"(...)aceste noi prietenii cu locuri si oameni se tes pe urzeala celor vechi(...). Inima noastra sufera si ea, cand despartirea a avut loc, efectele analgezice ale obisnuintei:dar pana atunci va continua sa sufere. Iar teama de un viitor cand nu-i vom mai putea vedea si auzi pe cei pe care-i iubim si care ne daruiesc astazi cea mai scumpa bucurie a noastra, aceasta teama, nu numai ca nu se risipeste, ci creste, daca ne gandim ca durerii unei astfel de privatiuni i se va adauga si ceea ce ne apare azi ca fiind inca si mai plin de cruzime: sa nu o mai simtim ca durere, sa ramanem indiferenti la ea;caci atunci eul nostru va fi schimbat:in jurul nostru nu se va mai afla numai farmecul parintilor nostri, al iubitei noastre, al prietenilor nostri;afectiunea noastra pentru ei va fi fost atat de bine smulsa din inima noastra, careia azi ii apartine intr-o asemenea masura, incat vom putea sa ne simtim bine in acea viata despartita de ei, la care astazi ne ingrozim numai cat ne gandim;ar fi deci o adevarata moarte a noastra, moarte urmata, este adevarat, de o inviere, dar intr-un eu diferit(...)". (Marcel Proust- "La umbra fetelor in floare", pag.226).
Nu de mult timp a plecat R., el e cel care a plecat spre o alta viata, spre un nou inceput. Nu pot decat sa ma bucur de realizarea asta:)Eu sunt personajul care ramane, vesnica cititoare, observatoare a acestei lumi, de acum cateva saptamani, golite de sens...
O sai fie si lui greu sa se obisnuiasca, desi e obisnuit sa schimbe locatia si decorul, a mai facut asta. Eu nu am schimbat nimic niciodata. E drept ca mai am timp, e clar ca nu vreau sa raman pana la capat roaba unui petec de pamant. Mai traim si mai vedem, pana atunci poate mai cresc:)
No comments:
Post a Comment