A trecut cu bine si sesiunea asta, mai bine decat ma asteptam, dar nu simt nicio evolutie in mine si asta ma intristeaza. E ciudata viata asta care odata terminata nu mai inseamna nimic. Ramai in amintirea catorva prieteni care te-au iubit, sau nu, si...mori la propriu si la figurat.
De scris....nici macar n-am mai incercat. Mi-e teama ca raman ancorata in prezent si viata fara perspectiva e pustie si banala.
Ma apuc sa citesc Michel Butor- Renuntarea (La Modification). E un roman aparte, in primul rand pentru ca e scris la persoana a doua. Sugereaza tot timpul un dialog intre personaj si constiinta lui. Plot-ul e simplu: EL a iubit-o pe EA...candva:), EA a imbatranit si s-a acrit, El gaseste o femeie mai tanara, se indragosteste, dar se teme sa n-o transforme si pe ea in monstrul pe care-l crease din fosta sotie. In relatia cu tanara fiecare senzatie e traita in profunzimea ei, gesturile sunt deosebite, traieste o vedere, nu o recunoastere. Recunoasterea implica automatismul care duce la trecerea rapida peste anumite locuri, gesturi, idei care pana atunci i se pareau inedite.
Autorul contureaza bine contrastul dintre nevasta cu "privirea ei posomorita, epuizata (...) acest dispret cu care te copleseste ca si cum ai fi raspunzator de prea evidenta ei diminutie", si amanta care in viziunea personajului este intruchiparea linistii. Calatoria cu trenul de la Paris la Roma este un proces de regasire a eului profund, manifestat totodata printr-o ruptura totala si printr-o aspiratie la ceva nou.
De scris....nici macar n-am mai incercat. Mi-e teama ca raman ancorata in prezent si viata fara perspectiva e pustie si banala.
Ma apuc sa citesc Michel Butor- Renuntarea (La Modification). E un roman aparte, in primul rand pentru ca e scris la persoana a doua. Sugereaza tot timpul un dialog intre personaj si constiinta lui. Plot-ul e simplu: EL a iubit-o pe EA...candva:), EA a imbatranit si s-a acrit, El gaseste o femeie mai tanara, se indragosteste, dar se teme sa n-o transforme si pe ea in monstrul pe care-l crease din fosta sotie. In relatia cu tanara fiecare senzatie e traita in profunzimea ei, gesturile sunt deosebite, traieste o vedere, nu o recunoastere. Recunoasterea implica automatismul care duce la trecerea rapida peste anumite locuri, gesturi, idei care pana atunci i se pareau inedite.
Autorul contureaza bine contrastul dintre nevasta cu "privirea ei posomorita, epuizata (...) acest dispret cu care te copleseste ca si cum ai fi raspunzator de prea evidenta ei diminutie", si amanta care in viziunea personajului este intruchiparea linistii. Calatoria cu trenul de la Paris la Roma este un proces de regasire a eului profund, manifestat totodata printr-o ruptura totala si printr-o aspiratie la ceva nou.
Fiecare om simte nevoia de un nou inceput, cel putin o data in viata. De asta avem nevoie de nunti, botezuri, de sarbatori de Anul Nou, de mutarea intr-o casa noua. Astea sunt momente in care fiinta se simte ca la "inceputuri", isi face planuri si se reinnoieste, renunta. Si eu simt nevoia asta, dar tot aman "calatoria".
No comments:
Post a Comment