Ravenna

Azi am decis că Ravenna e plictisitoare, aşa că ne-am interesat de internet. Măcar pentru weekend să avem, să nu ne urcăm pe pereţi de plictiseală. La vodafone am găsit în sfârşit un nene care vorbea engleză, deşi nu foarte bine. Am cumpărat o cartelă cu număr. Pentru asta mi-a cerut actele. S-a uitat cam ciudat la buletinul meu codlean...A spus că trebuie să aştept un mesaj de activare, doar după aceea pot să folosesc sim-ul. Zis şi făcut!Dar mie acuma mi-a picat fisa că azi e sâmbătă şi că ăştia sunt nişte puturoşi, mai ceva ca ciprioţii. Probabil mesajul o să-l primesc luni...sau nici atunci. Poate trebuie să merg şi să-i aduc aminte. Mi-a dat restul, chitanţa, tot, numai buletinul nu...îl uitase în xerox...

-”What about my id?”...
-”I forgot!”..

La amiază am gătit ciorbă de varză cu iaurt că smântână nu am găsit. Dar a zis Zsuzsa că putem să găsim smântână la un magazin cu produse din Ucraina..şi ceva produse ruseşti.

Pe seară ne-am mai plimbat prin centru, am mai descoperit nişte locuri noi şi frumoase, la ora 21:00 italienii luau masa la terasă. Un nene se ridicase de pe scaun şi se încheia la curea...o desfăcuse...să încapă tot meniulPeste drum de teatrul Dante cântau nişte tipi la un restaurant. Se auzea superb, da n-am mai stat că era cam târziu...

Italiana...o învăţ...deocamdată la magazin, la bancă, prin secretariate universitare...De abia aştept să înceapă cursurile, să fac şi eu ceva util, să cunosc nişte italieni deştepţi (sper). Cică avem doi colegi turci care nu rup deloc italiană. S-ar putea să înceapă un curs de limbă în noiembrie, da încă nu se ştie nimic. Coordonatoarea noastră s-a plâns că nu au bani...Ai dreacu!Au salarii babane, da pentru nişte proşti care vin să studieze la ei în ţară nu fac un amărât de curs de limbă...Cât poate să coste?!?

Observ că deşi sunt la 8 km de mare, nu simt niciun fel de umezeală în aer. E tare ciudat să fii lângă mare şi să nu-i simţi prezenţa.

Femeile sunt trase la xerox, se îmbracă la fel şi nu le ajungi cu nimic la nas...e frumoase fetiliBărbaţii au plete de poeţi cuprinşi de delirul creaţiei...Au magazine în care o cămaşă model străbunica valorează aprox. 300 de euro, da de domnule, e dă firmă!

Nu-mi lipseşte nimic aici...material, da îmi lipsesc nişte oameni...

Impresii

Azi am fost la secretariatul studenţesc din Via Baccarini 27. La uşă...o mare de studenţi cu dosare la mână. Hmm...de nepătruns. Îl căutam pe un nenic(Bacchi) care primise actele noastre din Bologna şi care trebuia să ne legalizeze. Fireşte...nimeni nu ştia nici aici engleză. Nenea ăsta lucra pentru relaţii internaţionale...la noi în ţară şi măturătorii trebe să ştie engleză, aici nu ştiu nici marii profi universitari. Asta înseamnă că trebuie să mă grăbesc să învăţ limba, că nu mă mai descurc!

Ăsta uitase să-mi dea nu ştiu ce card de acces, noroc că am fost eu vigilentă. Totuşi acasă am mai văzut o greşeală...în loc de 2007 scrisese 2010...la data înregistrării. Ce proşti!Să întreb dacă trebuie să schimb actele astea...deşi nu cred că e aşa grav, scrie mai jos că studiez în perioada 2007/2008.

Am descoperit un hipermarket...aici chiar găsesc tot ce-mi trebuie la preţ de Romania. Carnea şi verdeţurile sunt mai scumpe, da nu cu mult. Am cumpărat drojdie să facă Manuela nu ştiu ce plăcinte(turte moldovenşti).

Oraşul ăsta e chiar liniştit, nu prea sunt români aici. La ora prânzului toate magazinele şi toate instituţiile se închid. Italienii mănâncă şi dorm. Am intrat la un xerox pe la trei după amiaza şi tanti m-a salutat senină cu „buona sera”!Am o senzatie de delir...toată lumea merge pe bicicletă, mereu trebuie să fii atent să nu dea cineva peste tine. E amuzant să vezi tot felul de dame gătite şi de bărbaţi în costum pedalând pe nişte biciclete ruginite.

Până una alta sunt în vacanţă, pe 4 octombrie îmi începe primul curs!

Azi am dat iar o fugă până la decanat. Maria Paola ne-a spus unde să ne înregistrăm mâine şi ne-a prezentat profesorului de civilizaţie greacă...un tip ca la vreo 40 de ani, cu părul răvăşit, care-şi cerea scuze că nu ştie să vorbească engleză. Ne-a dat programa şi ne-a recomandat cursul lui

Am trecut şi pe la facultate...nu e ceva spectaculos, seamănă cu “Transilvania”. Lângă facultate e Teatrul Dante Alighieri. De acasă până aici fac aproximativ 10 minute pe jos, deci nu am nevoie de niciun abonament de autobuz.

Sunt multe de văzut, poate în zilele următoare. Acum mă simt tare obosită şi ameţită. De aici până la mare sunt cam 8 km, trebuie să mergem să întrebăm la gară de autobuz.

Ne-am dat seama că nu am luat filme cu noi...asta seara când am găsit timp să ne plictisim. Nu mai suport să nu am net...nici nu am văzut vreun internet cafe şi nimeni nu ştie nimic despre asta. S-ar putea să avem acces la laboratorul de informatică al facultăţii...poate are wireless.

Prima zi pe pamânt străin

Azi am vizitat ceea ce la noi se numeşte decanat. Aici (în Via degli Ariani) e o clădire mare, nu o cameră cum e la noi, fiecare profesor are biroul său personal şi are program de întrevederi cu studenţii. Am cunoscut-o pe Maria Paola Funaioli, coordonatoarea noastră de aici. A fost drăguţă, dar nici ea nu vorbeşte prea bine engleză. Când am ajuns mergea la o şedinţă, aşa că ne-a lăsat să-i folosim calculatorul pentru verificarea căsuţei de e-mail. Pe calculator domnea the great Windows 98 care nu mi-a permis să-mi deschid mailul versiune beta. L-am cunoscut mai apoi pe faimosul profesor Lorenzo Baldacchini. El ne-a recomandat pentru ce materii să optăm. Am avut o grilă largă de materii de unde puteam să alegem. Am luat 3 cursuri cu Lorenzo că el vorbeşte clar italiană şi ştie engleză bine, ar putea să ne fie de folos. Ne-am orientat şi spre nişte cursuri de civilizaţie greacă, arhivistică informatică, antropologie...şi nu mai ştiu ce. Le-am combinat cumva să ne iasă 30 de credite şi să îşi găsească un echivalent în programa de la literele braşovene.

În a doua jumătate a zilei am fost să semnăm contractul pentru chirie. Ne-am înţeles...jumătate în italiană şi jumătate în engleză. Apoi am fost la cumpărături la supermarket-ul Euro Spin. Am gătit prima ciorbă...şi am vorbit cu ai mei la telefon.

Via Italia

M-am trezit la 2 dimineaţa şi am plecat spre Bucureşti. La 5 dimineaţa, aeroportul Băneasa era plin de viaţă. Români care plecau în Spania sau Italia...nu prea aveau bagaje...ce să iei din România?!?

La controlul vamal am stat mult. Aproape toate damele s-au descalţat că aveau cizme cu accesorii metalice...Nu m-au lăsat să trec cu cafeaua făcută de mama...adevărat...foarte periculos element!Unii aveau o sticlă de vin în bagajul de mână, da şi aia a fost confiscată.

În sala de aşteptare am stat în picioare că sala era una singură pentru cele patru porţi de plecare. Pentru Bologna erau două zboruri simultane, unul cu MyAir şi unul cu BlueAir. Ambele plecau de la poarta 1 conform biletului. Din anunţurile alea nu se înţelegea nimic, aşa un haos numai la noi se poate întâlni. Se călca lumea în picioare...care să intre primul pe poartă...parcă nu tot acolo se duceau..

În avion...

am avut loc în spate...între un nene cu muşchii umflaţi şi o tanti care ar fi trebuit să-şi facă rezervare pentru două locuri. Înainte de decolare, o tipă din personal se certa cu o copilă blondă că nu-şi închisese aia radioul. Blonda a răspuns cu un accent de bucureşteancă, nervoasă nevoie mare....că de câte ori a zburat ea cu avionul n-a zburat nimeni şi că pe ea nu o interesează instrucţiunile de zbor, s-o dea afară dacă are tupeu mâncaţ’aş!Simultan o tipă din spate făcea scandal că nu are unde să-şi pună cuşca cu câinele...personalul de pe avion o acuza că blochează ieşirea de urgenţă cu Bubico al ei...şi tot aşa.


Timp de o oră mi-a stat gândul la mâncare şi la greaţa care se accentua pe măsură ce încăperea se îmbiba cu mirosul de ţigari care venea de la toaleta din spate. Tipa din faţa mea a oprit aerul condiţionat pentru că îi era frig.

Până la urmă mi-am cumpărat un suc şi ceva de mâncare...şi numai iaca ce aterizează vrabia asta de avion. N-a aterizat de cum am ajuns deasupra aeroportului Marconi că nu era loc, a mai defilat prin aer. Pentru bagaje am aşteptat vreo 20-25 de minute. Îi spărseseră la o tanti borcanele de zacuscă


Aeroporul italienesc era mare, luxos şi curat. Am mers la ghişeul de informaţii şi am cumpărat două bilete spre gară. Ne-am întristat când am văzut că nu vorbea nimeni engleză, da în autobuz încă mai erau moldoveni şi ne-au zis unde să coborâm.

Gara semăna foarte mult cu cea din Braşov, doar că era mai mare şi nu avea cerşetori...sau alte persoane la care ţi-e frică să te uiţi. Trenul spre Ravenna...

...a venit mai repede cu 10 minute, că avea plecarea chiar din Bologna. Era cam luxos vagonul în care am intrat...am întrebat-o pe Manu dacă scrie clasa 2 pe el...şi scria. O tanti bunicuţă vorbea cu pasiune despre nepoţeii ei, a scos şi un album cu poze să le arate oamenilor lângă care stătea. Mie îmi îngheţaseră toate simţrile de la aerul condiţionat.. Între Bologna şi Ravenna numai câmp, pustietate, ici colo mai era câte o gară pe care o anunţa în italiană un nene...o anunţa în aşa fel încât să te trezească din somn.

Tanti asta de la Fundaţia Flaminia de unde am închiriat apartamentul nu vorbea engleză, în schimb era foarte drăguţă. Ne-a plimbat prin apartament, ne-a arătat o hartă a oraşului, ne-a dat cheile şi ne-a dat întâlnire a doua zi.

La bucătărie am găsit o colecţie de sticle de vin...goale şi nişte vase nespălate rămase de la colegele de apartament. I-am dat un mesaj iubitului, am despachetat şi ne-am acomodat. Când să dormim...sună una din fete la uşă. Cu ochii bulbucaţi de nesomn fac cunoştinţă...e unguroaică şi o cheamă Zsuzsa. Îşi cere scuze că m-a trezit şi îmi promite că n-o să facă gălăgie. Am dormit doar o oră că stau la parter şi strada e destul de circulată. Încăperea e foarte înaltă (cum e la saşi)...vorbele vecinilor de deasupra se aud ca şi cum mi-ar fi şoptite în ureche...da e bine că mai învăţ ceva italiană.

Prima cumpărătură ne-a lungit braţele, da trebuia şi aia făcută!Noroc că magazinul e aproape...Am gătit salată de cartofi cu ton şi ceapă...a la Roman

Seara am cunoscut-o şi pe cealaltă unguroaică, Eva. Sunt gălagioase şi energice, mai uită să-şi străngă de pe masă, dar vorbesc frumos şi dau lămuriri cu privire la orice. Au 24 de ani şi au venit aici la practică...rezistenţa metalelor...nu ştiu ce ţigănie. Pleacă în decembrie...nu ştiu exact când...posibil de sărbătorile catolice.

În noaptea asta am dormit fără să mă întorc de pe-o parte pe cealaltă!

Simon & Garfunkel

A început şcoala....

Mi-am ales o zi ideală să merg la Braşov!Autobuzul 5 era încărcat până la refuz încă de la prima staţie. Normal..am stat în picioare lângă un nenic beat turtă. Da nu mi-am dat seama că e beat...prima impresie a fost că stau lângă un om de bine, gospodar, că ţinea o pungă de fasole în mână. Când a deschis gura...să pic nu alta!Se urcaseră nişte copii farfuzaţi şi ţăcăneau la bilete...nenea le-a zis să nu mai facă beletu...în prima zi de şcoală trebe să fie gratis...ce dracu!

S-a ucat o femeie ca la vreo 28-30 de ani cu o copilă încrezută de mână. Le-am făcut loc după ce m-a călcat copila aia ca o vacă. Lipiţi de noi...nişte adolescenţi (nu ştiu dacă să zic îndrăgostiţi sau nesimţiţi)...se sărutau apăsat şi se pipăiau. După ce au coborât ăştia, au venit lângă mine nişte adolescente grăsulii...cu burţile şi cu ţâţele pe afară...probabil veneau de la şcoală. Mestecau gumă cu gura deschisă şi vorbeau ca la colţul blocului. Femeia asta cu copila încrezută (şi vezi Doamne mai educată decît alţi copii de vârsta ei - din spusele măsii) critica tineretul din ziua de azi...Am rămas marcată!

Am fost la Aulă să discutăm cu profa despre lucrarea de licenţă. Nu ne-a lămurit în privinţa asta, în schimb ne-a spus câte ceva despre bărbaţii italieni şi despre călătoriile ei în jurul lumii. De abia aştept să termin facultatea asta. Nu e niciun om mai răsărit...ori cred că nu au nicio motivaţie să ne dea şi nouă din răsărnţa lor. Aşa aş fi şi eu dacă aş trăi cu un salariu mizer. Profa asta ne-a zis că tanti coordonatoarea din Italia are ca la vreo 5000 de euro salariu. Are grad de profesor universitar. Fain aşa...să tot fii profesor, să mergi cu drag la lucru...

La cumpărături...în comparaţie cu preţurile din Cipru, astea de aici mi se păreau pomană curată! La dubiţă am luat bilet redus...şi aşa cu ditamai ghiozdanul în spate...zici că sunt la liceu.

Apoi ştirile de la ora 5....nu s-a schimbat nimic!

Ştiri locale...

Azi am fost pe la autorităţile braşovene. La biroul Socrates era o secretară tânără şi greţoasă. Ne-a căutat dosarele, dar se mişca în reluare. La calculator scria cu pauze de ordinul secundelor între litere. Între timp a venit un student străin dezorientat. Căuta internet şi un loc de studiu. Asta nici engleză nu ştia...cu ce dracu să-l informeze?!?

L-am urmărit pe decan prin corpul T să ne semneze contractele de deplasare în străinătate. Ne-a felicitat şi a ţinut să transmită biroului Socrates că el nu mai are gradul de conferenţiar, ci pe acela de profesor...să îi scrie domne gradul pe contract.

În rest, toate bune în Braşov. S-a schimbat ceva în peisajul din livada poştei, nimic radical...Rectorul se certa cu muncitorii de la drumuri că nu are parcare mai aproape de rectorat (o fi vrut să parcheze la uşa biroului)...Certuri...erau ca ţiganii la uşa cortului.

În Cipru intrai să te răcoreşti în magazin, aici intri să te încălzeşti. Azi la Vodafone toţi angajaţii erau în tricou. Eu aveam geaca şi doua bluze groase...

După liniştea de care am avut parte în ultimele două luni e greu să mă obişnuiesc cu nepoatele mele care urlă şi aleargă toată ziua în apartamentul ăsta micuţ de la bloc. A!!!Şi să nu uit să-i menţionez pe vecinii mei de palier care mi-au bocănit şi azi în cap...şi-au pus uşă metalică...

Spre România...

Nu aşteptam cu ardoare ziua plecării, dar iată că a venit...

Ne-am trezit la 5:30 dimineaţa şi am plecat spre aeroport. Nenicul de la firma de taxi era un cipriot mustăcios şi parfumat. La radio se pare că era imnul Ciprului şi şoferul fredona fericit şi mândru în timp ce-şi sucea vârfurile mustăţii albe.

La aeroport era mizerie şi duhoare de mâncare. Numărul zborului meu de schimbase. Cu o zi înainte au sunat escrocii ăştia de la Cyprus Airways să spună că avionul nu va merge direct la Bucureşti. Aveau plănuită o escală pe la Sofia. Avionul nu mai ajungea la Bucureşti la 11:40 (cum scria pe bilet), ci la 13:25...atunci...şi nici atunci!

După ce am bocit ca de obicei, am trecut prin aşa-zisa vamă (un procedeu simplu) şi am ajuns în sala de aşteptare. Aici se vorbea o română moldovenizată. Mi se părea ciudat să văd români după atâta timp. Erau tot felul de oameni...care cum...după posibilităţi. Dar aveau ceva în comun...toţi purtau nişte lanţuri cu care puteai să legi şi căruţa. Pe banca din faţa mea stătea un puşti gras (cam de 12 ani). Avea si el lanţ...sau colier...nu ştiu cum să mă exprim. În mână învârtea un telefon scump şi în ochi îi sclipea o privire greţoasă. Alte personaje...o familie de moldoveni. Nevasta gravidă în vreo 7 luni, cu alt copil fiţos după ei, bărbatul cu lanţ la gât, cu ciocate şi un maieu negru mulat. Aveau multe bagaje de mână, prin asta i-am remarcat din mulţime. Nevasta cu figură obosită căra cam patru genţi, copilul două şi bărbatul...fără număr. S-au aşezat langă mine, dar nu aveau loc cu toate cioroboaiele. M-am mutat pe alt scaun. Bărbatul zâmbăreţ mi-a zis "Thank you". Eu am zis "cu plăcere". Păreau dezorientaţi. Era şi normal...că la poarta 6, unde scria pe bilet că trebuie să aşteptăm îmbarcarea apărea "Algeria"...,"Bucharest" scria la poarta 8. Totul făcut ca în Cipru. La 8:30 am intrat în altă sală de aşteptare...apoi ne-au înghesuit într-un autobuz şi ne-au lăsat lângă o namilă de avion.

Tot personalul era cipriot...femei negriciose, bărbaţi bruneţi, nici engleză nu vorbeau prea bine. Deşi era învălmăşeală mi-am găsit repede locul...aşteptam să văd ce companie o să am în zborul ăsta lung. A venit o damă ţanţoşă, cu o serie de lanţuri la gât şi aranjată după moda cipriotă. După primele vorbe mi-am dat seama că e bucureşteancă. În stânga mea, un tânar îmbrăcat complet în alb şi accesorizat cu şlapi maro vorbea la telefon. Avea telefon cum are şi iubitu'...mi-am adus aminte...
Nu şi-a închis telefonul în timpul călătoriei, îl durea undeva de ce-au zis ciprioţii. El asculta muzică şi se simţea bine. În faţa mea un cuplu...veneau din luna de miere...se pupau tot la 5 minute...

Pe avion vindeau ceasuri Rolex, ciocolată, bijuterii şi parfumuri. Afaceri...neguţători ciprioţi...

Am decolat!Pe ecranele ataşate de fiecare scaun rulau nişte "documentarii" despre viaţa "vedetelor" de la Hollywood. Nişte târfe ajunse pe la TV. Nimic interesant. Din Cipru până în Bulgaria am văzut clar până jos, niciun nor...frumos.

La Sofia au coborât bulgarii din avion. Din 259 de locuri, mai erau vreo 90 ocupate. Ăştia erau românii! Am stat aici o oră şi jumătate. Între timp au mai urcat şi alţi bulgari care mergeau spre Larnaca...cu escală prin Bucureşti...de unde aveau să mai urce şi alţi români..(asta se numeşte afacere cipriotă). La 13:50 am plecat din Bulgaria...când deja trebuia să fim bine merci la Bucureşti. Eu nu mă grăbeam, dar mulţi au pierdut avioane de legătură.

Am ajuns la Bucureşti la 2:20....până am mai trecut de vamă....până una alta s-a făcut 15:00. Şi pe la Braşov am ajuns la 17:00...Noroc cu Alin, că aveam să ajung noaptea...Da oricum, m-am mirat ce departe poate să ajungă un om într-o singură zi!

Acasă m-a întâmpinat familionul şi o vreme greu de descris. Îmi era dor de ploaie că nu am mai văzut aşa fenomen de vreo două luni...da frigul nu-mi place deloc.

A fost o noapte absolut ciudată...şi o dimineaţă cu aer rece de munte şi cu miros de cafea!

...După două luni in Cipru

Gata vacanţa!

Pană la urmă nu-i chiar aşa de rău in Cipru!Numai vara să nu trăieşti aici. Acum, când ai mei au pornit centrala la Braşov, aici sunt 30 de grade...seara adie un vânt rece, e plăcut!

Cât despre oameni...am inţeles că lenea e stilul lor de viaţă...si o duc destul de bine. Am văzut într-o zi o femeie trecută de 80 de ani la raftul cu vinuri de la supermarket. Îsi alegea minuţios o sticlă de vin. Era traită bine, m-am gândit că nu s-a agitat prea mult la viaşa ei...

Nici limba greacă nu e o foarte dificilă...am găsit nişte cursuri audio online. Aşa aş putea să prind si eu câte ceva şi aş avea mai multe şanse să-mi găsesc de lucru.

Problema oraşului poluat şi aglomerat poate fi rezolvată dacă ai un mijloc de transport personal si locuieşti la ţară. Cică au şi ăştia sate...acolo o fi altă viaţă...plus că insula e mică, distanţele nu sunt prea mari, drumurile sunt bune...

Ce să mai...dacă eşti fericit totul capătă nuanţe roz...

Dar acum plec, deocamdată acasă...pe urmă nici eu nu ştiu unde...

Iar...haine groase, autobuze aglomerate, "autorităţi", Codlea persărată cu figuri negricioase, camera mea albastră si rece...cu prea multă mobilă, cărţile mele, calculatorul "birjălit" de nepoate, internetul codlean, o mână de oameni care ţin la mine...