Istoria vecinilor Danielei

Vorbesc de vecinii de deasupra, ăştia se dovedesc deranjanţi...all day long.

Să începem cu vecinii de la Codlea: o familie cu două fete gemene. Tatăl are de bătut măcar câte un cui în fiecare moment al zilei...sau de dărâmat un perete, depinde de starea de spirit. Iubita lui soţie porneşte maşina de spălat la 6 dimineaţa, apoi se apucă de cusut (face pe croitoreasa) cu o maşină electrică zgomotoasă. Fetele, ajunse pe la vârsta împerecheatului încercau paturile cu diveşi indivizi(activităţi zgomotoase) care le plimbau apoi în maşini luxoase (acum s-au măritat şii locuiesc peste graniţe)...

Apoi vecinii de pe gării. O familie tânără, nefericită..locuiau într-o garsonieră şi aveau şi un copil(Antonio). Se certau în fiecare zi, cauza frecventă: banii. Copilul (micuţ) cunoştea o serie de înjurături porcoase de la tatăl său atotştiutor. Unica plăcere a bărbatului era să se uite la meciuri cu tv-ul dat la maxim, să ţipe, să trăiască intens, să înjure jucătorii trimiţându-i la origini, să bată cu piciorul în podea...adică în capul nostru. Duminica se certau cel mai mult, asta era ziua liberă în care erau condamnaţi să împartă cămăruţa aia, să se suporte...să se vadă. Ăştia mi-au inspirat dintotdeauna milă...şi nu numai...

Următoarea etapă, vecinii mei din Italia, cei din prima chirie. Un cuplu tânăr, el pasionat de chitară, ea vânzătoare de îngheţată, studentă...studia istoria Europei de est. Ăştia făceau zgomot doar când se alergau prin casă şi când urla el de foame. În rest se auzea chitara lui...de cele mai multe ori se auzea plăcut :)

Actualităţi. Vecinii mei din prezent: o familie de italieni cu doi copii mici şi prost crescuţi. "La mamma" umblă pe tocuri de dimineaţă până seara şi rage la copii...atâta ştie să ragă...de nenumărate ori pe zi. După urletele ei urmează văicărelile copiilor, obiecte trântite pe podea...bărbatul e un simplu observator. El nu are stres, cântă în baie, se delectează cu meciuri...pe care le trăieşte la fel de intens ca vecinul meu de pe Gării (cu înjurături şi tot tacâmul)...Nu trece o oră să nu aud un copil urlând...sau tocurile femeii răsunând pe podeaua de marmură. Poate nişte covoare ar rezolva problema tocurilor, dar italienii nu ţin covoare în casă că trebuie să umble încălţaţi toată ziua...de la 7 dimineaţa la 10 seara.

Şi uite asta e treaba cu vecinii de sus. Nimic mai deranjant decât viaţa între patru pereţi unde zilnic trebuie să-l suporţi pe cel care îţi stă deasupra...care la rândul lui îşi suportă vecinul...and so on...

Rezumat...

S-or scurs multe zile de când n-am mai scris nimic aici. Nu e lipsă de timp, nici măcar de inspiraţie...să zicem doar că am perioade în care "uit" să povestesc, nu mai reuşesc să reconstruiesc ceva în scris...

În momentul de faţă mă găsesc tot în Italia, studentă în anul al treilea la Facultatea de Conservare a Bunurilor Culturale. Am schimbat şi chiria...aşadar am scăpat de fiinţele alea anonime cu care am împărţit apartamentul 2 luni. Acum locuiesc cu o italiancă, o fiinţă obişnuită...o integrez în clasa muncitoare. Are bun simţ (aş spune eu că exagerat uneori), credinţe şi convingeri. O văd rar pe acasă ceea ce face ca relaţia noastră să decurgă cum se poate mai bine...

Viaţa mea se rezumă la bibliografii diverse: numismatică, civilizaţie bizantină, arheologia manuscriselor, manuale de catalogare, literaturi medievale si umanistice...de toate pentru toţi!

Timpul pe care-l mai am îl petrec cu iubitul meu pe magicul Google Talk...întâlniri virtuale deocamdată...Mereu rămâne ceva de vorbit, de descoperit, de filosofat :)

Iată o fâşie din viaţa mea...

Noua reşedinţă temporară pe tărâmul Italiei