Noile colege de apartament

S-a dus şi vacanţa asta!

Pe 5.01.08 ne-au sosit noile colege de apartament că unguroaicele au plecat în patria lor în decembrie şi au rămas acolo.

Fetele noi sunt italience. Prima, Giuseppina, o fată înaltă şi cu ochelari mari. Zâmbeşte fals şi mult. Nu ştie să sune la interfon, îi deschidem uşa!Facem cunoştinţă cu ea şi cu alţi doi oameni mai bătrâni – părinţii (genitori). Ne-au privit atent, mai degrabă ne-au analizat şi ne-au cerut cheia ca să poată să aducă bagajele fără să ne „deranjeze”. Au adus trei trolere mari şi o serie de cutii cu ţigănii (între care şi una cântărind vreo câteva kg...cu cosmetice), mâncare pe 2 săptămâni, vreo 10 cutii de lapte, un cuptor cu microunde care ne ocupă toată bucătăria, perne (deşi erau şi în apartament), soluţii de curăţat (nici la magazin nu au un sortiment aşa divers)...în fine, mai lipsea să-i aducă wc-ul de acasă...şi se acomoda complet.

Au intrat cu toţii în cameră. Fata vorbea la telefon cu o prietenă şi părinţii desfăceau bagajele şi aranjau lucrurile. I-au făcut până şi patul...Asta mică nu ştia să folosească nici măcar cheile de la uşă, ne-a întrebat pe noi cum se folosesc. Ne-au mulţumit cu nişte zâmbete scremute şi au plecat să mai aducă un transport...

Spre seară, a venit şi cealaltă fătucă, Anna Lucia. Avea privirea ursuză şi acră, o ţinută clasică de văcăreasă (cizme peste pantaloni), curu’ mare şi aere de oraş. Am făcut cunoştinţă în silă şi am stat să observ..Între timp au mai aparut părinţii şi cu cealaltă fată. La fiecare obiect scos din bagaj stăteau şi se sfătuiau toţi cum şi unde să-l pună...aveai senzaţia că prin asta se decide soarta universului. În fosta noastră cameră sunt paturi suprapuse. Scăriţa metalică pe care ar trebui să se urce era cam şubredă, noi nu ne-am incumetat niciodată să urcăm. Cu chiu cu vai au reuşit să o urce pe acritura asta în pat...da acuma se punea problema cum să se coboare ????Au făcut consiliu de familie. Tatăl, mai deştept decât partea feminină a familiei italiene a sfătuit-o să se dea jos din pat pe birou (biroul e chiar langă pat), apoi pe scaun...şi jos. I-a explicat procesul în cel mai mic detaliu, nu cumva să-şi rupă fata gâtul când se dă jos.

Au plecat „genitorii”!”Lucica” noastră s-a apucat să taie o pâine mare...a tăiat-o pe toată în felii gigant şi a aşezat-o în congelator...l-a ocupat pe tot cu pâine...

Duminică, a doua zi, s-au trezit şi, înarmate cu soluţii de curăţat, au intrat în baie. Am simţit dintr-o dată un miros înţepător...Cu o zi înainte, curăţasem noi...da ele s-au apucat să facă curat duminica, în stil italienesc. Le-am lăsat...am zis că poate le e silă. Au turnat jumătate de cutie de soluţie în wc şi au lăst-o vreo oră şi jumătate. Am tras apa...nu se mai ducea...normal, se uscase! La fel şi pe oglindă era soluţie uscată, nici nu-mi mai apărea imaginea...Am terminat eu ce au început ele, le-am înjurat în sfânta duminică şi am mers să mă plimb pe străzile Ravennei...să caut puţină linişte. Între timp, ele făceau paste la cuptor, îşi chemaseră şi prietenii la masă(ne-au chemat şi pe noi, dar am refuzat „politicos”), nu aveau niciun stres că au lăsat baia aia îmbibată de soluţii de curăţat...ori poate asta înseamnă să faci curat la ei.

Luni am deschis o discuţie...păcat că nu am avut cu cine. Măcar le-am dezvăluit şi lor că nu suntem unguroaice (aşa credeau) şi a aflat că studiază biologie marină şi că sunt din Bologna. Plictisită de feţele lor am decis să-mi savurez ceaiul în cameră. Mă deranja şi fumul de ţigară care-şi făcuse loc pe uşa pe care „Lucica” o lasă deschisă când fumează în curte.

Altă zi, alte lucruri noi...”Lucica”(fată de 23-24 de ani) îi face o criză de isterie tatălui la telefon. Plânge în hohote 10 minute, urlă la el dezvinovăţindu-se că a picat un examen, apoi fumează un ţigăroi şi începe să râdă în hohote cu Giussy...

Mai pe seară, ne invită la nişte cartofi prăjiţi. I-au scos de la congelator gata tăiaţi şi i-au scăldat în nişte ulei...gata masa! Între timp a sunat bunica uneia şi i-a spus bunicii de vreo câteva ori că găteşte Deşi ele mănâncă mereu la 9 seara, am zis: măcar acum să acceptăm să nu spună că am ceva personal cu ele. „Lucica” pune masa...farfurii de plastic, pahare de plastic...plastic!(deşi avem veselă de toată frumuseţea). Ea mereu mănâncă din farfurii de plastic, probabil îi e lene să le spele, ori e prea sclifosită şi îi e greaţă...e şi asta o posibilitate!

Şi uite aşa am mai vorbit de una şi de alta, nimic relavant!Mie comportamentul lor şi, mai ales, al părinţilor mi-a spus tot ce trebuia să ştiu despre persoanele astea.

Despre răbdare

...sed levius fit patientia/
Quidquid corrigere est nefas.
Horatius, Odae, 1, 24, 19-20.

Optium est pati quod emendari nequit.
Seneca, Epistulae, 107, 9.