Monday, September 17, 2007

A început şcoala....

Mi-am ales o zi ideală să merg la Braşov!Autobuzul 5 era încărcat până la refuz încă de la prima staţie. Normal..am stat în picioare lângă un nenic beat turtă. Da nu mi-am dat seama că e beat...prima impresie a fost că stau lângă un om de bine, gospodar, că ţinea o pungă de fasole în mână. Când a deschis gura...să pic nu alta!Se urcaseră nişte copii farfuzaţi şi ţăcăneau la bilete...nenea le-a zis să nu mai facă beletu...în prima zi de şcoală trebe să fie gratis...ce dracu!

S-a ucat o femeie ca la vreo 28-30 de ani cu o copilă încrezută de mână. Le-am făcut loc după ce m-a călcat copila aia ca o vacă. Lipiţi de noi...nişte adolescenţi (nu ştiu dacă să zic îndrăgostiţi sau nesimţiţi)...se sărutau apăsat şi se pipăiau. După ce au coborât ăştia, au venit lângă mine nişte adolescente grăsulii...cu burţile şi cu ţâţele pe afară...probabil veneau de la şcoală. Mestecau gumă cu gura deschisă şi vorbeau ca la colţul blocului. Femeia asta cu copila încrezută (şi vezi Doamne mai educată decît alţi copii de vârsta ei - din spusele măsii) critica tineretul din ziua de azi...Am rămas marcată!

Am fost la Aulă să discutăm cu profa despre lucrarea de licenţă. Nu ne-a lămurit în privinţa asta, în schimb ne-a spus câte ceva despre bărbaţii italieni şi despre călătoriile ei în jurul lumii. De abia aştept să termin facultatea asta. Nu e niciun om mai răsărit...ori cred că nu au nicio motivaţie să ne dea şi nouă din răsărnţa lor. Aşa aş fi şi eu dacă aş trăi cu un salariu mizer. Profa asta ne-a zis că tanti coordonatoarea din Italia are ca la vreo 5000 de euro salariu. Are grad de profesor universitar. Fain aşa...să tot fii profesor, să mergi cu drag la lucru...

La cumpărături...în comparaţie cu preţurile din Cipru, astea de aici mi se păreau pomană curată! La dubiţă am luat bilet redus...şi aşa cu ditamai ghiozdanul în spate...zici că sunt la liceu.

Apoi ştirile de la ora 5....nu s-a schimbat nimic!

No comments:

Comments System

Disqus Shortname