de vină pentru stările astea de delir, poate prea mult studiu, poate prea mult dor, poate, poate, poate, nu ştiu...in fine.
Manu, teorii despre fericire, concluzia că eu sunt fericită (când toată lumea mă vede aşa, nu pot să afirm contrariul), o plimbare pe sub Tâmpa, o gură de aer proaspăt şi rece, confesiuni (nu ştiu ce mi-a venit), sfaturi, planuri, bârfe, bilete de avion, reţete culinare, am învăţat şi ceva italiană împreună, am mai ieşit din Codlea (mă deprimă oraşul ăsta).
La oftalmolog, am primit recomandare de ochelari, de stat în casă pe căldură, că nu e bine pentru operaţii. S-a mirat că am ochii iritaţi. "Aveţi probleme?"- "Nu...."M-am dus la oftalmolog nu la psiholog!
Acasă...să zic doar că a fost mai bine că eram singură. Un telefon de la cineva care cerea consolări şi sfaturi, am fost în stare să le dau...pentru alţii pot, pentru mine e mai greu...
Monday, June 18, 2007
?
Cine eşti, cine sunt,ce mai beau, ce mai cânt....ce mai fac, ce mai simt, cine sunt, cine eşti....
Eşti cea mai fericită
Mă sună ieri surioara mea:
Ea: Ce mai faci, fată?
Eu: Ce fac de obicei, citesc, mă plictisesc!
Ea: Vai, ce bine de tine!Eşti cea mai fericită!
Eu: Sînt pe dracu'!
Ea: Eşti că tu nu ai copii să-ţi urle toată ziua în cap Mamiiiiii, ştii ceva?
Eu: Ăia mai lipseau, că în rest..
Iată de ce mă consideră oamenii fericită. O fi şi ăsta un motiv, nu l-am luat niciodată în considerare. Şi totuşi, e cam mult spus fericită!
Ea: Ce mai faci, fată?
Eu: Ce fac de obicei, citesc, mă plictisesc!
Ea: Vai, ce bine de tine!Eşti cea mai fericită!
Eu: Sînt pe dracu'!
Ea: Eşti că tu nu ai copii să-ţi urle toată ziua în cap Mamiiiiii, ştii ceva?
Eu: Ăia mai lipseau, că în rest..
Iată de ce mă consideră oamenii fericită. O fi şi ăsta un motiv, nu l-am luat niciodată în considerare. Şi totuşi, e cam mult spus fericită!
Thursday, June 14, 2007
Cărţi
Obişnuiesc să iau cărţi din biblioteca personală şi să le deschid la întâmplare. Zilele trecute, am descoperit o carte primită în dar de la cumnata mea şi de la Alin: Necazuri la 13 ani. În linii mari, cartea e stupidă, cu şi despre adolescenţa feminină. Are coperţi roz bombon. Pe prima copertă apare un peisaj de primăvară, o livadă înflorită, o tipă roşcată, pistruiată şi cu nasul mare, o căţea bătrână, la fel de roşcată...Dedicaţia de pe prima pagină e din anul 1997, acum 10 ani...când şi eu aveam 10 ani. Nu ştiu de ce, dar nu mi se pare că a trecut atâta timp.
Zilele trecute m-a întrebat cineva câţi ani am...m-am gândit înainte să răspund şi m-a surprins răspunsul meu: 20 de ani! Nu-mi vine să cred!
Zilele trecute m-a întrebat cineva câţi ani am...m-am gândit înainte să răspund şi m-a surprins răspunsul meu: 20 de ani! Nu-mi vine să cred!
Wednesday, June 13, 2007
Zi plină
Ziua asta a început la 6 în zori. Singură acasă, toate lucrurile vraişte, vase care aşteptau să fie spălate, cursuri care aşteptau să fie citite măcar o dată, mesaje matinale, telefon de la mama (să mănânci!). Aşadar, cam în condiţiile astea m-am pregătit sufleteşte pentru trei examene mari şi late.
La şcoală: colegii stresaţi, întrebări, răspunsuri, plictiseală, prostie, primul examen.
La judeţeană: nu se mai pupa nimeni în sală, afară era baiul! Muncitorii de la drumuri şi poduri spărgeau trotuarul. Zgomot infernal, încercări de asimilare de cunoştinţe, încercări în van.
Pentru că era ziua Ioanei, am mers să bem ceva, să ne mai răcorim. Şi aici o ospătăriţă fatală. Nici nu am deschis bine meniul că a şi venit să ne întrebe ce dorim, ca vânzătoarele alea stresate dintr-un magazin cu haine scumpe unde nu se vinde toată ziua nimic şi în care nu intră nici dracu'. Afară de asta ne-am simţit bine, ca între fete. Mai o bârfă, mai un Proust...trece timpul!
Spre seară două examene, cu pauză de-o oră între ele. Au fost grele ca naiba, mai ales că nu mă pasionează clasificarea de carte şi nici materia asta absolut ciudată pe care ei o numesc Ştiinţele informării. Porcării! Am luat 9 la toate examenele de azi, dar nu pot să spun că sunt fericită, nefericită nici atât. Nu mă mai interesează!Să le iau, să termin...
Grasul cu dubiţa care trage de timp să mai vină un 5 sau un 16 să se umple până la refuz, să facă bani la ultima cursă de seară. Nu se întâmplă asta. Pleacă dezamăgit. Până acasă am avut timp să-mi planific cum s-o scot la capăt cu teoria literaturii, apoi cu celelalte 5 examene..., ce să mai pun în bagaj, ce limbi străine să mai învăţ, ce cărţi să cumpăr, ce cd-uri...
Acasă, alături de nişte e-mail-uri cu ştiri mondene (pe care nu mi le doresc), mă aştepta şi un e-mail de la Universitatea din Bologna. De data asta era unul de confirmare. Italienii ăştia răspund greu, dar răspund într-un final. E bine şi aşa. Noroc cu Manu, că eu tare pesimistă am fost toată viaţa mea!
La şcoală: colegii stresaţi, întrebări, răspunsuri, plictiseală, prostie, primul examen.
La judeţeană: nu se mai pupa nimeni în sală, afară era baiul! Muncitorii de la drumuri şi poduri spărgeau trotuarul. Zgomot infernal, încercări de asimilare de cunoştinţe, încercări în van.
Pentru că era ziua Ioanei, am mers să bem ceva, să ne mai răcorim. Şi aici o ospătăriţă fatală. Nici nu am deschis bine meniul că a şi venit să ne întrebe ce dorim, ca vânzătoarele alea stresate dintr-un magazin cu haine scumpe unde nu se vinde toată ziua nimic şi în care nu intră nici dracu'. Afară de asta ne-am simţit bine, ca între fete. Mai o bârfă, mai un Proust...trece timpul!
Spre seară două examene, cu pauză de-o oră între ele. Au fost grele ca naiba, mai ales că nu mă pasionează clasificarea de carte şi nici materia asta absolut ciudată pe care ei o numesc Ştiinţele informării. Porcării! Am luat 9 la toate examenele de azi, dar nu pot să spun că sunt fericită, nefericită nici atât. Nu mă mai interesează!Să le iau, să termin...
Grasul cu dubiţa care trage de timp să mai vină un 5 sau un 16 să se umple până la refuz, să facă bani la ultima cursă de seară. Nu se întâmplă asta. Pleacă dezamăgit. Până acasă am avut timp să-mi planific cum s-o scot la capăt cu teoria literaturii, apoi cu celelalte 5 examene..., ce să mai pun în bagaj, ce limbi străine să mai învăţ, ce cărţi să cumpăr, ce cd-uri...
Acasă, alături de nişte e-mail-uri cu ştiri mondene (pe care nu mi le doresc), mă aştepta şi un e-mail de la Universitatea din Bologna. De data asta era unul de confirmare. Italienii ăştia răspund greu, dar răspund într-un final. E bine şi aşa. Noroc cu Manu, că eu tare pesimistă am fost toată viaţa mea!
Wednesday, June 6, 2007
Bendita la vida, te quita y te da
A început, o să se şi termine...
Tot în viaţa asta e cu dus şi întors....
Tot în viaţa asta e cu dus şi întors....
Azi am călătorit gratuit, am primit flori, a remarcat toată lumea ce obosită şi abătută sunt, nu am citit nimic, am mâncat mult prea mult, mi s-a făcut poftă, am înjurat cuplurile care nu vad când se face semaforul verde că trebuie domnle să se sărute....(ce rea sunt), am primit un telefon stupid...
Sunt oameni care nu ştiu ce înseamnă NU pot, nu vreau, nu, nu...de două ori NU. Da aşa e!Mai ales la Codlea. Nici subtil nu are sens să fii...
Vecinul de la parter a evoluat, acum ascultă un soi de house manelistic. Se aude cu toate geamurile închise...astea nu sunt condiţii de viaţă. Măcar mă pune la curent cu noutăţile "muzicale", ştiu melodii întregi pe de rost, asta fără să vreau.
Să dorm mai mut, să mănânc mai puţin,...să mai uit, să termin cu porcăria asta de facultate..să..
Monday, June 4, 2007
Binecuvîntată zi de luni
Cum nu se putea mai bine weekend-ul ăsta am răcit şi nu am mai fost în stare de nimic. Aşa mi se întâmplă la fiecare sesiune, da e bine şi aşa rău...
Cam o săptămână nu mi-a funcţionat internetul ăsta codlean, m-am enervat, deşi nu avea sens, am sperat, dar tot sfântul dial-up m-a salvat până la urmă. De abia am mai citit la antropologie culturală, fireşte, din plăcere, nu din obligaţie. Am luat la întâmplare o carte citată în curs.
Dar ziua de azi...mi-a fost....
Dimineaţă, cald, febră, exerciţii de echilibru, lacrimi de la răceală, dubiţă, ţiganul care mă fascinează, baba în cârje pe care şoferul a lăsat-o cu o staţie mai sus (biata), urări de zi bună, un 5 aerisit, proful cu ochelari, cu gesturi fine, cuvinte alungite, accentuate ciudat, laude, plictiseală, bibliotecă, cumpăraturi, femei, potopul, la seminar la Rody...udă leoarcă, cu taxiu', catalogare cu "domnişoara", stabiliri de examene, gânduri, amintiri, internet "care este", ciuperci la grătar, conversaţii pe mess, socoteli, planuri, ceai verde...
Monday, May 28, 2007
Străinul
Noapte bună!
Mi-a spus oftând
Şi a plecat de tot acum-
Străinul.
Nu-l cunoşteam- aşa era
Străin de toată lumea mea
Străin chiar şi de glasul său-
Tăcea mereu.
Iar eu credeam că este mut
Când îmi vorbea printr-un sărut.
La el găseam într-un surâs -
Un mic discurs...
De-abia aseară am aflat
Că mult străinul m-a-nşelat.
La „Noapte bună!” i-am răspuns
Cu un surâs –un mic discurs.
Mi-a spus oftând
Şi a plecat de tot acum-
Străinul.
Nu-l cunoşteam- aşa era
Străin de toată lumea mea
Străin chiar şi de glasul său-
Tăcea mereu.
Iar eu credeam că este mut
Când îmi vorbea printr-un sărut.
La el găseam într-un surâs -
Un mic discurs...
De-abia aseară am aflat
Că mult străinul m-a-nşelat.
La „Noapte bună!” i-am răspuns
Cu un surâs –un mic discurs.
Sunday, May 27, 2007
Afterglow...
"Roşeaţa de seară n-ar fi atât de frumoasă dacă n-ar fi dincolo de ea un viitor mai bun" (A.Schopenhauer) Ce mult poate să se schimbe viaţa unui om într-un an, într-o lună, într-o zi, într-un ceas, într-un minut, într-o secundă. Neaşteptat s-a schimbat şi mea într-o seară rece, când strada Republicii era în renovare, şi am mers pe străi mici, apoi din staţie în staţie... până azi, până când o să ţină minunea...
Saturday, May 26, 2007
De ce iubim femeile?
Nu l-am citit pe Cărtărescu, nici nu-mi pierd eu vremea cu romanul ăsta. Între timp am găsit răspunsul la întrebarea asta în Cioran. E un răspuns mai mult decît interesant, fără linguşeli la adresa "sexului frumos", iată-l:"Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. (...)Panica într-o lume de obiecte trezeşte un dor mortal de femeie, ea însăşi obiect, însufleţit de patimile plictiselii noastre".
E.Cioran - "Amurgul gândurilor"
Friday, May 25, 2007
Vineri
Greu mă mai trezesc vinerea...ideea aia de weekend, de lene... .
Dimineaţa, în timp ce-mi savuram ceaiul mă uitam la ştiri. S-au găsit unii să facă un sondaj printre pensionarii braşoveni, să-i întrebe unde îşi petrec vacanţa. Eu cunoşteam deja răspunsul, dar am stat să văd nuanţe. Toţi sunt nostalgici după vechiul regim, când îşi permiteau să meargă şi la mare şi la munte, să stea cu toată familia şi să se simtă bine, că de, aveau bani, era altceva pe vremuri. Bătrâni, bolnavi, nu au acum nici măcar posibilitatea să meargă la tratament, nu-şi permit să viseze la vacanţe exotice...Mă gândesc ce ajungi după ce ai muncit o viaţă şi te-ai zbătut pentru o carieră. E crud să nu-ţi permiţi să mergi câteva zile undeva să te relaxezi.
Am plecat la şcoală, o căldură îngrozitoare, mi-am mai cărat şi umbrela, de frică să nu vină ploaia. Am stat la coadă la xerox, mi-a umplut băiatul cartuşul de la imprimantă, apoi un curs frumos de antropologie, Lăcă spunându-mi să fiu cuminte (deşi eram) şi apoi acasă, unde internetul nu merge şi mama mă stresează să mănânc..
Monday, May 21, 2007
Cea mai frumoasă zi...
Luni, orice zi de luni e perfectă, cel puţin la mine. M-am trezit mai obosită decât m-am culcat, de mâncat n-am putut sa manânc, am băut o cafea rasuflată şi am plecat la scoală, in dubiţă căldură, duhoare, prea multă lume, nici măcar gânduri nu am putut să am...
Cald, stat în picioare într-un autobuz aglomerat, negricioşi, studenţi, fufe, oameni. La şcoală, nimic fascinant. Teorii despre editare, colecţii de carte, coperţi, rugăminţi, promisiuni, plictiseală, căldură, ameţeli.
Din T până la Aulă am reuşit să mănânc ceva, din mers, colega mea care se marită în august si e fericită că soţul ei are garsonieră în Codlea (nimic mai frumos pe lumea asta), cărti peste cărti şi alte cărti, ameţeli, aer condiţionat, curent, căldură, praf, dureri de picioare, de cap, de spate, lipsă de aer...
Drumul de întoarcere...de două ori mai rău decît cel de dimineaţă, la pragul leşinului în autobuz (a vrut o babă să-mi dea locul)...şi, în fine, o ploaie la Codlea:)
Acasă...nepoatele, scandal ca ele vor sa doarmă în blugi si încălţate, mi-au spart paharul cu coca cola din care am băut aseară ceai verde, nervi, ţipete, mama nervoasă, centrala stricată, doi muncitori, curăţenie, duş rece, centrala care nu merge nici după reparaţie, internetul la pământ....
Cam aşa se rezumă o zi de luni în care singurul lucru frumos a fost un bip matinal de la puiut...
Ca sa pun capac, acum ma apuc de un proiect...să vedem dacă mai pot...
Cald, stat în picioare într-un autobuz aglomerat, negricioşi, studenţi, fufe, oameni. La şcoală, nimic fascinant. Teorii despre editare, colecţii de carte, coperţi, rugăminţi, promisiuni, plictiseală, căldură, ameţeli.
Din T până la Aulă am reuşit să mănânc ceva, din mers, colega mea care se marită în august si e fericită că soţul ei are garsonieră în Codlea (nimic mai frumos pe lumea asta), cărti peste cărti şi alte cărti, ameţeli, aer condiţionat, curent, căldură, praf, dureri de picioare, de cap, de spate, lipsă de aer...
Drumul de întoarcere...de două ori mai rău decît cel de dimineaţă, la pragul leşinului în autobuz (a vrut o babă să-mi dea locul)...şi, în fine, o ploaie la Codlea:)
Acasă...nepoatele, scandal ca ele vor sa doarmă în blugi si încălţate, mi-au spart paharul cu coca cola din care am băut aseară ceai verde, nervi, ţipete, mama nervoasă, centrala stricată, doi muncitori, curăţenie, duş rece, centrala care nu merge nici după reparaţie, internetul la pământ....
Cam aşa se rezumă o zi de luni în care singurul lucru frumos a fost un bip matinal de la puiut...
Ca sa pun capac, acum ma apuc de un proiect...să vedem dacă mai pot...
Saturday, May 19, 2007
O sclipire
"Zece întâmplări ciudate şi-o minune..."
Iată că mai am şi eu sclipiri de optimism uneori. Asta se întâmplă atunci când nu mă uit în afara mea, ci în interior. E bine atâta timp cât ai unde să te refugiezi, cât ceva mai e frumos în viaţa ta...
În facultatea asta....cimitirul meu...am avut un prof care m-a învăţat să nu caut niciodată FRUMOSUL în afara mea. Binele şi frumosul vin din interiorul fiecărui om, până şi o broască are frumuseţea ei dacă sti s-o priveşti...
Tuesday, May 15, 2007
BSI- cimitir al tinereţii mele
Am ajuns la capătul răbdării cu facultatea asta stupidă, profesori care vorbesc doar pentru ei uitandu-se timp de 100 de minute într-un punct fix, profe care se simt jicnite în momentul în care aud o părere originală (o simplă părere, în fond), cărţi peste cărţi şi iarăşi cărţi, analize de tot soiul, discuţii inutile, fumători, fete bătrîne, praf, bănci în care nu încap nici eu d'apăi colegii mai dezvoltaţi, ferestre de 8 ore, pretenţii de prezenţă, feţe acre, ridate, strîmbe, atotştiutoare, portofolii, proiecte, 12 examene într-o singură sesiune....
Nu-i vorbă, aş înghiţi toate astea dacă aş vedea că-mi foloseşte la ceva. O s-o termin ca să nu-mi pară rău, să ştie "lumea" că am facultate. Altfel, tot ce-mi doresc e să fiu fericită din nou, aşa cum eram cu ceva luni în urmă, nimic mai mult, nimic mai puţin
Monday, May 14, 2007
O zi
Tricoul cu cap de mort; cel mai frumos cadou;câinele care se pişă în faţa blocului, discuţii despre vot, Ildiko cu spatele, un zâmbet palid, Adi fără cioc, un eseu de o jumătate de pagină care aştepta o notă mare, discuţii despre Moldova, teancuri interminabile de cărţi prăfuite, dureri de picioare, compătimiri, zoaie, telefonul fără fir, fabulele Oanei, mers prin soare, dezbracate şunci, barbaţi care au ceva de spus întotdeauna, botic, plictiseală, o fată din anul 4 care plângea în faţa profului să o mai amâne cu nu ştiu ce lucrare, că a albit în facultatea asta, că o doare stomacul, că şi-a făcut ochelari, proiecţii ale viitorului, un seminar cu Rody, priviri inamice, prostie, măritişuri, verighete, pupături (bleah), trecători cuplaţi, un curs cu trei oameni, o femeie insuportabilă, vorbarie, iar prostie, o puştoaică sărutând un tip de vârsta bunicului (macabru!) prieteni neaşteptaţi, cadouri, flori, amintiri,vin, poze, iubit...dor
Sunday, May 13, 2007
Zodia
Iata ce spun astrele despre mine. Pentru mine asta inseamna o proiectie a persoanei mele si, in mare parte, o consider adevarata. Nu intreb astrele pe ce strada s-o iau cand merg la scoala, dar uneori e bine sa-ti mai pui intrebari care sa tina si de zona "extrapamanteana":)
TAURUL
Verbul caracteristic: A avea in tema natala, Taurul reprezinta latura materialista, tenacitatea sa pentru a dobandi ceea ce-si doreste, de a pastra ceea ce a dobandit, precum si nevoia de a-si pastra picioarele pe pamant.
Caracteristica generala: Semn negativ feminin
Caracteristica generala: Semn negativ feminin
Element: Pamant
Calitate: Semn fix, stabilitate
Planeta guvernatoare: Venus
Culoare: Verde, galben verzui
Metal: Cuprul
Cuvinte cheie: posesiune, materialism, confort, stabilitate, tenacitate, aviditate, gelozie, incapatanare, fidelitate, interes, bani, avutie..
Nota mea:) :cu parte asta cu materialismul nu prea sunt de acord, o fi acolo vreo influenta, dar eu categoric n-am obsesii pe tema asta:)
Zi favorabila: Vineri
Caracterizare generala
Taurul este tenace, incapatanat pana-n panzele albe, dar si seducator si atractiv. Este rabdator, perseverent, conservator, posesiv, dar poate fi, in acelasi timp, senzual si interesant. Are nevoie de mult confort, tocmai de aceea isi consuma intreaga energie pentru a realiza ceea ce isi propune.
Cifra mea energetica: 4
Viata va este influentata de talentul pe care il aveti pentru a creea un mediu stabil in jurul dumneavoastra si de a aborda lucrurile cu spirit practic, construind temelii solide in orice ati intreprinde. Realizarile dumneavoastra vor fi consecinte ale unui progres constant si se vor datora calitatilor dumneavoastra de constructor cu simt practic si de persoana de nadejde.
Ar mai fi si destinul pe care mi l-a prezis oracolul, da pe ala il pun deoparte. Nu stiu daca e valabila ideea de DAT, eu cred ca omul face anumite alegeri pe parcursul vietii, asa cum am facut si eu. Pe unele le consider bune, pe altele mai putin. Nu asta conteaza!Din fiecare alegere am invatat ceva. Dar una dintre alegerile mele simt ca o sa-mi deseneze linia vietii ani buni de acum incolo, poate pentru totdeauna, e o alegere de care sunt mandra:)
La bloc
Poate visul pe care-l aveam de copila, sa traiesc in mijlocul padurii, nu e asa absurd. De o viata vecinii mei fac reparatii prin casele lor. Vand cocioabele si vin alti vecini care la randul lor strica ce au facut ceilalti si isi amenajeaza dupa bunul plac. Fac un zgomot infernal pana la ore tarzii in noapte fara sa le pese de fiintele care stau acasa sa se odihneasca.
Cu doua saptamani in urma vecinul de deasupra si-a daramat balconul...pentru mine lucrarea a fost un chin!Bocanea zilnic maxim o jumatate de ora. Astfel i-a luat o vesnicie sa termine ce-a inceput. Numa bine a terminat domnul, ca...
Vineri seara vecinul de jos a lucrat 5 ore. Nici la telefon n-am putut sa vorbesc, asa puternic era zgomotul. Se zguduiau peretii si creierul meu la fel. M-am pomenit cu o durere de cap, cu niste nervi, cu niste pacate..El ma saluta cu capul in pamant. Stie ca sunt vecina de deasupra:-) Ei si uite asa...sper sa nu ajung si eu ca ei. Da nu ma vad, ca eu nu inteleg un lucru:ce naiba sa tot modifici la cutiile astea de chibrituri?
Friday, May 11, 2007
Evoluţie de Marin Sorescu
Ştiinţa se transformă-n neputinţă
Şi după mii de ani de cercetare,
Cunântul "Soartă"-l schimbi în "Progamare"
Şi asta e, oricum, o biruinţă.
Un plus de-nvăţ, un minus de fiinţă.
Şi după mii de ani de cercetare,
Cunântul "Soartă"-l schimbi în "Progamare"
Şi asta e, oricum, o biruinţă.
Un plus de-nvăţ, un minus de fiinţă.
Thursday, May 10, 2007
Biblioteca Judeteana
,
Biblioteca asta e locul tuturor posibilitatilor, gasesti orice numai cartile pe care ai vrea sa le citesti NU!
Cum ocupatia ma obliga sa-mi petrec jumate din viata la sala de lectura, intalnesc tot felul de oameni. La sala: de citit nu se prea citeste, indragostitii vin sa se sarute zgomotos, colegele vin sa barfeasca, altii vin sa manance, adolescentii singuri, cu cosuri si dorinti tainice se aseaza in spate si urmaresc fieceare fundulet care vine...care pleaca...daca vad pe cineva mai urat decit ei pufnesc in ras, se inrosesc (in cel mai bun caz) si ies sa se calmeze la "o tigare". Lucrurile nu se opresc aici. Din 5 in 5 minute suna un telefon pentru ca se pare ca nimeni nu are optiunea silent pe mobil, unii chiar vorbesc detasat, tare si clar fara sa se deranjeze sa mearga macar pana "dincolo de usa". Serviciile lasa de dorit!O carte ajunge in 25 de minute, asta daca mai ajunge. Pana o rasfoiesti, pana-ti notezi o idee....trece viata...
Cam asa trece o zi din viata unui om care are ceva de citit la sala de lectura, telefoanele altora, pupaturile enervante, asteptarea...conditii de culturalizare nu gluma:)
Saturday, April 14, 2007
La cumparaturi
Azi am fost la cumparaturi, desi nu-mi place deloc sa ies in orasul asta, dar am fost nevoita. Vanzatoarea mi-a soptit sa nu iau lapte ca-i stricat, dar sa nu mai zic la nimeni ca o da seful afara....acum eu ma gandesc...daca era stricat...de ce naiba mai era la vitrina?!?
Cand am iesit din magazin o muiere isi batea cu bestialitate odrasla. L-a lovit pana a cazut cu nasul de beton si dupa aia a inceput sa racneasca la bietul copil. Au intrat pe o poarta. Copilul a intrat in zbor...tocmai primise un sut zdarvan de la mumasa.
Asta e doar un exemplu...de intamplare din micul orasel de la poalele Magurii:(
Monday, April 2, 2007
Iarasi Proust
"(...)aceste noi prietenii cu locuri si oameni se tes pe urzeala celor vechi(...). Inima noastra sufera si ea, cand despartirea a avut loc, efectele analgezice ale obisnuintei:dar pana atunci va continua sa sufere. Iar teama de un viitor cand nu-i vom mai putea vedea si auzi pe cei pe care-i iubim si care ne daruiesc astazi cea mai scumpa bucurie a noastra, aceasta teama, nu numai ca nu se risipeste, ci creste, daca ne gandim ca durerii unei astfel de privatiuni i se va adauga si ceea ce ne apare azi ca fiind inca si mai plin de cruzime: sa nu o mai simtim ca durere, sa ramanem indiferenti la ea;caci atunci eul nostru va fi schimbat:in jurul nostru nu se va mai afla numai farmecul parintilor nostri, al iubitei noastre, al prietenilor nostri;afectiunea noastra pentru ei va fi fost atat de bine smulsa din inima noastra, careia azi ii apartine intr-o asemenea masura, incat vom putea sa ne simtim bine in acea viata despartita de ei, la care astazi ne ingrozim numai cat ne gandim;ar fi deci o adevarata moarte a noastra, moarte urmata, este adevarat, de o inviere, dar intr-un eu diferit(...)". (Marcel Proust- "La umbra fetelor in floare", pag.226).
Nu de mult timp a plecat R., el e cel care a plecat spre o alta viata, spre un nou inceput. Nu pot decat sa ma bucur de realizarea asta:)Eu sunt personajul care ramane, vesnica cititoare, observatoare a acestei lumi, de acum cateva saptamani, golite de sens...
O sai fie si lui greu sa se obisnuiasca, desi e obisnuit sa schimbe locatia si decorul, a mai facut asta. Eu nu am schimbat nimic niciodata. E drept ca mai am timp, e clar ca nu vreau sa raman pana la capat roaba unui petec de pamant. Mai traim si mai vedem, pana atunci poate mai cresc:)
Sunday, April 1, 2007
Ce vreau? Ce nu vreau?
-sa nu mai vad carti scrise prost, zise carti postmoderne
-sa nu ma agreseze tot felul de gagici siliconate in cautare de sponsor la TV
-sa nu mai atrag priviri "animalice"
-sa nu fiu geloasa
-sa am o casuta cat de mica pe care s-o personalizez si in care sa ma simt bine cu omul pe care-l iubesc
-sa vad cat pot din lumea asta ca si asa planuiesc sa mor tanara
-sa nu-mi amintesc de lucrurile triste sau sa nu-mi amintesc de nimic
-sa am o biblioteca mare (e cel mai adanc vis)
-sa nu fiu grasa
-sa nu depind de nimeni in niciun fel
-sa merg si in Spania...simt eu cum ca as avea niste origini acolo:D
-sa citesc tot ce vreau (asta cu siguranta e omeneste imposibil, dar o sa ma straduiesc)
-sa stiu sa dansez...nu prea am talent, dar ar fi si asta o idee
-sa nu ma cert....din motive stupide
Ar mai fi multe de dorit, dar ma rezum la astea deocamdata...e oricum prea mult:)
Friday, March 30, 2007
Citind Marcel Proust
"Dragostea l-a facut sa cunoasca acea neliniste cand simti ca fiinta pe care o iubesti petrece undeva unde tu nu esti, unde nu poti sa o ajungi, dragostea careia nelinistea ii este predestinata"(Marcel Proust- Swann)
Zilele astea m-am gandit la iubire si am constatat ca in EA orice om e egoist ca-si cauta propria fericire. De aici vine si suferinta la despartirea de celalalt. Te lipsesti de ceva (cineva) ce-ti provoca placere, ce te facea fericit.
Daca ar fi lipsiti de egoism si gelozie, oamenii n-ar mai suferi din dragoste. Sa te gandesti la fericirea celuilalt departe de tine si sa te bucuri...asta da viata:) Fiecare om simte nevoia de framantare, de suferinta, de drama, ca doar suntem actori in TEATRUL VIETII.
Framantari stupide, griji care nu pot sa opreasca sau sa modifice destinul unui om, nu-si au rostul!
Tuesday, February 20, 2007
Michel Butor- Renuntarea
A trecut cu bine si sesiunea asta, mai bine decat ma asteptam, dar nu simt nicio evolutie in mine si asta ma intristeaza. E ciudata viata asta care odata terminata nu mai inseamna nimic. Ramai in amintirea catorva prieteni care te-au iubit, sau nu, si...mori la propriu si la figurat.
De scris....nici macar n-am mai incercat. Mi-e teama ca raman ancorata in prezent si viata fara perspectiva e pustie si banala.
Ma apuc sa citesc Michel Butor- Renuntarea (La Modification). E un roman aparte, in primul rand pentru ca e scris la persoana a doua. Sugereaza tot timpul un dialog intre personaj si constiinta lui. Plot-ul e simplu: EL a iubit-o pe EA...candva:), EA a imbatranit si s-a acrit, El gaseste o femeie mai tanara, se indragosteste, dar se teme sa n-o transforme si pe ea in monstrul pe care-l crease din fosta sotie. In relatia cu tanara fiecare senzatie e traita in profunzimea ei, gesturile sunt deosebite, traieste o vedere, nu o recunoastere. Recunoasterea implica automatismul care duce la trecerea rapida peste anumite locuri, gesturi, idei care pana atunci i se pareau inedite.
Autorul contureaza bine contrastul dintre nevasta cu "privirea ei posomorita, epuizata (...) acest dispret cu care te copleseste ca si cum ai fi raspunzator de prea evidenta ei diminutie", si amanta care in viziunea personajului este intruchiparea linistii. Calatoria cu trenul de la Paris la Roma este un proces de regasire a eului profund, manifestat totodata printr-o ruptura totala si printr-o aspiratie la ceva nou.
De scris....nici macar n-am mai incercat. Mi-e teama ca raman ancorata in prezent si viata fara perspectiva e pustie si banala.
Ma apuc sa citesc Michel Butor- Renuntarea (La Modification). E un roman aparte, in primul rand pentru ca e scris la persoana a doua. Sugereaza tot timpul un dialog intre personaj si constiinta lui. Plot-ul e simplu: EL a iubit-o pe EA...candva:), EA a imbatranit si s-a acrit, El gaseste o femeie mai tanara, se indragosteste, dar se teme sa n-o transforme si pe ea in monstrul pe care-l crease din fosta sotie. In relatia cu tanara fiecare senzatie e traita in profunzimea ei, gesturile sunt deosebite, traieste o vedere, nu o recunoastere. Recunoasterea implica automatismul care duce la trecerea rapida peste anumite locuri, gesturi, idei care pana atunci i se pareau inedite.
Autorul contureaza bine contrastul dintre nevasta cu "privirea ei posomorita, epuizata (...) acest dispret cu care te copleseste ca si cum ai fi raspunzator de prea evidenta ei diminutie", si amanta care in viziunea personajului este intruchiparea linistii. Calatoria cu trenul de la Paris la Roma este un proces de regasire a eului profund, manifestat totodata printr-o ruptura totala si printr-o aspiratie la ceva nou.
Fiecare om simte nevoia de un nou inceput, cel putin o data in viata. De asta avem nevoie de nunti, botezuri, de sarbatori de Anul Nou, de mutarea intr-o casa noua. Astea sunt momente in care fiinta se simte ca la "inceputuri", isi face planuri si se reinnoieste, renunta. Si eu simt nevoia asta, dar tot aman "calatoria".
Subscribe to:
Posts (Atom)