Spaţiu deosebit de verde în Nicosia

Dacă am zis vreodată că în Nicosia nu există locuri cu verdeaţă în care poţi să te relaxezi, îmi retrag cuvintele.

Am fost cu R. într-un parc mai mult decît frumos, desăvârşirea verdelui. Erau până şi animale acolo. Păsărele de tot felul ciripeau melodios, fiecare pe limba ei. Un păun mândru îşi întindea coada, pregătit pentru o sedinţă foto. Mici cascade artificiale răcoreau aerul şi bucurau urechea. Un ţarc cu găini m-a dus cu gândul la ograda bunicii şi la puişorii mici, pufoşi cărora (cu mânuţele mele de copil) le rupeam salată proaspătă şi le-o amestecam cu mălai înmuiat în apă...

La 6 seara, când am ajuns noi, nu era mai nimeni în parc. De abia peste o jumătate de oră s-a populat cu bătrâni veniţi la bârfă, femei cu copii şi....români. Tinerimea cipriotă se pare că nu gustă genul ăsta de activitate. Preferă să se îmbrace ca de nuntă....sau de carnaval (nu ştiu cum să mă exprim aici) şi să meargă la Mall...sau la terasă.

Nu mă mai lungesc cu descrierile. Concluzia e că mi-a plăcut mult. Singurul lucru ciudat e că parcul are program doar până la apusul soarelui. Când apune soarele, se opreşte brusc fântâna arteziană şi lumea trebuie să-şi ia tălpăşiţa.

Cu Blue Air spre Cipru

Cum drumurile patriei se află veşnic în reparaţii capitale, călătoria a început la 11 dimineaţa (din Braşov), deşi aveam avion la 18.

Aeroportul Băneasa era îmbâcsit cu lume şi bagaje. M-am aşezat lângă doi băieţandrii negricioşi pe care îi bănuiam că o să ia zborul spre Larnaca. Cum s-a deschis ghişeul de check in, o serie de indivizi cu bagaje imense s-au îmbulzit la coadă, certându-se care să fie primul. Dama de la ghişeu avea greţuri de Bucureşti şi cerea 6 euro pe fiecare kg în plus. Babele care doreau să care şi căţel şi purcel nu mai joiau să scoată haine din bagaje şi să le îndese în nişte pungi imense de METRO, alcătuind în acest fel ceea ce ar fi trebuit să se numească bagaj de mână.

În sala de aşteptare stăteau claie peste grămadă pasagerii a patru zboruri: Roma, Napoli, Cluj şi Larnaca. Mi-am pus bagajul pe jos într-un colţ care mi s-a părut mai răcoros şi am început să observ. Pentru zborul de Roma erau o droaie de românce dichisite, plecate în călătorie pe tocuri şi în rochiţe scurte. O blondă a vorbit o jumătate de oră cu amore al ei italian. Nişte italieni trecuţi de 50 se hlizeau la mine şi se şuşoteau.

După ce au decolat zborurile de Italia şi cel de Cluj, în aeroport a rămas doar spuma: cei care zburau spre Cipru. M-am dat în vorbă cu o tănţică speriată. Mergea la muncă în Cipru prin nu ştiu ce firmă de intermediari. Am întrebat-o unde o cazează. Nu ştia!A zis că nici nu s-a gândit să întrebe. A îndreptat degetul spre alţi opt oameni cu feţe arse de soare şi mâini muncite. Şi ei aveau aceeaşi soartă. Mergeau la muncă, dar nu ştiau exact ce o să facă, câţi bani vor lua....nu ştiau nici măcar că Cipru e insulă...

O babă a început să-mi povestească ce pusese ea în bagajul de cală de avea 30 de kg...brânză de vreo trei feluri, gemuri, siropuri...pentru fisu'. Îi făcea reclamă băiatului..mă plictisise îngrozitor. Mă rugam să nu stau lângă ea în avion.

Restul populaţiei era prost îmbrăcată şi urît mirositoare...şi cam tuciurie, Nişte adolescenţi din mahala îşi lăsaseră lungi unghiile la degetele mici de la mâini - semn de prosperitate. Mă apuca frica doar când mă uitam la feţele lor. Mă simţeam ca în gară Braşov şi mă temeam de înghesuială...nu care cumva să-mi şmanglească vreunu ceva.

Pe avion, o serie de personaje au epuizat stocul de bere de la bord, apoi i-au făcut tot felul de propuneri fetei blonde dichisite care i-a servit.

Cu zborurile astea low cost dinspre România, Cipru o să se populeze cu toate scursurile, aşa cum s-a populat şi Italia, Franţa, Spania...toată Europa.

Fixitatea amintirii

"Nimic nu este mai dureros decît această nepotrivire între deformarea oamenilor şi fixitatea amintirii, când înţelegem că ceea ce a păstrat atâta prospeţime în mintea noastră nu o mai poate avea în viaţă."
(M.Proust - Timpul regăsit**)
- colegele mele din şcoala generală toarnă copii şi se deformează teribil
- toată lumea s-a schimbat
- şi contextul în care ne întâlnim s-a schimbat,se logodeşte lumea, se mărită şi...uităm să mai mergem la un suc
- am o stranie senzaţie că nu mai cunosc pe nimeni din cei pe care i-am numit cândva prieteni...

Astăzi

- imprimanta nu mai mergea când am vrut să printez proiectul pentru genuri ale presei scrise...proiect la care lucrez de o săptămână

- am aşteptat 20 de minute în staţie la dubiţe, şi apoi am mai stat 5 minute în centru, să se burduşească cu lume

- am alergat după domnul B. de la catedră la decanat...

- la Leonardo mai aveau sandale doar mărimea 41 din modelul care mi-a plăcut mie

- am aşteptat o oră şi jumătate pe hol să vină coordonatoarea să echivaleze...aşteptare în stilul Transilvania...

- am constatat că nu mai am răbdare, haosul birocratic mă ameţeşte şi mă face să-mi doresc să fi trăit în junglă

- în staţie la troleu un cerşetor tânăr, cu privire de nebun, a stat preţ de 30 de secunde cu mâna întinsă în faţa mea...

- pe autobuz, un puşti cu părul oxigenat, în stil codlean şi cu pantaloni albi transparenţi se dădea mare cu un telefon care costa pe putin 2000 ron

- vânzătoarele de la magazinul de pe independenţei se tolăniseră pe scări, probabil din lipsă de ocupaţie

- tata mi-a oferit toată mâncarea pe care o avea în casă, plus o pălincă :)

- pe autobuzul 9 am ascultat manele, aşa cum ascultasem cu o zi înainte în 23, în magazine, pe stradă, la tv...

- pe dubiţa de Codlea se găsea multă lume cu pretenţii

- m-am săturat de calculatorul ăsta, nu ştiu de ce-l mai ţin deschis, poate că nu vreau să mă simt singură

- am ascultat Helloween, îmi aminteşte de vremea când mergeam cu codreanu până la gară...destinaţia finală Căprioara :)

Mi-e amar...

Cu ce mi-am omorât timpul în ultimele două zile? Cu trei cursuri: două de management al bibliotecilor şi unul de marketing în structurile infodocumentare. Ce concluzii am tras? Că eu nu o să fiu niciodată un bun manager fiindcă nu am calităţile unui leader, că teoriile nu se îmbină cu practica, facultatea asta e degeaba...la fel ca celelalte facultăţi...M-am săturat de teorii inutile! Să-mi arate domne ce şi cum, că nu mă fac profesor...chiar vreau să învaţ să fac ceva-(utopii...)

Domnul D. mai să se răzgândească cu echivalările. Nu mai zic nimic despre asta...m-am enervat! Oamenii ăştia de la Transilvania au impresia că materiile lor reprezintă centrul universului, că nu există nimic fără asta....şi nici n-o să existe.

Acriturile birocratice au ţinut să ne anunţe că nu au primit foaia matricolă de la Bologna. Probabil i-a apucat şi pe italieni căldura de urechi...că nu mai dau randament. Iar mă apuc de scris e-mail-uri în străinătate, dar măcar am certitudinea că îmi va răspunde cineva.

Pe dubiţă m-am gândit la "Naşterea tragediei"

Ain't that cute?!?

Ăsta micu' e Gimi, câinele lu' don profesor!

Observaţii

Mă aflu iar în sesiune...
Pe dubiţa de Codlea pute...
Pe strada mea două copile de 8-10 ani vorbeau despre versurile lui Guţă...
Nişte liceeni în staţia de dubiţă se întrebau dacă Harap-Alb era om sau animal (cine era băi pl[BIP]ăsta?)...
Azi mi-am pus întrebări asupra existenţei...