Noapte bună!
Mi-a spus oftând
Şi a plecat de tot acum-
Străinul.
Nu-l cunoşteam- aşa era
Străin de toată lumea mea
Străin chiar şi de glasul său-
Tăcea mereu.
Iar eu credeam că este mut
Când îmi vorbea printr-un sărut.
La el găseam într-un surâs -
Un mic discurs...
De-abia aseară am aflat
Că mult străinul m-a-nşelat.
La „Noapte bună!” i-am răspuns
Cu un surâs –un mic discurs.
Monday, May 28, 2007
Sunday, May 27, 2007
Afterglow...
"Roşeaţa de seară n-ar fi atât de frumoasă dacă n-ar fi dincolo de ea un viitor mai bun" (A.Schopenhauer) Ce mult poate să se schimbe viaţa unui om într-un an, într-o lună, într-o zi, într-un ceas, într-un minut, într-o secundă. Neaşteptat s-a schimbat şi mea într-o seară rece, când strada Republicii era în renovare, şi am mers pe străi mici, apoi din staţie în staţie... până azi, până când o să ţină minunea...
Labels:
A. Schopenhauer,
amintiri,
citate,
filozofii
Saturday, May 26, 2007
De ce iubim femeile?
Nu l-am citit pe Cărtărescu, nici nu-mi pierd eu vremea cu romanul ăsta. Între timp am găsit răspunsul la întrebarea asta în Cioran. E un răspuns mai mult decît interesant, fără linguşeli la adresa "sexului frumos", iată-l:"Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. (...)Panica într-o lume de obiecte trezeşte un dor mortal de femeie, ea însăşi obiect, însufleţit de patimile plictiselii noastre".
E.Cioran - "Amurgul gândurilor"
Friday, May 25, 2007
Vineri
Greu mă mai trezesc vinerea...ideea aia de weekend, de lene... .
Dimineaţa, în timp ce-mi savuram ceaiul mă uitam la ştiri. S-au găsit unii să facă un sondaj printre pensionarii braşoveni, să-i întrebe unde îşi petrec vacanţa. Eu cunoşteam deja răspunsul, dar am stat să văd nuanţe. Toţi sunt nostalgici după vechiul regim, când îşi permiteau să meargă şi la mare şi la munte, să stea cu toată familia şi să se simtă bine, că de, aveau bani, era altceva pe vremuri. Bătrâni, bolnavi, nu au acum nici măcar posibilitatea să meargă la tratament, nu-şi permit să viseze la vacanţe exotice...Mă gândesc ce ajungi după ce ai muncit o viaţă şi te-ai zbătut pentru o carieră. E crud să nu-ţi permiţi să mergi câteva zile undeva să te relaxezi.
Am plecat la şcoală, o căldură îngrozitoare, mi-am mai cărat şi umbrela, de frică să nu vină ploaia. Am stat la coadă la xerox, mi-a umplut băiatul cartuşul de la imprimantă, apoi un curs frumos de antropologie, Lăcă spunându-mi să fiu cuminte (deşi eram) şi apoi acasă, unde internetul nu merge şi mama mă stresează să mănânc..
Monday, May 21, 2007
Cea mai frumoasă zi...
Luni, orice zi de luni e perfectă, cel puţin la mine. M-am trezit mai obosită decât m-am culcat, de mâncat n-am putut sa manânc, am băut o cafea rasuflată şi am plecat la scoală, in dubiţă căldură, duhoare, prea multă lume, nici măcar gânduri nu am putut să am...
Cald, stat în picioare într-un autobuz aglomerat, negricioşi, studenţi, fufe, oameni. La şcoală, nimic fascinant. Teorii despre editare, colecţii de carte, coperţi, rugăminţi, promisiuni, plictiseală, căldură, ameţeli.
Din T până la Aulă am reuşit să mănânc ceva, din mers, colega mea care se marită în august si e fericită că soţul ei are garsonieră în Codlea (nimic mai frumos pe lumea asta), cărti peste cărti şi alte cărti, ameţeli, aer condiţionat, curent, căldură, praf, dureri de picioare, de cap, de spate, lipsă de aer...
Drumul de întoarcere...de două ori mai rău decît cel de dimineaţă, la pragul leşinului în autobuz (a vrut o babă să-mi dea locul)...şi, în fine, o ploaie la Codlea:)
Acasă...nepoatele, scandal ca ele vor sa doarmă în blugi si încălţate, mi-au spart paharul cu coca cola din care am băut aseară ceai verde, nervi, ţipete, mama nervoasă, centrala stricată, doi muncitori, curăţenie, duş rece, centrala care nu merge nici după reparaţie, internetul la pământ....
Cam aşa se rezumă o zi de luni în care singurul lucru frumos a fost un bip matinal de la puiut...
Ca sa pun capac, acum ma apuc de un proiect...să vedem dacă mai pot...
Cald, stat în picioare într-un autobuz aglomerat, negricioşi, studenţi, fufe, oameni. La şcoală, nimic fascinant. Teorii despre editare, colecţii de carte, coperţi, rugăminţi, promisiuni, plictiseală, căldură, ameţeli.
Din T până la Aulă am reuşit să mănânc ceva, din mers, colega mea care se marită în august si e fericită că soţul ei are garsonieră în Codlea (nimic mai frumos pe lumea asta), cărti peste cărti şi alte cărti, ameţeli, aer condiţionat, curent, căldură, praf, dureri de picioare, de cap, de spate, lipsă de aer...
Drumul de întoarcere...de două ori mai rău decît cel de dimineaţă, la pragul leşinului în autobuz (a vrut o babă să-mi dea locul)...şi, în fine, o ploaie la Codlea:)
Acasă...nepoatele, scandal ca ele vor sa doarmă în blugi si încălţate, mi-au spart paharul cu coca cola din care am băut aseară ceai verde, nervi, ţipete, mama nervoasă, centrala stricată, doi muncitori, curăţenie, duş rece, centrala care nu merge nici după reparaţie, internetul la pământ....
Cam aşa se rezumă o zi de luni în care singurul lucru frumos a fost un bip matinal de la puiut...
Ca sa pun capac, acum ma apuc de un proiect...să vedem dacă mai pot...
Saturday, May 19, 2007
O sclipire

"Zece întâmplări ciudate şi-o minune..."
Iată că mai am şi eu sclipiri de optimism uneori. Asta se întâmplă atunci când nu mă uit în afara mea, ci în interior. E bine atâta timp cât ai unde să te refugiezi, cât ceva mai e frumos în viaţa ta...
În facultatea asta....cimitirul meu...am avut un prof care m-a învăţat să nu caut niciodată FRUMOSUL în afara mea. Binele şi frumosul vin din interiorul fiecărui om, până şi o broască are frumuseţea ei dacă sti s-o priveşti...
Tuesday, May 15, 2007
BSI- cimitir al tinereţii mele
Am ajuns la capătul răbdării cu facultatea asta stupidă, profesori care vorbesc doar pentru ei uitandu-se timp de 100 de minute într-un punct fix, profe care se simt jicnite în momentul în care aud o părere originală (o simplă părere, în fond), cărţi peste cărţi şi iarăşi cărţi, analize de tot soiul, discuţii inutile, fumători, fete bătrîne, praf, bănci în care nu încap nici eu d'apăi colegii mai dezvoltaţi, ferestre de 8 ore, pretenţii de prezenţă, feţe acre, ridate, strîmbe, atotştiutoare, portofolii, proiecte, 12 examene într-o singură sesiune....
Nu-i vorbă, aş înghiţi toate astea dacă aş vedea că-mi foloseşte la ceva. O s-o termin ca să nu-mi pară rău, să ştie "lumea" că am facultate. Altfel, tot ce-mi doresc e să fiu fericită din nou, aşa cum eram cu ceva luni în urmă, nimic mai mult, nimic mai puţin
Monday, May 14, 2007
O zi
Tricoul cu cap de mort; cel mai frumos cadou;câinele care se pişă în faţa blocului, discuţii despre vot, Ildiko cu spatele, un zâmbet palid, Adi fără cioc, un eseu de o jumătate de pagină care aştepta o notă mare, discuţii despre Moldova, teancuri interminabile de cărţi prăfuite, dureri de picioare, compătimiri, zoaie, telefonul fără fir, fabulele Oanei, mers prin soare, dezbracate şunci, barbaţi care au ceva de spus întotdeauna, botic, plictiseală, o fată din anul 4 care plângea în faţa profului să o mai amâne cu nu ştiu ce lucrare, că a albit în facultatea asta, că o doare stomacul, că şi-a făcut ochelari, proiecţii ale viitorului, un seminar cu Rody, priviri inamice, prostie, măritişuri, verighete, pupături (bleah), trecători cuplaţi, un curs cu trei oameni, o femeie insuportabilă, vorbarie, iar prostie, o puştoaică sărutând un tip de vârsta bunicului (macabru!) prieteni neaşteptaţi, cadouri, flori, amintiri,vin, poze, iubit...dor
Sunday, May 13, 2007
Zodia
Iata ce spun astrele despre mine. Pentru mine asta inseamna o proiectie a persoanei mele si, in mare parte, o consider adevarata. Nu intreb astrele pe ce strada s-o iau cand merg la scoala, dar uneori e bine sa-ti mai pui intrebari care sa tina si de zona "extrapamanteana":)
TAURUL
Verbul caracteristic: A avea in tema natala, Taurul reprezinta latura materialista, tenacitatea sa pentru a dobandi ceea ce-si doreste, de a pastra ceea ce a dobandit, precum si nevoia de a-si pastra picioarele pe pamant.
Caracteristica generala: Semn negativ feminin
Caracteristica generala: Semn negativ feminin
Element: Pamant
Calitate: Semn fix, stabilitate
Planeta guvernatoare: Venus
Culoare: Verde, galben verzui
Metal: Cuprul
Cuvinte cheie: posesiune, materialism, confort, stabilitate, tenacitate, aviditate, gelozie, incapatanare, fidelitate, interes, bani, avutie..
Nota mea:) :cu parte asta cu materialismul nu prea sunt de acord, o fi acolo vreo influenta, dar eu categoric n-am obsesii pe tema asta:)
Zi favorabila: Vineri
Caracterizare generala
Taurul este tenace, incapatanat pana-n panzele albe, dar si seducator si atractiv. Este rabdator, perseverent, conservator, posesiv, dar poate fi, in acelasi timp, senzual si interesant. Are nevoie de mult confort, tocmai de aceea isi consuma intreaga energie pentru a realiza ceea ce isi propune.
Cifra mea energetica: 4
Viata va este influentata de talentul pe care il aveti pentru a creea un mediu stabil in jurul dumneavoastra si de a aborda lucrurile cu spirit practic, construind temelii solide in orice ati intreprinde. Realizarile dumneavoastra vor fi consecinte ale unui progres constant si se vor datora calitatilor dumneavoastra de constructor cu simt practic si de persoana de nadejde.
Ar mai fi si destinul pe care mi l-a prezis oracolul, da pe ala il pun deoparte. Nu stiu daca e valabila ideea de DAT, eu cred ca omul face anumite alegeri pe parcursul vietii, asa cum am facut si eu. Pe unele le consider bune, pe altele mai putin. Nu asta conteaza!Din fiecare alegere am invatat ceva. Dar una dintre alegerile mele simt ca o sa-mi deseneze linia vietii ani buni de acum incolo, poate pentru totdeauna, e o alegere de care sunt mandra:)
La bloc
Poate visul pe care-l aveam de copila, sa traiesc in mijlocul padurii, nu e asa absurd. De o viata vecinii mei fac reparatii prin casele lor. Vand cocioabele si vin alti vecini care la randul lor strica ce au facut ceilalti si isi amenajeaza dupa bunul plac. Fac un zgomot infernal pana la ore tarzii in noapte fara sa le pese de fiintele care stau acasa sa se odihneasca.
Cu doua saptamani in urma vecinul de deasupra si-a daramat balconul...pentru mine lucrarea a fost un chin!Bocanea zilnic maxim o jumatate de ora. Astfel i-a luat o vesnicie sa termine ce-a inceput. Numa bine a terminat domnul, ca...
Vineri seara vecinul de jos a lucrat 5 ore. Nici la telefon n-am putut sa vorbesc, asa puternic era zgomotul. Se zguduiau peretii si creierul meu la fel. M-am pomenit cu o durere de cap, cu niste nervi, cu niste pacate..El ma saluta cu capul in pamant. Stie ca sunt vecina de deasupra:-) Ei si uite asa...sper sa nu ajung si eu ca ei. Da nu ma vad, ca eu nu inteleg un lucru:ce naiba sa tot modifici la cutiile astea de chibrituri?
Friday, May 11, 2007
Evoluţie de Marin Sorescu
Ştiinţa se transformă-n neputinţă
Şi după mii de ani de cercetare,
Cunântul "Soartă"-l schimbi în "Progamare"
Şi asta e, oricum, o biruinţă.
Un plus de-nvăţ, un minus de fiinţă.
Şi după mii de ani de cercetare,
Cunântul "Soartă"-l schimbi în "Progamare"
Şi asta e, oricum, o biruinţă.
Un plus de-nvăţ, un minus de fiinţă.
Thursday, May 10, 2007
Biblioteca Judeteana
,
Biblioteca asta e locul tuturor posibilitatilor, gasesti orice numai cartile pe care ai vrea sa le citesti NU!
Cum ocupatia ma obliga sa-mi petrec jumate din viata la sala de lectura, intalnesc tot felul de oameni. La sala: de citit nu se prea citeste, indragostitii vin sa se sarute zgomotos, colegele vin sa barfeasca, altii vin sa manance, adolescentii singuri, cu cosuri si dorinti tainice se aseaza in spate si urmaresc fieceare fundulet care vine...care pleaca...daca vad pe cineva mai urat decit ei pufnesc in ras, se inrosesc (in cel mai bun caz) si ies sa se calmeze la "o tigare". Lucrurile nu se opresc aici. Din 5 in 5 minute suna un telefon pentru ca se pare ca nimeni nu are optiunea silent pe mobil, unii chiar vorbesc detasat, tare si clar fara sa se deranjeze sa mearga macar pana "dincolo de usa". Serviciile lasa de dorit!O carte ajunge in 25 de minute, asta daca mai ajunge. Pana o rasfoiesti, pana-ti notezi o idee....trece viata...
Cam asa trece o zi din viata unui om care are ceva de citit la sala de lectura, telefoanele altora, pupaturile enervante, asteptarea...conditii de culturalizare nu gluma:)
Subscribe to:
Posts (Atom)