Ziua asta a început la 6 în zori. Singură acasă, toate lucrurile vraişte, vase care aşteptau să fie spălate, cursuri care aşteptau să fie citite măcar o dată, mesaje matinale, telefon de la mama (să mănânci!). Aşadar, cam în condiţiile astea m-am pregătit sufleteşte pentru trei examene mari şi late.
La şcoală: colegii stresaţi, întrebări, răspunsuri, plictiseală, prostie, primul examen.
La judeţeană: nu se mai pupa nimeni în sală, afară era baiul! Muncitorii de la drumuri şi poduri spărgeau trotuarul. Zgomot infernal, încercări de asimilare de cunoştinţe, încercări în van.
Pentru că era ziua Ioanei, am mers să bem ceva, să ne mai răcorim. Şi aici o ospătăriţă fatală. Nici nu am deschis bine meniul că a şi venit să ne întrebe ce dorim, ca vânzătoarele alea stresate dintr-un magazin cu haine scumpe unde nu se vinde toată ziua nimic şi în care nu intră nici dracu'. Afară de asta ne-am simţit bine, ca între fete. Mai o bârfă, mai un Proust...trece timpul!
Spre seară două examene, cu pauză de-o oră între ele. Au fost grele ca naiba, mai ales că nu mă pasionează clasificarea de carte şi nici materia asta absolut ciudată pe care ei o numesc Ştiinţele informării. Porcării! Am luat 9 la toate examenele de azi, dar nu pot să spun că sunt fericită, nefericită nici atât. Nu mă mai interesează!Să le iau, să termin...
Grasul cu dubiţa care trage de timp să mai vină un 5 sau un 16 să se umple până la refuz, să facă bani la ultima cursă de seară. Nu se întâmplă asta. Pleacă dezamăgit. Până acasă am avut timp să-mi planific cum s-o scot la capăt cu teoria literaturii, apoi cu celelalte 5 examene..., ce să mai pun în bagaj, ce limbi străine să mai învăţ, ce cărţi să cumpăr, ce cd-uri...
Acasă, alături de nişte e-mail-uri cu ştiri mondene (pe care nu mi le doresc), mă aştepta şi un e-mail de la Universitatea din Bologna. De data asta era unul de confirmare. Italienii ăştia răspund greu, dar răspund într-un final. E bine şi aşa. Noroc cu Manu, că eu tare pesimistă am fost toată viaţa mea!
La şcoală: colegii stresaţi, întrebări, răspunsuri, plictiseală, prostie, primul examen.
La judeţeană: nu se mai pupa nimeni în sală, afară era baiul! Muncitorii de la drumuri şi poduri spărgeau trotuarul. Zgomot infernal, încercări de asimilare de cunoştinţe, încercări în van.
Pentru că era ziua Ioanei, am mers să bem ceva, să ne mai răcorim. Şi aici o ospătăriţă fatală. Nici nu am deschis bine meniul că a şi venit să ne întrebe ce dorim, ca vânzătoarele alea stresate dintr-un magazin cu haine scumpe unde nu se vinde toată ziua nimic şi în care nu intră nici dracu'. Afară de asta ne-am simţit bine, ca între fete. Mai o bârfă, mai un Proust...trece timpul!
Spre seară două examene, cu pauză de-o oră între ele. Au fost grele ca naiba, mai ales că nu mă pasionează clasificarea de carte şi nici materia asta absolut ciudată pe care ei o numesc Ştiinţele informării. Porcării! Am luat 9 la toate examenele de azi, dar nu pot să spun că sunt fericită, nefericită nici atât. Nu mă mai interesează!Să le iau, să termin...
Grasul cu dubiţa care trage de timp să mai vină un 5 sau un 16 să se umple până la refuz, să facă bani la ultima cursă de seară. Nu se întâmplă asta. Pleacă dezamăgit. Până acasă am avut timp să-mi planific cum s-o scot la capăt cu teoria literaturii, apoi cu celelalte 5 examene..., ce să mai pun în bagaj, ce limbi străine să mai învăţ, ce cărţi să cumpăr, ce cd-uri...
Acasă, alături de nişte e-mail-uri cu ştiri mondene (pe care nu mi le doresc), mă aştepta şi un e-mail de la Universitatea din Bologna. De data asta era unul de confirmare. Italienii ăştia răspund greu, dar răspund într-un final. E bine şi aşa. Noroc cu Manu, că eu tare pesimistă am fost toată viaţa mea!
No comments:
Post a Comment