Any woman who thinks the way to a man's heart is through his stomach is aiming about 10 inches too high.
- Adrienne E. Gusoff
(Rezon)
Monday, December 29, 2008
Tuesday, December 23, 2008
Friday, December 19, 2008
Literatura
Câmpul literar contemporan e minat fie cu proză şi poezie abstractă, încurcată, schimonosită până la extrem, fie cu literatură de WC, numită literatură de consum, de o banală simplitate, presărată cu clişee hiperuzitate, în care personajele nu capătă contur...în care nu sunt personaje.
Care e literatura autentică?!? Eu aş spune că e ceva între astea două. Cititorul vrea o poveste. Autorul nu trebuie să demonstreze cât de sofisticat şi abstract poate fi limbajul său, deoarece riscă să nu fie înţeles, dar asta nu înseamnă că discursul trebuie simplificat până la a deveni vulgar. Un scriitor bun, îmbină metode stilistice complexe cu un limbaj accesibil muritorilor. Toată mascarada asta literară a postmodernismului târziu e departe de a fi literatură...
Mereu m-am întrebat de ce unul din cei mai buni profesori din cuibul catedrei de limba şi literatura română din Transilvania nu s-a înghesuit să publice. Îi Scrisorile unui fazan există ceva lămuriri cu privire la asta...
Care e literatura autentică?!? Eu aş spune că e ceva între astea două. Cititorul vrea o poveste. Autorul nu trebuie să demonstreze cât de sofisticat şi abstract poate fi limbajul său, deoarece riscă să nu fie înţeles, dar asta nu înseamnă că discursul trebuie simplificat până la a deveni vulgar. Un scriitor bun, îmbină metode stilistice complexe cu un limbaj accesibil muritorilor. Toată mascarada asta literară a postmodernismului târziu e departe de a fi literatură...
Mereu m-am întrebat de ce unul din cei mai buni profesori din cuibul catedrei de limba şi literatura română din Transilvania nu s-a înghesuit să publice. Îi Scrisorile unui fazan există ceva lămuriri cu privire la asta...
Thursday, December 18, 2008
Relatări din strâmta realitate înconjurătoare
FONOTECA FAMILIEI...
În ultima vreme m-am ocupat cu organizarea fonotecii noastre (mai lipseşte să cataloghez fiecare album şi pot să scriu treaba asta în CV)
WWW...
îmi dezvăluie în fiecare zi o limbă română schimonosită. Uneori găsesc în mai multe locuri aceeaşi greşeală şi mă întreb dacă mi-a scăpat ceva din noutăţile DOOM-ului. Cum ziceau nenicii ăia de la TAXI :"Suntem anglofoni, americanofoni,suntem bu-bu, bu-bu, bu-bufoni" dar, pe lângă asta am uitat (sau n-am ştiut niciodată) să scriem corect în limba maternă....grav!
LA TELEVIZOR...
: rânjesc în fiecare dimineaţă aceleaşi feţe politice de care mi-e greaţă (ia uite cum iese la iveală rima din mine); business report, markets...mult rahat mâncat degeaba; bărbaţi cu cravată roz-bombon; dacă vreau să urmăresc un documentar, fie că aleg Discovery World, Science, Travel sau orice altceva, dau peste emisiuni gen how it's made, how it works sau cum să aranjezi căsoaie prin America şi să le vinzi la preţ dublu (asta intră tot la categoria business). M-am săturat de atâtea şuruburi, motoare şi case în renovare ...oare doar asta e discovery...; tot ce-i interesant la TV e în rusă (câteodată mă uit pe canale ruseşti fără să-mi dau seama că nu înţeleg, doar pentru că nu e altceva de văzut).
VOI SALVA PLANETA...
Mai nou, aflu că NOI putem să reducem emisiile de CO2. Adică eu (care locuiesc la locul de muncă), vreo rudă de pe la ţară care foloseşte tracţiune animală şi indivizii care fac reclamă la Shell...
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN CIPRU...
Palmierii din Nicosia suferă din pricina unor beculeţe...de Crăciun. Pe fiecare tufiş care se mai ţine în picioare ard beculeţe...oraşul ăsta e un paradis terestru. Să nu mai zic de colindele americăneşti care ţi se imprimă pe creier în timp ce îţi faci cumpărăturile.Niciodată nu mi-a plăcut Crăciunul! Îl consider o perioadă în care lumea face exces...şi atât! E şi ăsta un business (nu pentru omul de rând, fireşte).
FILME DE SEARĂ
Seria Sherlock Holmes (film făcut de ruşi în anii '80) - tradusă minuţios de soţul meu - şi Contele de Monte Cristo (tot ecranizare rusească). Concluzia mea e scurtă: filmul rusesc e artă pură. Mă bucur nespus că are cine să mi le traducă :)
ÎN NATURĂ...
se coc portocalele, înfloresc copacii...
Zăpadă, doar artificială! O vezi în vitrinele magazinelor fancy la picioarele vreunui moş crăciun care rânjeşte în stil americănesc...
LECTURI...
Nu stau bine la capitolul ăsta, eu care citeam 3 cărţi serioase pe săptămână...
Aici trebuie lucrat!
În ultima vreme m-am ocupat cu organizarea fonotecii noastre (mai lipseşte să cataloghez fiecare album şi pot să scriu treaba asta în CV)
WWW...
îmi dezvăluie în fiecare zi o limbă română schimonosită. Uneori găsesc în mai multe locuri aceeaşi greşeală şi mă întreb dacă mi-a scăpat ceva din noutăţile DOOM-ului. Cum ziceau nenicii ăia de la TAXI :"Suntem anglofoni, americanofoni,suntem bu-bu, bu-bu, bu-bufoni" dar, pe lângă asta am uitat (sau n-am ştiut niciodată) să scriem corect în limba maternă....grav!
LA TELEVIZOR...
: rânjesc în fiecare dimineaţă aceleaşi feţe politice de care mi-e greaţă (ia uite cum iese la iveală rima din mine); business report, markets...mult rahat mâncat degeaba; bărbaţi cu cravată roz-bombon; dacă vreau să urmăresc un documentar, fie că aleg Discovery World, Science, Travel sau orice altceva, dau peste emisiuni gen how it's made, how it works sau cum să aranjezi căsoaie prin America şi să le vinzi la preţ dublu (asta intră tot la categoria business). M-am săturat de atâtea şuruburi, motoare şi case în renovare ...oare doar asta e discovery...; tot ce-i interesant la TV e în rusă (câteodată mă uit pe canale ruseşti fără să-mi dau seama că nu înţeleg, doar pentru că nu e altceva de văzut).
VOI SALVA PLANETA...
Mai nou, aflu că NOI putem să reducem emisiile de CO2. Adică eu (care locuiesc la locul de muncă), vreo rudă de pe la ţară care foloseşte tracţiune animală şi indivizii care fac reclamă la Shell...
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ÎN CIPRU...
Palmierii din Nicosia suferă din pricina unor beculeţe...de Crăciun. Pe fiecare tufiş care se mai ţine în picioare ard beculeţe...oraşul ăsta e un paradis terestru. Să nu mai zic de colindele americăneşti care ţi se imprimă pe creier în timp ce îţi faci cumpărăturile.Niciodată nu mi-a plăcut Crăciunul! Îl consider o perioadă în care lumea face exces...şi atât! E şi ăsta un business (nu pentru omul de rând, fireşte).
FILME DE SEARĂ
Seria Sherlock Holmes (film făcut de ruşi în anii '80) - tradusă minuţios de soţul meu - şi Contele de Monte Cristo (tot ecranizare rusească). Concluzia mea e scurtă: filmul rusesc e artă pură. Mă bucur nespus că are cine să mi le traducă :)
ÎN NATURĂ...
se coc portocalele, înfloresc copacii...
Zăpadă, doar artificială! O vezi în vitrinele magazinelor fancy la picioarele vreunui moş crăciun care rânjeşte în stil americănesc...
LECTURI...
Nu stau bine la capitolul ăsta, eu care citeam 3 cărţi serioase pe săptămână...
Aici trebuie lucrat!
Thursday, December 11, 2008
Banalităţi
Dialog între doi oameni care se cunosc superficial:
- Ce mai faci?
- Bine!
Răspunsul vine automat. Adevărata stare de fap care stă în spatele acestui "bine" banal e rareori roz.
- Ce mai faci?
- Bine!
Răspunsul vine automat. Adevărata stare de fap care stă în spatele acestui "bine" banal e rareori roz.
Wednesday, December 10, 2008
Trio Guadalajara
Cu vreo lună în urmă am descoperit un site care găzduia o colecţie impresionantă de muzică latino-americană veche, trasă chiar de pe vinil. E interesant de ştiut cam ce se cânta în anii 40',50',60' în partea aia de lume. Nenea care s-a ocupat de treaba asta e argentinian şi se numeşte Hector. Aici am dat de Trio Guadalajara, o formaţie despre care nu găseşti prea multă informaţie pe www şi de care probabil puţină lume a auzit. Cam aşa sună:
Trio Guadalajara - Mis noches sin ti
Asculta mai multe audio Muzica »
Tuesday, November 25, 2008
Iacta alea est...
Nu mai există sesiune de licenţă în februarie, aşadar trebuie să dau licenţa la anul în iunie! Cine a aruncat zarul? Cineva care-şi toceşte pantalonii pe vreun fotoliu moale în Universitatea din Bucureşti şi se gândeşte ce cursuri să mai compileze cu metoda copy-paste, pe la ce conferinţe internaţionale să-şi mai plimbe pălăria, ce studenţi să mai miluiască, ce taxă de trecere a restanţei să mai stabilească..şi aşa mai departe...
De ce m-am pricopsit cu asemenea ghinion? Pentru că:
- "am pierdut trenul din iunie anul ăsta" (nu, n-am umblat cu caprele la păşune! eram în sesiunea de vară în Italia - programele astea de burse în străinătate sunt făcute ca pixu'!)
- sistemul nostru de învăţământ universitar se numeşte degeaba "sistemul Bologna" (la Bologna se întrunea comisia de licenţă o dată pe lună (chiar şi pentru un singur student), te licenţiai când te simţeai pregătit, fără niciun fel de stres; la Bucureşti, comisia de licenţă se întruneşte doar în iunie, adică o dată în an... şi dă notă de trecere fiecărui student care ştie să-şi scrie numele corect, asta numa' să nu se mai deranjeze şi în februarie)...
- e complicat să rezerve o sală pentru "o mână de studenţi"..., e mare lucru să se întrunească comisia de licenţă...(mă abţin de la un atac direct)
- secretara de la decanatul din Braşov ne recomandă subtil(urmând sugestiile secretarei acre de la Bucureşti)să aşteptăm până în iunie...comisia de la Bucureşti s-ar putea simţi iritată...mai pe scurt, a sugerat că ne bagăm în rahat mare dacă-i ţinem neapărat să dăm în februarie)...ce-i drept...e mult rahat la Bucureşti!
- Volens - nolens... mă întâlnesc cu comisia extraordinară când "are ei chef"!
De ce m-am pricopsit cu asemenea ghinion? Pentru că:
- "am pierdut trenul din iunie anul ăsta" (nu, n-am umblat cu caprele la păşune! eram în sesiunea de vară în Italia - programele astea de burse în străinătate sunt făcute ca pixu'!)
- sistemul nostru de învăţământ universitar se numeşte degeaba "sistemul Bologna" (la Bologna se întrunea comisia de licenţă o dată pe lună (chiar şi pentru un singur student), te licenţiai când te simţeai pregătit, fără niciun fel de stres; la Bucureşti, comisia de licenţă se întruneşte doar în iunie, adică o dată în an... şi dă notă de trecere fiecărui student care ştie să-şi scrie numele corect, asta numa' să nu se mai deranjeze şi în februarie)...
- e complicat să rezerve o sală pentru "o mână de studenţi"..., e mare lucru să se întrunească comisia de licenţă...(mă abţin de la un atac direct)
- secretara de la decanatul din Braşov ne recomandă subtil(urmând sugestiile secretarei acre de la Bucureşti)să aşteptăm până în iunie...comisia de la Bucureşti s-ar putea simţi iritată...mai pe scurt, a sugerat că ne bagăm în rahat mare dacă-i ţinem neapărat să dăm în februarie)...ce-i drept...e mult rahat la Bucureşti!
- Volens - nolens... mă întâlnesc cu comisia extraordinară când "are ei chef"!
Monday, November 17, 2008
Curiozităţi
Licenţa mea va cuprinde toate informaţiile posibile...am citit până şi despre Big Bang astăzi :-( 'n măsa de facultate!
The american dream
Imagine a world where:
- ...all of the text in all of the libraries worldwide is in a storage device - in your pocket
- the network responds at the speed of light at a plain language question with a perceptive answer
Scai verzi...
- ...all of the text in all of the libraries worldwide is in a storage device - in your pocket
- the network responds at the speed of light at a plain language question with a perceptive answer
Scai verzi...
Monday, November 10, 2008
Jumătatea lunii noiembrie în Cipru
E deja a doua iarnă pe care o trăiesc pe pământ străin. Dacă în Italia pe vremea asta aveam nevoie de palton, ghete, căciulă şi mănuşi, în Cipru mă rezum la un tricou, blugi subţiri şi pantofi decupaţi. La temperaturi între 25 şi 29 de grade - declar sezon primăvară târzie-vară.
Poporul cipriot însă, nu ţine cont de temperatură. Pentru ei (în special pentru partea feminină), felul în care trebuie să te îmbraci e dictat de vitrinele magazinelor "dă firmă", nicidecum de temperatură. Dacă în vitrină apare ditamai cizma d'alde d'alea cu care se încalţă văcăriţele, asta e opţiunea cea mai potrivită. Nu contează că îţi fierb picioarele înăuntru, trebe să arăţi ca în vitrină. Ca şi când asta n-ar fi de ajuns, unele mai bagă şi ditamai blugu' înăuntru, pentru o coacere desăvârşită. În ultima vreme am văzut şi nişte blănuri pe manechini, bănuiesc că vor fi folosite la temperaturi extreme, de +20 grade C, pentru a arăta adevărata valoare la terasele din centrul târgului.
Tot în materie de vestimentaţie, mai există şi alte extreme: femei care cred că bulanul descoperit îti deschide orice poartă, umblă vinete de frig la ore matinale. În săndăluţe, cu fustă mini, ochelari de soare, genţi kitsch pe care scrie "gucci" cu litere de "aur" (pentru doritori: poate fi consultat bazarul turcesc, nu-i mai mult de 15 euroi bucata) şi vreo cârpă croşetată pe deasupra (unii îi mai spun şi top, dar aici nu e cazul), de preferinţă neagră, să atragă soarele şi să se asorteze cu picioarele maltratate). La ele în cartier nu s-o fi schimbat vitrina, a rămas cea cu articole de vară toridă sau se află în aşteptarea următoarelor reduceri :-)
Pe lângă aceste exemplare, mai trăiesc şi oameni normali...excepţii valoroase.
Poporul cipriot însă, nu ţine cont de temperatură. Pentru ei (în special pentru partea feminină), felul în care trebuie să te îmbraci e dictat de vitrinele magazinelor "dă firmă", nicidecum de temperatură. Dacă în vitrină apare ditamai cizma d'alde d'alea cu care se încalţă văcăriţele, asta e opţiunea cea mai potrivită. Nu contează că îţi fierb picioarele înăuntru, trebe să arăţi ca în vitrină. Ca şi când asta n-ar fi de ajuns, unele mai bagă şi ditamai blugu' înăuntru, pentru o coacere desăvârşită. În ultima vreme am văzut şi nişte blănuri pe manechini, bănuiesc că vor fi folosite la temperaturi extreme, de +20 grade C, pentru a arăta adevărata valoare la terasele din centrul târgului.
Tot în materie de vestimentaţie, mai există şi alte extreme: femei care cred că bulanul descoperit îti deschide orice poartă, umblă vinete de frig la ore matinale. În săndăluţe, cu fustă mini, ochelari de soare, genţi kitsch pe care scrie "gucci" cu litere de "aur" (pentru doritori: poate fi consultat bazarul turcesc, nu-i mai mult de 15 euroi bucata) şi vreo cârpă croşetată pe deasupra (unii îi mai spun şi top, dar aici nu e cazul), de preferinţă neagră, să atragă soarele şi să se asorteze cu picioarele maltratate). La ele în cartier nu s-o fi schimbat vitrina, a rămas cea cu articole de vară toridă sau se află în aşteptarea următoarelor reduceri :-)
Pe lângă aceste exemplare, mai trăiesc şi oameni normali...excepţii valoroase.
Sunday, November 9, 2008
Nicosia, partea turcă
În plimbările noastre de seară am trecut adesea pe lângă graniţa cu turcii din centrul Nicosiei, dar azi am hotărât să mergem în partea cealaltă. Un vameş ne-a cerut paşapoartele, când a văzut că sunt româneşti, nici măcar n-a mai pus mâna şi a dat aprobator din cap. După ce am trecut de el am descoperit o vamă în toată regula...unde se stătea la rând. Am completat nişte formulare pe care ne-au pus viză de 30 de zile (dacă erai cipriot grec primeai 90). M-am tot gândit de ce se complică, ar fi putut să pună viza pe paşaport şi gata, dar zice bărbat'meu că nu mai ai voie să intri în partea greacă cu asa "pată" pe document....
După agitaţia din partea greacă, la turci parcă totul se oprise în loc. Imediat după vamă era o terasă unde nişte români negricioşi se bucurau de soare şi de manelele care răsunau din boxe. Ce ţi-s grecii negri, dar la ciprioţii turci treaba se agravează. Pe stradă mi-a atras atenţia o Dacie 1300. La o privire mai profundă era Renault 12 (arată exact ca o Dacie 1300, dar are alt motor -mai bun- şi nu e fabricată la Piteşti - m-a lămurit A.).
La terase stăteau doar bărbaţii care jucau o tablă şi îşi clăteau ochii. Femeile erau fie acasă cu droaia de copii şi cu oalele de mâncare, fie la biserică - orinde ar fi fost, aveau ditamai broboada pe cap. Din maşinile vechi şi prăfuite conduse de bărbaţi negricioşi se auzeau ritmuri orientale la volum maxim. Un copil pedala de zor la bicicletă fluturând steagul echipei de fotbal favorite. Toate uşile caselor dărăpănate erau deschise. La intrare papuci peste papuci aruncaţi în grabă din picioare (e obligatoriu să te descalţi deoarece înăuntru e un covor, pe care se serveşte şi masa). Televizorul şi antena satelit dădeau un aer de modernitate zidurilor murdare care stăteau să cadă. Uliţele erau animate de copii gălagioşi care le zâmbeau turiştilor cu toţi dinţii (pesemne că au mai primit dulciuri de la unii).
Ce m-a impresionat a fost Moscheea Selimiye (care se mai numeşte şi Catedrala Sf. Sofia). E o clădire de origine catolică, construită între 1209 si 1326. A fost construită în stil gotic, dar i-au fost adăugate minarete, fiind astfel transformată în moschee. În arcul gotic, porumbeii durdulii se încadrau perfect, păreau piese din decor.
La câţiva paşi de moschee, în micul bazar (învăluit de fum de frigărui) găseai la cel mai bun preţ haine contrafăcute pe care sclipeau fel de fel de brand-uri D&G, Gucci, Calvin Klein, Adidas, Nike, Puma, Prada, Esprit....tot! Românii considerau că "se merită" să facă coadă la vamă pentru un ţol turcesc mai ieftin...
Străzlie mici şi întortocheate, casele dărăpănate şi mizeria reprezintă un punct comun al celor două părţi în care e împărţită capitala Ciprului, graniţa marchează doar o diferenţă culturală şi religioasă.
PS. La cipriotii-turci turismul cultural e mai dezvoltat, poate pentru că au mai multă cultură...asta doar aşa... à mon avis.
După agitaţia din partea greacă, la turci parcă totul se oprise în loc. Imediat după vamă era o terasă unde nişte români negricioşi se bucurau de soare şi de manelele care răsunau din boxe. Ce ţi-s grecii negri, dar la ciprioţii turci treaba se agravează. Pe stradă mi-a atras atenţia o Dacie 1300. La o privire mai profundă era Renault 12 (arată exact ca o Dacie 1300, dar are alt motor -mai bun- şi nu e fabricată la Piteşti - m-a lămurit A.).
La terase stăteau doar bărbaţii care jucau o tablă şi îşi clăteau ochii. Femeile erau fie acasă cu droaia de copii şi cu oalele de mâncare, fie la biserică - orinde ar fi fost, aveau ditamai broboada pe cap. Din maşinile vechi şi prăfuite conduse de bărbaţi negricioşi se auzeau ritmuri orientale la volum maxim. Un copil pedala de zor la bicicletă fluturând steagul echipei de fotbal favorite. Toate uşile caselor dărăpănate erau deschise. La intrare papuci peste papuci aruncaţi în grabă din picioare (e obligatoriu să te descalţi deoarece înăuntru e un covor, pe care se serveşte şi masa). Televizorul şi antena satelit dădeau un aer de modernitate zidurilor murdare care stăteau să cadă. Uliţele erau animate de copii gălagioşi care le zâmbeau turiştilor cu toţi dinţii (pesemne că au mai primit dulciuri de la unii).
Ce m-a impresionat a fost Moscheea Selimiye (care se mai numeşte şi Catedrala Sf. Sofia). E o clădire de origine catolică, construită între 1209 si 1326. A fost construită în stil gotic, dar i-au fost adăugate minarete, fiind astfel transformată în moschee. În arcul gotic, porumbeii durdulii se încadrau perfect, păreau piese din decor.
La câţiva paşi de moschee, în micul bazar (învăluit de fum de frigărui) găseai la cel mai bun preţ haine contrafăcute pe care sclipeau fel de fel de brand-uri D&G, Gucci, Calvin Klein, Adidas, Nike, Puma, Prada, Esprit....tot! Românii considerau că "se merită" să facă coadă la vamă pentru un ţol turcesc mai ieftin...
Străzlie mici şi întortocheate, casele dărăpănate şi mizeria reprezintă un punct comun al celor două părţi în care e împărţită capitala Ciprului, graniţa marchează doar o diferenţă culturală şi religioasă.
PS. La cipriotii-turci turismul cultural e mai dezvoltat, poate pentru că au mai multă cultură...asta doar aşa... à mon avis.
Friday, October 10, 2008
Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi - Nikolai Nosov
Citind cartea lui Vasile Ernu - Născut în URSS -, l-am redescoperit pe Habarnam - prichindelul copilăriei mele.
Nu mă despărţeam niciodată de cartea asta, îmi era dragă pe când încă nu ştiam să citesc. Mă uitam la ilustraţii şi făceam tot felul de scenarii cu Habarnam &CO. Apoi...în şcoala primară o citeam des, nu mă mai plictiseam de ea. Habarnam nu era cuminte (cum nici eu nu eram)...mă regăseam -cumva- în el. O poveste frumoasă...pe care -in copilărie- visam să o am sub formă de diafilm :)
Aici pot fi (re)citite Aventurile lui Habarnam. Mi-e dor de cartea asta...
Wednesday, October 8, 2008
O călătorie de la Codlea la Nicosia...
O noapte furtunoasă în metropola codleană, poate şi un mic cutremur pe care l-am visat sau l-am simţit...nu ştiu!
Gara din Codlea la 4:20 dimineaţa: Întuneric,un vânt puternic şi înfricoşător, -pe jos- castane strivite de trecători, -în sala de aşteptare- un om care şi-a aprins o ţigară (în ciuda anunţului "Fumatul interzis"...-la Codlea nimic nu e interzis!!!-).
Trenul a venit cu întârziere. Un accelerat cu antice vagoane de clasa 1, cu afiş "Fumatul interzis" (lumea fuma în WC-ul infect), cu o căldură infernală...am adormit imediat.
În staţia de metrou cetăţenii se călcau în picioare (care să urce primu' pă scara rulantă frăţică). Mi-am pus o dorinţă: să nu stau niciodată în Bucureşti!
Am mers o oră cu autobuzul de la Piaţa Victoriei până la Otopeni...am mers lejer, se poate şi mai rău!
Fata de la ghişeul de check-in a fost draguţă şi ne-a întrebat dacă e OK să ne dea un loc la geam şi unul lângă...De abia în avion am văzut de ce puteai să ai şi preferinţe de loc. Gol nene!O mână de oameni...împrăştiaţi în tot avionul. Am stat doar cu R. ...pe scaunele din stânga şi din faţa noastră nu era nimeni: zbor privat! Prânzul luxoasei companii Cyprus Airways a fost un "snack"(un sandwich, o napolitană minusculă...şi un ceai :)...
P.S. Toţi pasagerii români au fost transportaţi de magnificul BlueAir...care nu numai că are preţuri mai mici, dar are şi avioane mai faine!
Aeroportul internaţional/garajul din Larnaca era neîncăpător. Un val de lume blondă, cu pielea neatinsă de soare izvora parcă...Erau întâmpinaţi de fete frumoase care-i duceau la autocar: Love Cyprus!
Am mers cu autobuzul de la aeroport până în Nicosia...mi se făcuse dor de oraşul ăsta aglomerat, uscat şi împuţit. Surprinzător!Îmi e sinonim cu termenul de "acasă", poate aşa se explică...
Gara din Codlea la 4:20 dimineaţa: Întuneric,un vânt puternic şi înfricoşător, -pe jos- castane strivite de trecători, -în sala de aşteptare- un om care şi-a aprins o ţigară (în ciuda anunţului "Fumatul interzis"...-la Codlea nimic nu e interzis!!!-).
Trenul a venit cu întârziere. Un accelerat cu antice vagoane de clasa 1, cu afiş "Fumatul interzis" (lumea fuma în WC-ul infect), cu o căldură infernală...am adormit imediat.
În staţia de metrou cetăţenii se călcau în picioare (care să urce primu' pă scara rulantă frăţică). Mi-am pus o dorinţă: să nu stau niciodată în Bucureşti!
Am mers o oră cu autobuzul de la Piaţa Victoriei până la Otopeni...am mers lejer, se poate şi mai rău!
Fata de la ghişeul de check-in a fost draguţă şi ne-a întrebat dacă e OK să ne dea un loc la geam şi unul lângă...De abia în avion am văzut de ce puteai să ai şi preferinţe de loc. Gol nene!O mână de oameni...împrăştiaţi în tot avionul. Am stat doar cu R. ...pe scaunele din stânga şi din faţa noastră nu era nimeni: zbor privat! Prânzul luxoasei companii Cyprus Airways a fost un "snack"(un sandwich, o napolitană minusculă...şi un ceai :)...
P.S. Toţi pasagerii români au fost transportaţi de magnificul BlueAir...care nu numai că are preţuri mai mici, dar are şi avioane mai faine!
Aeroportul internaţional/garajul din Larnaca era neîncăpător. Un val de lume blondă, cu pielea neatinsă de soare izvora parcă...Erau întâmpinaţi de fete frumoase care-i duceau la autocar: Love Cyprus!
Am mers cu autobuzul de la aeroport până în Nicosia...mi se făcuse dor de oraşul ăsta aglomerat, uscat şi împuţit. Surprinzător!Îmi e sinonim cu termenul de "acasă", poate aşa se explică...
Thursday, September 25, 2008
Schimbare de nume...
Luni, 15 sept 2008: În aeroportul Otopeni nu pute, autobuzul care merge de la aeroport spre centrul Bucureştiului dă seama de o ţară civilizată şi curată, blocajul din trafic nu mă surprinde prea tare. În Gara de Nord: aurolaci, fast food-uri, ploaie, frig şi duhoare...nicio surpriză! Am grijă la geantă!
Miercuri, 17 septembrie 2008: o tanti binevoitoare de la primărie mi-a capsat buletinul...!Îl schimbaţi în maxim 15 zile lucrătoare. Motivul schimbării buletinului: Schimbarea numelui...! Gata domne'...şi semnătura s-a schimbat...trebuie exerciţiu aici.
Sensibilă...când am trecut de la 35 de grade la 9...am prins şi o povară de răceală. Între timp...mi-am capsat limba, mi-am nenorocit piciorul stâng...am mers la dentist. Acum stau acasă şi mă gândesc ce să mai fac de mâncare...
Şi...din rubrica CULTURALE:
- am început acţiunea "salvează amintirile" şi am scanat peste 200 de fotografii într-o singură zi.
- ieri am dat o fugă cu R. la anticariat în BV şi am achiziţionat o carte din 1942: Scriitori Basarabeni 1850-1940, Editura Casei Şcoalelor. B.P. Haşdeu apare bărbos pe copertă...
- R. editează minuţios informaţia din Tag la muzica rusească, să apară caractere chirilice în loc de "scaieţi" în Winamp
- visez să scanez câteva cursuri de la comparată, cam tot ce-am reţinut util în 3 ani de facultate...
Miercuri, 17 septembrie 2008: o tanti binevoitoare de la primărie mi-a capsat buletinul...!Îl schimbaţi în maxim 15 zile lucrătoare. Motivul schimbării buletinului: Schimbarea numelui...! Gata domne'...şi semnătura s-a schimbat...trebuie exerciţiu aici.
Sensibilă...când am trecut de la 35 de grade la 9...am prins şi o povară de răceală. Între timp...mi-am capsat limba, mi-am nenorocit piciorul stâng...am mers la dentist. Acum stau acasă şi mă gândesc ce să mai fac de mâncare...
Şi...din rubrica CULTURALE:
- am început acţiunea "salvează amintirile" şi am scanat peste 200 de fotografii într-o singură zi.
- ieri am dat o fugă cu R. la anticariat în BV şi am achiziţionat o carte din 1942: Scriitori Basarabeni 1850-1940, Editura Casei Şcoalelor. B.P. Haşdeu apare bărbos pe copertă...
- R. editează minuţios informaţia din Tag la muzica rusească, să apară caractere chirilice în loc de "scaieţi" în Winamp
- visez să scanez câteva cursuri de la comparată, cam tot ce-am reţinut util în 3 ani de facultate...
Wednesday, September 3, 2008
Secvenţe de viaţă
Cam aşa mi-a trecut pe nesimţite vacanţa...
...cu plimbări pe ici si pe dincolo
...cu gătitul prânzului pentru bărbatul meu muncitor (P.S.cina o preparăm împreună)
...cu furnicile care, de când ţinem totul în frigider, s-au înjosit să atace un sâmburaş de lămâie căzut lângă coşul de gunoi. Astea reprezintă ultimele provizii pentru sezonul rece ce va să vină...
...cu chitara! Nimic deosebit, doar noţiuni elementare. Citesc o tabulatură, îmi chinui degetele cu nişte acorduri şi mă bucur când reuşesc să combin plăcut câteva note...când sună domne'!
..mai nou m-a bucurat R. cu un joc pentru PDA: 250 jocuri de solitaire. Can't stop - aşa se numeşte. Adevărat!
..am şi citit, deşi fără spor! Milan Kundera - Gluma, o carte din care îmi pare rău că nu am scos citate. Am citit cu plăcere fiecare frază...uneori şi de două ori. Plăcerea lecturii a fost cu atât mai mare cu cât cartea era tradusă în italiană, cumpărată de mine de la libraria Gulliver de pe Via Armando Diaz, Ravenna...pe unde treceam zilnic în drum spre şcoală. Acum citesc George Orwell - Burmese days..lectură captivantă din moment ce ieri am citit mai mult de jumătate :)
...cinematograful de seară e o plăcere în sine. Ne-am uitat la filme făcute de ruşi, de italieni... R. traduce din rusă...eu din italiană (nu cu aceeaşi rapiditate)...Mă gândeam să scriu ceva despre fiecare film văzut...să nu se piardă impresiile tinereţii..dar multe gândesc şi de puţine mă apuc.
Ieri seară am reuşit să port blugi. M-am bucurat că am mai încăput în ei (blugii mei preferaţi, îi am de când eram a XI-a la liceu)...mi-am dat seama că vara în Cipru se apropie cu paşi mărunţi de sfârşit...
...cu plimbări pe ici si pe dincolo
...cu gătitul prânzului pentru bărbatul meu muncitor (P.S.cina o preparăm împreună)
...cu furnicile care, de când ţinem totul în frigider, s-au înjosit să atace un sâmburaş de lămâie căzut lângă coşul de gunoi. Astea reprezintă ultimele provizii pentru sezonul rece ce va să vină...
...cu chitara! Nimic deosebit, doar noţiuni elementare. Citesc o tabulatură, îmi chinui degetele cu nişte acorduri şi mă bucur când reuşesc să combin plăcut câteva note...când sună domne'!
..mai nou m-a bucurat R. cu un joc pentru PDA: 250 jocuri de solitaire. Can't stop - aşa se numeşte. Adevărat!
..am şi citit, deşi fără spor! Milan Kundera - Gluma, o carte din care îmi pare rău că nu am scos citate. Am citit cu plăcere fiecare frază...uneori şi de două ori. Plăcerea lecturii a fost cu atât mai mare cu cât cartea era tradusă în italiană, cumpărată de mine de la libraria Gulliver de pe Via Armando Diaz, Ravenna...pe unde treceam zilnic în drum spre şcoală. Acum citesc George Orwell - Burmese days..lectură captivantă din moment ce ieri am citit mai mult de jumătate :)
...cinematograful de seară e o plăcere în sine. Ne-am uitat la filme făcute de ruşi, de italieni... R. traduce din rusă...eu din italiană (nu cu aceeaşi rapiditate)...Mă gândeam să scriu ceva despre fiecare film văzut...să nu se piardă impresiile tinereţii..dar multe gândesc şi de puţine mă apuc.
Ieri seară am reuşit să port blugi. M-am bucurat că am mai încăput în ei (blugii mei preferaţi, îi am de când eram a XI-a la liceu)...mi-am dat seama că vara în Cipru se apropie cu paşi mărunţi de sfârşit...
Sunday, August 31, 2008
Din plimbările noastre pe insulă
N-am reuşit să plecăm sâmbătă la plimbare aşa cum plănuisem. Am stat acasă, am gătit ardei umpluţi, ne-am jucat (fiecare pe cont propriu) iar spre seară ne-am uitat la In the mood for love şi am băut Sangria. :)
Duminică ne-am trezit la 7 şi am ajuns departe. Am descoperit o plajă micuţă, unde apa mării era limpede ca-n poveşti. Câteva babe from England se scăldau ca nişte gâşte şi vorbeau între ele cu accent sclifosit. Apa era sărată, am reuşit să plutesc preţ de câteva zeci de secunde, cu ochii închişi...dacă deschideam ochii mă dădeam la fund...îmi rezultă că omul se concentrează mai bine cu ochii închişi.
Duminică ne-am trezit la 7 şi am ajuns departe. Am descoperit o plajă micuţă, unde apa mării era limpede ca-n poveşti. Câteva babe from England se scăldau ca nişte gâşte şi vorbeau între ele cu accent sclifosit. Apa era sărată, am reuşit să plutesc preţ de câteva zeci de secunde, cu ochii închişi...dacă deschideam ochii mă dădeam la fund...îmi rezultă că omul se concentrează mai bine cu ochii închişi.
Wednesday, August 13, 2008
Tuesday, August 12, 2008
Furnica
Gospodina, de Otilia Cazimir
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
-Incotro, fugi, surioară?
-Ia mă duc si eu la moară.
Si-s grăbită, si-s grăbită,
Că mi-i casa ne-ngrijită,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mâncare.
Că la noi în musuroi,
Unul drege, zece strică
Si de n-as fi eu voinică,
Ar fi vai si-amar de noi.
Animal drăguţ? NU
Bubuline, gospodine...
Furnicile nu sunt aşa cum reiese din poezioarele astea drăguţe cu care mi-am tocit mintea în şcoală. Harnice nevoie mare, au năvălit ieri la noi în dulapul cu paste şi cereale. Multe şi bine organizate, prietenele mele cărau spre muşuroi bucăţi de cereale mai mari decât ele. Am mai salvat cu chiu cu vai 2 pungi de macaroane din gura animalelor şi restul am îndesat în găleata cu gunoi. Cea mai mare sărbătoare a lor a fost la punga de tortellini cu prosciutto...aşadar avem furnici carnivore. Mă mir că nu ne atacă şi pe noi...
Au câte un observator trimis în fiecare colţ al casei noastre. Dacă se întâmplă să scăpăm vreo fărâmă alimentară pe podea, vin sanitarii maronii să strângă. Mai nou am mutat şi pastele în frigider, alături de miere, pâine şi alte alimente pe care omul le ţine în cămară.
Aşadar noul meu job e detector-ucigaş de furnici muncitoare şi conservator de alimente...
P.S. Azi sunt nori pe cer, s-a schimbat peisajul...!S-or fi mâniat zeii că am nenorocit furnicile furăcioase!?!
Thursday, August 7, 2008
Munţii Troodos
Duminica trecută am fost la munte. Pe la 1600 m, după ce am ocolit furnicarul cipriot venit la grătar din carne grasă de porc, am găsit o oază de linişte şi răcoare.
Wednesday, July 23, 2008
Spaţiu deosebit de verde în Nicosia
Dacă am zis vreodată că în Nicosia nu există locuri cu verdeaţă în care poţi să te relaxezi, îmi retrag cuvintele.
Am fost cu R. într-un parc mai mult decît frumos, desăvârşirea verdelui. Erau până şi animale acolo. Păsărele de tot felul ciripeau melodios, fiecare pe limba ei. Un păun mândru îşi întindea coada, pregătit pentru o sedinţă foto. Mici cascade artificiale răcoreau aerul şi bucurau urechea. Un ţarc cu găini m-a dus cu gândul la ograda bunicii şi la puişorii mici, pufoşi cărora (cu mânuţele mele de copil) le rupeam salată proaspătă şi le-o amestecam cu mălai înmuiat în apă...
La 6 seara, când am ajuns noi, nu era mai nimeni în parc. De abia peste o jumătate de oră s-a populat cu bătrâni veniţi la bârfă, femei cu copii şi....români. Tinerimea cipriotă se pare că nu gustă genul ăsta de activitate. Preferă să se îmbrace ca de nuntă....sau de carnaval (nu ştiu cum să mă exprim aici) şi să meargă la Mall...sau la terasă.
Nu mă mai lungesc cu descrierile. Concluzia e că mi-a plăcut mult. Singurul lucru ciudat e că parcul are program doar până la apusul soarelui. Când apune soarele, se opreşte brusc fântâna arteziană şi lumea trebuie să-şi ia tălpăşiţa.
Am fost cu R. într-un parc mai mult decît frumos, desăvârşirea verdelui. Erau până şi animale acolo. Păsărele de tot felul ciripeau melodios, fiecare pe limba ei. Un păun mândru îşi întindea coada, pregătit pentru o sedinţă foto. Mici cascade artificiale răcoreau aerul şi bucurau urechea. Un ţarc cu găini m-a dus cu gândul la ograda bunicii şi la puişorii mici, pufoşi cărora (cu mânuţele mele de copil) le rupeam salată proaspătă şi le-o amestecam cu mălai înmuiat în apă...
La 6 seara, când am ajuns noi, nu era mai nimeni în parc. De abia peste o jumătate de oră s-a populat cu bătrâni veniţi la bârfă, femei cu copii şi....români. Tinerimea cipriotă se pare că nu gustă genul ăsta de activitate. Preferă să se îmbrace ca de nuntă....sau de carnaval (nu ştiu cum să mă exprim aici) şi să meargă la Mall...sau la terasă.
Nu mă mai lungesc cu descrierile. Concluzia e că mi-a plăcut mult. Singurul lucru ciudat e că parcul are program doar până la apusul soarelui. Când apune soarele, se opreşte brusc fântâna arteziană şi lumea trebuie să-şi ia tălpăşiţa.
Monday, July 21, 2008
Cu Blue Air spre Cipru
Cum drumurile patriei se află veşnic în reparaţii capitale, călătoria a început la 11 dimineaţa (din Braşov), deşi aveam avion la 18.
Aeroportul Băneasa era îmbâcsit cu lume şi bagaje. M-am aşezat lângă doi băieţandrii negricioşi pe care îi bănuiam că o să ia zborul spre Larnaca. Cum s-a deschis ghişeul de check in, o serie de indivizi cu bagaje imense s-au îmbulzit la coadă, certându-se care să fie primul. Dama de la ghişeu avea greţuri de Bucureşti şi cerea 6 euro pe fiecare kg în plus. Babele care doreau să care şi căţel şi purcel nu mai joiau să scoată haine din bagaje şi să le îndese în nişte pungi imense de METRO, alcătuind în acest fel ceea ce ar fi trebuit să se numească bagaj de mână.
În sala de aşteptare stăteau claie peste grămadă pasagerii a patru zboruri: Roma, Napoli, Cluj şi Larnaca. Mi-am pus bagajul pe jos într-un colţ care mi s-a părut mai răcoros şi am început să observ. Pentru zborul de Roma erau o droaie de românce dichisite, plecate în călătorie pe tocuri şi în rochiţe scurte. O blondă a vorbit o jumătate de oră cu amore al ei italian. Nişte italieni trecuţi de 50 se hlizeau la mine şi se şuşoteau.
După ce au decolat zborurile de Italia şi cel de Cluj, în aeroport a rămas doar spuma: cei care zburau spre Cipru. M-am dat în vorbă cu o tănţică speriată. Mergea la muncă în Cipru prin nu ştiu ce firmă de intermediari. Am întrebat-o unde o cazează. Nu ştia!A zis că nici nu s-a gândit să întrebe. A îndreptat degetul spre alţi opt oameni cu feţe arse de soare şi mâini muncite. Şi ei aveau aceeaşi soartă. Mergeau la muncă, dar nu ştiau exact ce o să facă, câţi bani vor lua....nu ştiau nici măcar că Cipru e insulă...
O babă a început să-mi povestească ce pusese ea în bagajul de cală de avea 30 de kg...brânză de vreo trei feluri, gemuri, siropuri...pentru fisu'. Îi făcea reclamă băiatului..mă plictisise îngrozitor. Mă rugam să nu stau lângă ea în avion.
Restul populaţiei era prost îmbrăcată şi urît mirositoare...şi cam tuciurie, Nişte adolescenţi din mahala îşi lăsaseră lungi unghiile la degetele mici de la mâini - semn de prosperitate. Mă apuca frica doar când mă uitam la feţele lor. Mă simţeam ca în gară Braşov şi mă temeam de înghesuială...nu care cumva să-mi şmanglească vreunu ceva.
Pe avion, o serie de personaje au epuizat stocul de bere de la bord, apoi i-au făcut tot felul de propuneri fetei blonde dichisite care i-a servit.
Cu zborurile astea low cost dinspre România, Cipru o să se populeze cu toate scursurile, aşa cum s-a populat şi Italia, Franţa, Spania...toată Europa.
Aeroportul Băneasa era îmbâcsit cu lume şi bagaje. M-am aşezat lângă doi băieţandrii negricioşi pe care îi bănuiam că o să ia zborul spre Larnaca. Cum s-a deschis ghişeul de check in, o serie de indivizi cu bagaje imense s-au îmbulzit la coadă, certându-se care să fie primul. Dama de la ghişeu avea greţuri de Bucureşti şi cerea 6 euro pe fiecare kg în plus. Babele care doreau să care şi căţel şi purcel nu mai joiau să scoată haine din bagaje şi să le îndese în nişte pungi imense de METRO, alcătuind în acest fel ceea ce ar fi trebuit să se numească bagaj de mână.
În sala de aşteptare stăteau claie peste grămadă pasagerii a patru zboruri: Roma, Napoli, Cluj şi Larnaca. Mi-am pus bagajul pe jos într-un colţ care mi s-a părut mai răcoros şi am început să observ. Pentru zborul de Roma erau o droaie de românce dichisite, plecate în călătorie pe tocuri şi în rochiţe scurte. O blondă a vorbit o jumătate de oră cu amore al ei italian. Nişte italieni trecuţi de 50 se hlizeau la mine şi se şuşoteau.
După ce au decolat zborurile de Italia şi cel de Cluj, în aeroport a rămas doar spuma: cei care zburau spre Cipru. M-am dat în vorbă cu o tănţică speriată. Mergea la muncă în Cipru prin nu ştiu ce firmă de intermediari. Am întrebat-o unde o cazează. Nu ştia!A zis că nici nu s-a gândit să întrebe. A îndreptat degetul spre alţi opt oameni cu feţe arse de soare şi mâini muncite. Şi ei aveau aceeaşi soartă. Mergeau la muncă, dar nu ştiau exact ce o să facă, câţi bani vor lua....nu ştiau nici măcar că Cipru e insulă...
O babă a început să-mi povestească ce pusese ea în bagajul de cală de avea 30 de kg...brânză de vreo trei feluri, gemuri, siropuri...pentru fisu'. Îi făcea reclamă băiatului..mă plictisise îngrozitor. Mă rugam să nu stau lângă ea în avion.
Restul populaţiei era prost îmbrăcată şi urît mirositoare...şi cam tuciurie, Nişte adolescenţi din mahala îşi lăsaseră lungi unghiile la degetele mici de la mâini - semn de prosperitate. Mă apuca frica doar când mă uitam la feţele lor. Mă simţeam ca în gară Braşov şi mă temeam de înghesuială...nu care cumva să-mi şmanglească vreunu ceva.
Pe avion, o serie de personaje au epuizat stocul de bere de la bord, apoi i-au făcut tot felul de propuneri fetei blonde dichisite care i-a servit.
Cu zborurile astea low cost dinspre România, Cipru o să se populeze cu toate scursurile, aşa cum s-a populat şi Italia, Franţa, Spania...toată Europa.
Thursday, July 10, 2008
Fixitatea amintirii
"Nimic nu este mai dureros decît această nepotrivire între deformarea oamenilor şi fixitatea amintirii, când înţelegem că ceea ce a păstrat atâta prospeţime în mintea noastră nu o mai poate avea în viaţă."
(M.Proust - Timpul regăsit**)
- colegele mele din şcoala generală toarnă copii şi se deformează teribil
- toată lumea s-a schimbat
- şi contextul în care ne întâlnim s-a schimbat,se logodeşte lumea, se mărită şi...uităm să mai mergem la un suc
- am o stranie senzaţie că nu mai cunosc pe nimeni din cei pe care i-am numit cândva prieteni...
(M.Proust - Timpul regăsit**)
- colegele mele din şcoala generală toarnă copii şi se deformează teribil
- toată lumea s-a schimbat
- şi contextul în care ne întâlnim s-a schimbat,se logodeşte lumea, se mărită şi...uităm să mai mergem la un suc
- am o stranie senzaţie că nu mai cunosc pe nimeni din cei pe care i-am numit cândva prieteni...
Wednesday, July 9, 2008
Astăzi
- imprimanta nu mai mergea când am vrut să printez proiectul pentru genuri ale presei scrise...proiect la care lucrez de o săptămână
- am aşteptat 20 de minute în staţie la dubiţe, şi apoi am mai stat 5 minute în centru, să se burduşească cu lume
- am alergat după domnul B. de la catedră la decanat...
- la Leonardo mai aveau sandale doar mărimea 41 din modelul care mi-a plăcut mie
- am aşteptat o oră şi jumătate pe hol să vină coordonatoarea să echivaleze...aşteptare în stilul Transilvania...
- am constatat că nu mai am răbdare, haosul birocratic mă ameţeşte şi mă face să-mi doresc să fi trăit în junglă
- în staţie la troleu un cerşetor tânăr, cu privire de nebun, a stat preţ de 30 de secunde cu mâna întinsă în faţa mea...
- pe autobuz, un puşti cu părul oxigenat, în stil codlean şi cu pantaloni albi transparenţi se dădea mare cu un telefon care costa pe putin 2000 ron
- vânzătoarele de la magazinul de pe independenţei se tolăniseră pe scări, probabil din lipsă de ocupaţie
- tata mi-a oferit toată mâncarea pe care o avea în casă, plus o pălincă :)
- pe autobuzul 9 am ascultat manele, aşa cum ascultasem cu o zi înainte în 23, în magazine, pe stradă, la tv...
- pe dubiţa de Codlea se găsea multă lume cu pretenţii
- m-am săturat de calculatorul ăsta, nu ştiu de ce-l mai ţin deschis, poate că nu vreau să mă simt singură
- am ascultat Helloween, îmi aminteşte de vremea când mergeam cu codreanu până la gară...destinaţia finală Căprioara :)
- am aşteptat 20 de minute în staţie la dubiţe, şi apoi am mai stat 5 minute în centru, să se burduşească cu lume
- am alergat după domnul B. de la catedră la decanat...
- la Leonardo mai aveau sandale doar mărimea 41 din modelul care mi-a plăcut mie
- am aşteptat o oră şi jumătate pe hol să vină coordonatoarea să echivaleze...aşteptare în stilul Transilvania...
- am constatat că nu mai am răbdare, haosul birocratic mă ameţeşte şi mă face să-mi doresc să fi trăit în junglă
- în staţie la troleu un cerşetor tânăr, cu privire de nebun, a stat preţ de 30 de secunde cu mâna întinsă în faţa mea...
- pe autobuz, un puşti cu părul oxigenat, în stil codlean şi cu pantaloni albi transparenţi se dădea mare cu un telefon care costa pe putin 2000 ron
- vânzătoarele de la magazinul de pe independenţei se tolăniseră pe scări, probabil din lipsă de ocupaţie
- tata mi-a oferit toată mâncarea pe care o avea în casă, plus o pălincă :)
- pe autobuzul 9 am ascultat manele, aşa cum ascultasem cu o zi înainte în 23, în magazine, pe stradă, la tv...
- pe dubiţa de Codlea se găsea multă lume cu pretenţii
- m-am săturat de calculatorul ăsta, nu ştiu de ce-l mai ţin deschis, poate că nu vreau să mă simt singură
- am ascultat Helloween, îmi aminteşte de vremea când mergeam cu codreanu până la gară...destinaţia finală Căprioara :)
Friday, July 4, 2008
Mi-e amar...
Cu ce mi-am omorât timpul în ultimele două zile? Cu trei cursuri: două de management al bibliotecilor şi unul de marketing în structurile infodocumentare. Ce concluzii am tras? Că eu nu o să fiu niciodată un bun manager fiindcă nu am calităţile unui leader, că teoriile nu se îmbină cu practica, facultatea asta e degeaba...la fel ca celelalte facultăţi...M-am săturat de teorii inutile! Să-mi arate domne ce şi cum, că nu mă fac profesor...chiar vreau să învaţ să fac ceva-(utopii...)
Domnul D. mai să se răzgândească cu echivalările. Nu mai zic nimic despre asta...m-am enervat! Oamenii ăştia de la Transilvania au impresia că materiile lor reprezintă centrul universului, că nu există nimic fără asta....şi nici n-o să existe.
Acriturile birocratice au ţinut să ne anunţe că nu au primit foaia matricolă de la Bologna. Probabil i-a apucat şi pe italieni căldura de urechi...că nu mai dau randament. Iar mă apuc de scris e-mail-uri în străinătate, dar măcar am certitudinea că îmi va răspunde cineva.
Pe dubiţă m-am gândit la "Naşterea tragediei"
Domnul D. mai să se răzgândească cu echivalările. Nu mai zic nimic despre asta...m-am enervat! Oamenii ăştia de la Transilvania au impresia că materiile lor reprezintă centrul universului, că nu există nimic fără asta....şi nici n-o să existe.
Acriturile birocratice au ţinut să ne anunţe că nu au primit foaia matricolă de la Bologna. Probabil i-a apucat şi pe italieni căldura de urechi...că nu mai dau randament. Iar mă apuc de scris e-mail-uri în străinătate, dar măcar am certitudinea că îmi va răspunde cineva.
Pe dubiţă m-am gândit la "Naşterea tragediei"
Wednesday, July 2, 2008
Tuesday, July 1, 2008
Observaţii
Mă aflu iar în sesiune...
Pe dubiţa de Codlea pute...
Pe strada mea două copile de 8-10 ani vorbeau despre versurile lui Guţă...
Nişte liceeni în staţia de dubiţă se întrebau dacă Harap-Alb era om sau animal (cine era băi pl[BIP]ăsta?)...
Azi mi-am pus întrebări asupra existenţei...
Pe dubiţa de Codlea pute...
Pe strada mea două copile de 8-10 ani vorbeau despre versurile lui Guţă...
Nişte liceeni în staţia de dubiţă se întrebau dacă Harap-Alb era om sau animal (cine era băi pl[BIP]ăsta?)...
Azi mi-am pus întrebări asupra existenţei...
Monday, June 30, 2008
"Formalităţi"
Azi am mers pe la biroul Socrates să predau câteva documente. Doamnele au fost amabile..ca de obicei. Am scris o declaraţie cum că am stat în chirie la un nenic în ultimele 4 luni. Trebuia să aducem contract de chirie în original, dar cand am schimbat chiria nu ne-a mai facut nimeni şi contract, astea se încheie pe 12 luni în mod normal. Dacă vrei să faci altfel, scoţi banul...şi eu nu dau bani pe hârţoage. În fine, o grămadă de documente...în mare parte inutile. Acum mai aştept foaia matricolă de la Bologna...şi o să termin cu Socrates.
Următoarea vizită i-am facut-o decanului. Nu ne-a primit ca decanul italian cu strângeri de mână şi felicitări, dar măcar ne-a permis să-i ducem un portofoliu până pe 20 iulie, să nu rămânem cu restanţă la el. Regreta că nu am dat licenţa anul ăsta...că nu are studenţi la masterat. Îi era teamă că nu o să se înscrie nimeni. Domnul D.(pe care l-am aşteptat o oră jumate pe coridorul ventilat din T) a citit e-mail-ul pe care i l-am scris săptămâna trecută...fără să răspundă, dar a fost de acord să-mi echivaleze un examen. Echivalarea e pe drept, nimic nu vine de pomană. În Italia am dat un examen de 8 credite şi Socrates l-a echivalat doar cu unul de 4, că la ei se echivalează pe materie, indiferent de numărul de credite. Se pare că nu o să am restanţe pentru septembrie şi asta nu poate decât să mă bucure.
Transilvania a rămas la fel...nu vine respect de nicăieri. Cu cât eşti mai umil şi mai răbdător (prost), cu atât e mai bine. Nervii de oţel sunt o caracteristică necesară pentru studentul acestei universităţi.
Acum mai trag puţin cu câteva proicte...şi de pe 18 iulie intru în vacanţă oficial!
Următoarea vizită i-am facut-o decanului. Nu ne-a primit ca decanul italian cu strângeri de mână şi felicitări, dar măcar ne-a permis să-i ducem un portofoliu până pe 20 iulie, să nu rămânem cu restanţă la el. Regreta că nu am dat licenţa anul ăsta...că nu are studenţi la masterat. Îi era teamă că nu o să se înscrie nimeni. Domnul D.(pe care l-am aşteptat o oră jumate pe coridorul ventilat din T) a citit e-mail-ul pe care i l-am scris săptămâna trecută...fără să răspundă, dar a fost de acord să-mi echivaleze un examen. Echivalarea e pe drept, nimic nu vine de pomană. În Italia am dat un examen de 8 credite şi Socrates l-a echivalat doar cu unul de 4, că la ei se echivalează pe materie, indiferent de numărul de credite. Se pare că nu o să am restanţe pentru septembrie şi asta nu poate decât să mă bucure.
Transilvania a rămas la fel...nu vine respect de nicăieri. Cu cât eşti mai umil şi mai răbdător (prost), cu atât e mai bine. Nervii de oţel sunt o caracteristică necesară pentru studentul acestei universităţi.
Acum mai trag puţin cu câteva proicte...şi de pe 18 iulie intru în vacanţă oficial!
Sunday, June 29, 2008
Să conservăm forma...să răspândim conţinutul
Azi am stat pe acasă şi am descoperit alături de mama niste poze din anii 70-80 de când era ea tânără....şi de când eu nu eram nici măcar în proiect. Pozele sunt vechi, într-un stadiu avansat de degradare pentru că au fost lipite şi apoi scoase dintr-un album. N-aş vrea să se piardă astfel de mărturii ale trecutului, aşa că am decis să le scanez (deşi scaner-ul nu e de calitate).
Saturday, June 28, 2008
Bologna - Braşov
Am plecat de la Ravenna cu tot calabalâcul.
Ziua mi-a început la 5 dimineaţa...fără cafea!
La 6:30 aveam tren, aşa că la 6 am sunat un taxi. Mi-a zis că vine peste 15 minute..atunci ...şi nici atunci. Am aşteptat deznădăjduită în faţa blocului până la 6:24 când a venit un sfrijit cu un taxi. Cu chiu cu vai mi-a ridicat bagajul şi a pornit în grabă spre gară. Am făcut mai puţin de 3 minute. Cu o ultimă speranţă am pus 21,5 kg în spate şi am pornit prin subteranul gării până la peronul 2. Controlorul închidea uşa trenului chiar în momentul în care am ajuns sus. Când m-a văzut aşa disperată s-a îndurat de mine şi mi-a ridicat bagajul...mirat de greutatea poverii.
Cu oareşce regrete mă uitam atent la peisaj, la gările pe care le lăsam în urmă: Bagnacavallo, Lugo, Imola... Din căştile sony ericsson, prea mari pentru urechile mele, se auzea Vaya con Dios...potrivit cu ploaia...şi cu gândurile mele.
În autobuzul care trebuia să ne ducă la aeroportul Marconi erau nişte români pe care i-am recunoscut în egală măsură după grai şi duhoare.
În aeroport, la ghişeul de check in pentru cursa de Bucureşti, erau postaţi de la 8 dimineaţa (deşi ghişeul se deschidea la 9) nişte nenici cu lanţ gros şi tatuaje pe braţ, alături de nişte cucoane cu aere de intelectuale.
Fără grija bagajului..am mâncat liniştită o banană în faţa porţii 1. Şi-au făcut apariţia tot felul de personaje care vorbeau o limbă română schimonosită. O copilă de 4 ani îl întreba pe tacsu' "come si dice principe?"...adică la 4 ani şi la grăsimea pe care o avea pe burtă copila aia nu prea ştia limba patriei..şi vorba aia..părinţii erau români...
În avion am avut parte de o tănţică vorbăreaţă lângă mine. Mi-a zis de copilele ei, de ea, de bani...câţi bani a băgat în curul fetelor, cât a dat la fiecare, ce le-a cumpărat prin casă, că soacra celei mari i-a dat baiatului casa goală şi că ea a trebuit s-o utileze...mi-a zis şi unde îşi ţinea banii...în sutien!!!Acum mergea acasă şi se aştepta să ia odorul notă mare la bac, că ea a bagat 2000 de euro numai în meditaţii la matematică...plus alte nenumărate cheltuieli pe care eu nu stau să le înşir aici, dar pe care mi-a fost dat să le aud din gura femeii. În curu' meu cine a mai bagat 2000 de euro dommne'...şi uite că n-am mai murit!
Îmi sunt simpatice legile lui Murphy şi uite că se şi aplică. "Dacă ceva poate să meargă prost, va merge." - bagajul meu a ajuns ultimul, cei care ne-au luat de la aeroport au întârziat o oră, a plouat şi a trebuit să meargă încet...noaptea n-am dormit bine.
Şi uite cam aşa a fost drumul care a încheiat naveta Blogna - Braşov a unui student Erasmus.
Ziua mi-a început la 5 dimineaţa...fără cafea!
La 6:30 aveam tren, aşa că la 6 am sunat un taxi. Mi-a zis că vine peste 15 minute..atunci ...şi nici atunci. Am aşteptat deznădăjduită în faţa blocului până la 6:24 când a venit un sfrijit cu un taxi. Cu chiu cu vai mi-a ridicat bagajul şi a pornit în grabă spre gară. Am făcut mai puţin de 3 minute. Cu o ultimă speranţă am pus 21,5 kg în spate şi am pornit prin subteranul gării până la peronul 2. Controlorul închidea uşa trenului chiar în momentul în care am ajuns sus. Când m-a văzut aşa disperată s-a îndurat de mine şi mi-a ridicat bagajul...mirat de greutatea poverii.
Cu oareşce regrete mă uitam atent la peisaj, la gările pe care le lăsam în urmă: Bagnacavallo, Lugo, Imola... Din căştile sony ericsson, prea mari pentru urechile mele, se auzea Vaya con Dios...potrivit cu ploaia...şi cu gândurile mele.
În autobuzul care trebuia să ne ducă la aeroportul Marconi erau nişte români pe care i-am recunoscut în egală măsură după grai şi duhoare.
În aeroport, la ghişeul de check in pentru cursa de Bucureşti, erau postaţi de la 8 dimineaţa (deşi ghişeul se deschidea la 9) nişte nenici cu lanţ gros şi tatuaje pe braţ, alături de nişte cucoane cu aere de intelectuale.
Fără grija bagajului..am mâncat liniştită o banană în faţa porţii 1. Şi-au făcut apariţia tot felul de personaje care vorbeau o limbă română schimonosită. O copilă de 4 ani îl întreba pe tacsu' "come si dice principe?"...adică la 4 ani şi la grăsimea pe care o avea pe burtă copila aia nu prea ştia limba patriei..şi vorba aia..părinţii erau români...
În avion am avut parte de o tănţică vorbăreaţă lângă mine. Mi-a zis de copilele ei, de ea, de bani...câţi bani a băgat în curul fetelor, cât a dat la fiecare, ce le-a cumpărat prin casă, că soacra celei mari i-a dat baiatului casa goală şi că ea a trebuit s-o utileze...mi-a zis şi unde îşi ţinea banii...în sutien!!!Acum mergea acasă şi se aştepta să ia odorul notă mare la bac, că ea a bagat 2000 de euro numai în meditaţii la matematică...plus alte nenumărate cheltuieli pe care eu nu stau să le înşir aici, dar pe care mi-a fost dat să le aud din gura femeii. În curu' meu cine a mai bagat 2000 de euro dommne'...şi uite că n-am mai murit!
Îmi sunt simpatice legile lui Murphy şi uite că se şi aplică. "Dacă ceva poate să meargă prost, va merge." - bagajul meu a ajuns ultimul, cei care ne-au luat de la aeroport au întârziat o oră, a plouat şi a trebuit să meargă încet...noaptea n-am dormit bine.
Şi uite cam aşa a fost drumul care a încheiat naveta Blogna - Braşov a unui student Erasmus.
Sunday, June 15, 2008
Multe câte toate
Gândesc că am studii nobile : conservator de bunuri culturale, bibliotecar, specialist în ştiinţele informării...titluri abstracte, dar nobile. Zero barat la capitolul viitor profesional.
Mail-uri stil „ce mai faci, care mai e viaţa ta?” n-am mai primit de ceva timp. În schimb primesc rugaminţi pentru compilarea de bibliografii pentru licenţă, bancuri proaste (nu seci) pe care nu le citesc, spam cu viagra (în fiecare săptămână)...conclud că nu mă caută nimeni şi că nu vreau să caut pe nimeni...deşi mi-aş dori să mă caute cineva.
Cum unde wi-fi găsesc doar lângă geamul de la balcon, nu mă mai satur să-mi observ vecinii din blocul alăturat...în timp ce vorbesc cu R. Vecinul de la 2 care ţine un papagal alb în geam, vecina de la 3 care spală rufe doar duminica (le sistemează frumos pe balcon, apoi peste un sfert de oră iese să le pipăie pe fiecare cu aceeaşi atenţie...ia în casă tot câte o pereche de chiloţi...şi tot aşa până se retrage cu tot cu uscător şi trage obloanele la toate geamrile ca de frica bombardamentului), vecinii de la 4: un el şi o ea (el, o namilă de om pune mereu rufe la uscat...ea, mărunţică şi pricăjită, iese în chiloţi pe balcon să le strângă), vecina de la 5, o babă cu părul pus pe bigudiuri (mătură în balcon şi dă mizeria în afară, peste rufele aşezate minuţios la uscat ale celorlalţi vecini). Şi uite asta e priveliştea pe care o am zilnic..şi cam tot ce ştiu despre vecinii mei.
Colega de apartament...
Nu sunt eu nimeni să judec, dar atâta ştiu, că nu aş vrea să trăiesc cum trăieşte ea. Lucrează o săptămână schimbul 1, iar cealaltă schimbul 3. După schimbul 3 trebuie să se ducă şi la slujba de dimineaţă de la biserică...în fiecare dimineată. Arată de parcă n-ar mai fi dormit de-o viaţă. Fiecare crede în ce vrea, îşi manifestă credinţa cum poate...da când ajungi să arăţi ca o legumă doar fiindcă trebuie să mergi la slujbă după ce lucrezi schimbul 3 într-o fabrică de pâine...nu mai văd nimic religios aici...Consolarea ei de seară e un ţigăroi cu care împuţeşte toată casa...
Italienii nu storc cunoştinţele din mine la examene şi asta mă scoate din sărite. Îmi plac profesorii care îmi cer să dau cu presupusul...varianta mea domne...nu porcării din cărţi. Două vorbe, trei minciuni...gata examenul. Nu mai are omul cum să se pună în valoare. De exemplu, săptămâna trecută la examenul de istoria, tehnica fotografiei şi audio-vizualului. Înainte de a începe cu întrebările seci, proful a vorbit cu un amic la telefon. Vorbeau să mănânce pizza la nu ştiu ce restaurant...peste 5 minute. Adică examenul pentru care învăţam de o săptămână a durat 5 minute, că îl chema pe ăsta glasul pântecelui...i se tulburase mintea de la foame, nici nu mai ştia ce să mă întrebe....Mi-am adus aminte de „Ulise” al nostru cum stătea la examinare de la 8 la 16..şi se întreţinea doar cu cafele şi cu ciocolată. Nenicu ăsta venise la 11:30 (cu întârziere) la examen şi pe la 14:00 nu mai reuşea să tasteze corect întrebările pe care mi le punea...Ori de aia că italienii au oră fixă de masă...şi profu o depăşise. Specific: cazul e singular...aşa cum şi oamenii sunt diverşi...nu-mi place să generalizez.
Nostalgii...după viaţa de studentă...la Bologna sau la Transilvania...!şi nu numai...
Mail-uri stil „ce mai faci, care mai e viaţa ta?” n-am mai primit de ceva timp. În schimb primesc rugaminţi pentru compilarea de bibliografii pentru licenţă, bancuri proaste (nu seci) pe care nu le citesc, spam cu viagra (în fiecare săptămână)...conclud că nu mă caută nimeni şi că nu vreau să caut pe nimeni...deşi mi-aş dori să mă caute cineva.
Cum unde wi-fi găsesc doar lângă geamul de la balcon, nu mă mai satur să-mi observ vecinii din blocul alăturat...în timp ce vorbesc cu R. Vecinul de la 2 care ţine un papagal alb în geam, vecina de la 3 care spală rufe doar duminica (le sistemează frumos pe balcon, apoi peste un sfert de oră iese să le pipăie pe fiecare cu aceeaşi atenţie...ia în casă tot câte o pereche de chiloţi...şi tot aşa până se retrage cu tot cu uscător şi trage obloanele la toate geamrile ca de frica bombardamentului), vecinii de la 4: un el şi o ea (el, o namilă de om pune mereu rufe la uscat...ea, mărunţică şi pricăjită, iese în chiloţi pe balcon să le strângă), vecina de la 5, o babă cu părul pus pe bigudiuri (mătură în balcon şi dă mizeria în afară, peste rufele aşezate minuţios la uscat ale celorlalţi vecini). Şi uite asta e priveliştea pe care o am zilnic..şi cam tot ce ştiu despre vecinii mei.
Colega de apartament...
Nu sunt eu nimeni să judec, dar atâta ştiu, că nu aş vrea să trăiesc cum trăieşte ea. Lucrează o săptămână schimbul 1, iar cealaltă schimbul 3. După schimbul 3 trebuie să se ducă şi la slujba de dimineaţă de la biserică...în fiecare dimineată. Arată de parcă n-ar mai fi dormit de-o viaţă. Fiecare crede în ce vrea, îşi manifestă credinţa cum poate...da când ajungi să arăţi ca o legumă doar fiindcă trebuie să mergi la slujbă după ce lucrezi schimbul 3 într-o fabrică de pâine...nu mai văd nimic religios aici...Consolarea ei de seară e un ţigăroi cu care împuţeşte toată casa...
Italienii nu storc cunoştinţele din mine la examene şi asta mă scoate din sărite. Îmi plac profesorii care îmi cer să dau cu presupusul...varianta mea domne...nu porcării din cărţi. Două vorbe, trei minciuni...gata examenul. Nu mai are omul cum să se pună în valoare. De exemplu, săptămâna trecută la examenul de istoria, tehnica fotografiei şi audio-vizualului. Înainte de a începe cu întrebările seci, proful a vorbit cu un amic la telefon. Vorbeau să mănânce pizza la nu ştiu ce restaurant...peste 5 minute. Adică examenul pentru care învăţam de o săptămână a durat 5 minute, că îl chema pe ăsta glasul pântecelui...i se tulburase mintea de la foame, nici nu mai ştia ce să mă întrebe....Mi-am adus aminte de „Ulise” al nostru cum stătea la examinare de la 8 la 16..şi se întreţinea doar cu cafele şi cu ciocolată. Nenicu ăsta venise la 11:30 (cu întârziere) la examen şi pe la 14:00 nu mai reuşea să tasteze corect întrebările pe care mi le punea...Ori de aia că italienii au oră fixă de masă...şi profu o depăşise. Specific: cazul e singular...aşa cum şi oamenii sunt diverşi...nu-mi place să generalizez.
Nostalgii...după viaţa de studentă...la Bologna sau la Transilvania...!şi nu numai...
Sunday, June 8, 2008
Tuesday, June 3, 2008
Toate pânzele sus
Mă uit cu mare plăcere la filmul ăsta...îmi aminteşte de copilărie. Nu atât filmul(văzut prin televizorul alb-negru de la Codlea - "Diamant" -)...cât lumea pe care o reconstruiesc uitându-mă la el. Mi-am amintit astă seară cum era aşezată mobila în casă, pijamlele mele de care nu-mi plăcea să mă schimb (de obicei mă uitam la film în pijamale), ochelarii cu ramă verde, mama care pe vremea aia avea părul lung...şi se juca "pâinicile" cu mine.., discuţiile fraţilor mei după ce se dădea stingerea, poreclele vecinilor..calculatorul antic pe care doar Alin ştia să-l folosească (şi pe care-l duceau mereu la reparat), covorul roşu de la mine din cameră...
Ismail era personajul meu preferat...de la el ştiu ceva expresii haioase pe care întreaga familie le foloseşte :)
Friday, May 30, 2008
Pesaro
Ultimul curs din viaţa mea de studentă în Italia....
Am fost la Biblioteca San Giovanni din Pesaro să-i studiem structura arhitectonică :)
M-am pornit de acasă pe la 7 dimineaţa (singura oră la care era un tren direct)...răcoare, ceaţă...numai bine de călătorit. Pe jumătate adormită priveam oamenii de pe stradă...în proporţie de 70% români muncitori cu haine murdare, priviri lungi şi comentarii în program...
La gară peronul era aglomerat cu liceeni plini de cercei, îmbrăcaţi cu haine de prestigiu, majoritatea aveau faţa acoperită cu ochelari de soare...deşi soarele era un vis în aşa o zi..., fumau la ţigăroaie şi făceau gălăgie...atmosferă de stadion. Personajele astea au populat trenul micuţ...şi uite aşa am pornit la drum. Nici măcar muzică n-am putut să ascult....Metallica nu îşi făcea loc în urletele adolescenţilor coşuroşi...Am avut noroc totuşi, au coborât după patru staţii...şi am rămas doar cu un negru în compartiment, deşi nici ăsta nu mirosea prea plăcut...
Pesaro (lat. Pisarum)..un orăşel mic (126 km²; 92.000 loc...plus cateva mii de turişti). Biblioteca San Giovanni era ceva deosebit. Asta mai numesc şi eu bibliotecă, cu colecţii serioase de cd, dvd şi casete video, cu sală wireless, cu pereţi din sticlă, cu cafenea literară înăuntru, cu gazeta românească la raftul cu periodice, bibliotecare draguţe, grădină interioară...ditamai rafturile cu reviste de actualitate..şi să nu uit : WC-uri curate. De la bibliotecă am mers la o îngheţată cu grupul vesel. O fată cu faţa acră mi-a trântit de două ori mai multă îngheţată decât încăpea în cornetul minuscul. Afară a început să se topească muntele de îngheţată...am apucat să mănânc jumate...timp în care am înjurat în gând vânzătoarea acră pe care o bănuiam că e româncă....
Apoi am fost şi la mare că anul ăsta nu ne-am văzut...plaja era amenajată, curată...dar nu prea populată azi. Parcul de lângă mare era invadat de moldovence...mai tinere, mai bătrâne...care şi cum. Ieşiseră la o bârfă de joi dup’amiaza (că e după-amiază liberă la italieni, aşa cum e miercurea la ciprioţi)....
Am mers spre gară mai repede că mirosea a ploaie. O fătucă îşi reîntâlnise iubitul după mult timp....şi se îmbraţişau pe peronul gării. Dacă ar fi trecut un elefant pe lângă ei nu l-ar fi observat, se priveau în ochi...nu era nimic de spus...
Pe tren toate naţiile pământului...inclusiv nişte arabi cu mărfuri şi cu o ‚discretă’ duhoare de transpiraţie şi o moldoveancă dichisită care vorbea zgomotos la telefon....parcă era în deal şi badea-n vale...
Încununarea zilei a fost o ploaie de vară...care m-a determinat să iau autobuzul până acasă....
Am fost la Biblioteca San Giovanni din Pesaro să-i studiem structura arhitectonică :)
M-am pornit de acasă pe la 7 dimineaţa (singura oră la care era un tren direct)...răcoare, ceaţă...numai bine de călătorit. Pe jumătate adormită priveam oamenii de pe stradă...în proporţie de 70% români muncitori cu haine murdare, priviri lungi şi comentarii în program...
La gară peronul era aglomerat cu liceeni plini de cercei, îmbrăcaţi cu haine de prestigiu, majoritatea aveau faţa acoperită cu ochelari de soare...deşi soarele era un vis în aşa o zi..., fumau la ţigăroaie şi făceau gălăgie...atmosferă de stadion. Personajele astea au populat trenul micuţ...şi uite aşa am pornit la drum. Nici măcar muzică n-am putut să ascult....Metallica nu îşi făcea loc în urletele adolescenţilor coşuroşi...Am avut noroc totuşi, au coborât după patru staţii...şi am rămas doar cu un negru în compartiment, deşi nici ăsta nu mirosea prea plăcut...
Pesaro (lat. Pisarum)..un orăşel mic (126 km²; 92.000 loc...plus cateva mii de turişti). Biblioteca San Giovanni era ceva deosebit. Asta mai numesc şi eu bibliotecă, cu colecţii serioase de cd, dvd şi casete video, cu sală wireless, cu pereţi din sticlă, cu cafenea literară înăuntru, cu gazeta românească la raftul cu periodice, bibliotecare draguţe, grădină interioară...ditamai rafturile cu reviste de actualitate..şi să nu uit : WC-uri curate. De la bibliotecă am mers la o îngheţată cu grupul vesel. O fată cu faţa acră mi-a trântit de două ori mai multă îngheţată decât încăpea în cornetul minuscul. Afară a început să se topească muntele de îngheţată...am apucat să mănânc jumate...timp în care am înjurat în gând vânzătoarea acră pe care o bănuiam că e româncă....
Apoi am fost şi la mare că anul ăsta nu ne-am văzut...plaja era amenajată, curată...dar nu prea populată azi. Parcul de lângă mare era invadat de moldovence...mai tinere, mai bătrâne...care şi cum. Ieşiseră la o bârfă de joi dup’amiaza (că e după-amiază liberă la italieni, aşa cum e miercurea la ciprioţi)....
Am mers spre gară mai repede că mirosea a ploaie. O fătucă îşi reîntâlnise iubitul după mult timp....şi se îmbraţişau pe peronul gării. Dacă ar fi trecut un elefant pe lângă ei nu l-ar fi observat, se priveau în ochi...nu era nimic de spus...
Pe tren toate naţiile pământului...inclusiv nişte arabi cu mărfuri şi cu o ‚discretă’ duhoare de transpiraţie şi o moldoveancă dichisită care vorbea zgomotos la telefon....parcă era în deal şi badea-n vale...
Încununarea zilei a fost o ploaie de vară...care m-a determinat să iau autobuzul până acasă....
Saturday, May 24, 2008
Aiurea
A început sesiunea italienească...
Mai am de stat o lună printre „oamenii artei”..apoi mă voi retrage la Codlea...loc de creaţie şi meditaţie profundă...
În seara asta m-am uiat la un film stupid...de câteva seri mă uit la filme stupide...de câteva luni...
Am prea multă muzică şi nu mai ştiu ce să ascult....
Citesc prea multe cărţi...şi culmea e că unele mă fascinează...
Mi-am cumpărat un tricou cu o pisică neagră...seamănă cu pisica de la Codlea....cu pisica de pe afişul din camera lui... e mult de atunci...
Nu m-am mai uitat la televizior...acum s-a şi stricat...ca toate lucrurile, nici tv-ul nu durează o veşnicie...
Schimbăm pupici virtuali pe google talk... :-)...reţete culinare, păreri...!Nici nu mă gândeam vreodată că poţi să te bucuri cănd vezi pe un monitor o combinaţie de semne...cum ar fi <3 :-* :-)…depinde de la cine vine...
Mă aşteaptă teancuri de notiţe (ca să nu mă duc tufă de Veneţia la examne)...
...şi îmi place să cred că mă mai aşteaptă cineva....
Mai am de stat o lună printre „oamenii artei”..apoi mă voi retrage la Codlea...loc de creaţie şi meditaţie profundă...
În seara asta m-am uiat la un film stupid...de câteva seri mă uit la filme stupide...de câteva luni...
Am prea multă muzică şi nu mai ştiu ce să ascult....
Citesc prea multe cărţi...şi culmea e că unele mă fascinează...
Mi-am cumpărat un tricou cu o pisică neagră...seamănă cu pisica de la Codlea....cu pisica de pe afişul din camera lui... e mult de atunci...
Nu m-am mai uitat la televizior...acum s-a şi stricat...ca toate lucrurile, nici tv-ul nu durează o veşnicie...
Schimbăm pupici virtuali pe google talk... :-)...reţete culinare, păreri...!Nici nu mă gândeam vreodată că poţi să te bucuri cănd vezi pe un monitor o combinaţie de semne...cum ar fi <3 :-* :-)…depinde de la cine vine...
Mă aşteaptă teancuri de notiţe (ca să nu mă duc tufă de Veneţia la examne)...
...şi îmi place să cred că mă mai aşteaptă cineva....
Tuesday, May 6, 2008
De pe plaiurile româneşti
Am fost într-o mică vacanţă în România. Jumătate de săptămână am zăcut cu febră şi ne-am îndopat cu pastile şi cu ceai...da vorba aia: la bine şi la rău :)
Sunday, May 4, 2008
Naveta cu Blueair
Iar am avut parte de una bucată călătorie cu amicii de la BlueAir şi cu populaţia de românaşi de aici din Nord-ul Italiei.
Când am plecat de pe aeroportul Marconi am recunoscut imediat coada la care trebuia să stăm pentru check in. Populaţia era mai negricioasă decât la celelalte cozi, podoabele de aur presărate în exces dădeau "clasă" damelor care se îmbulzeau certăreţe chiar înainte de deschiderea ghişeului. Familii: italieni combinaţi cu românce...cu tot cu vreun bebel proiectat p'acilea prin Italia...plecau să-şi facă sărbătorile pascale în România. Pe unii îi cunoşteam din zborurile anterioare, tot felul de feţe: muncitori obosiţi, femei vulgare pline de aur, femei cu ochii în lacrimi că se despărţeau domne de italianul mai bătrân cu 15 ani şi cu banul gros în buzunar...şi mulţi bebeluşi cu urlete în program.
Totul îmi părea aşa familiar...Până şi pe pilot îl cunoşteam după nume, că mai zburasem cu el...Când am aterizat pe Băneasa a trebuit să aşteptăm o groază de vreme pentru controlul paşapoartelor că veniseră două zboruri deodată şi pe vameşii plictisiţi îi apucaseră controalele minuţioase...cine ştie ce infractor deosebit de periculos putea pătrunde la noi în ţară din gloata de muncitori murdari şi de cucoane cu ţânci...
La întoarcerea in Italia, la 6 dimineaţa aeroportul din Băneasa devenise neîncăpător. Trei zboruri: Paris, Madrid, Bologna...aproximativ la aceeaşi oră. La control paşapoarte am aşteptat o oră să ajungem, dacă nu ajungeam mai devreme la aeroport, pierdeam avionul cu siguranţă. Şi...cum să zic...lumea nu prea se spălase, parfumul de care unii abuzează se amesteca cu duhoarea, astea două făceau o echipă bună cu căldura şi lipsa de aer condiţionat din garajul- aeroport Băneasa. Împinsă de la spate de un nenic oarecare...înaintam spre vamă. De abia mai puteam să mă ţin pe linia de plutire şi mă gândeam cu groază că sunt condamnată să aştept în picioare îmbarcarea...toate locurile din aşa-zisa sală de aşteptare fiind ocupate.
Am recunoscut oamenii din zborul spre Bologna...şi am constatat că ceva cupluri rămăseseră incomplete...Au fost puţini copii în zborul ăsta...şi mai mulţi tătici...între care nişte italieni căsătoriţi cu românce...care se lăudau că au învăţat ceva română...
Am ajuns şi în avion...lângă mine s-a aşezat una bucată bărbat dichisit, cu blugii rupţi şi plini de capse, cu părul geluit şi cu unghiile lăcuite. Bea coca-cola...Nenicii din faţa mea îşi lăsaseră scaunele pe spate, parcă erau pe chez long...se relaxau domn'le. Eu mă luptam cu căldurile care mă apucaseră..probabil de la febră. Încercam să respir şi constatam că nu am aer...da două ore trec uşor...aşa mi-am zis până m-am văzut pe pământ italienesc.
Asta e naveta pe BlueAir...când ajungi să cunoşti şi pilotul cu care zbori şi povestea pasagerilor...
Când am plecat de pe aeroportul Marconi am recunoscut imediat coada la care trebuia să stăm pentru check in. Populaţia era mai negricioasă decât la celelalte cozi, podoabele de aur presărate în exces dădeau "clasă" damelor care se îmbulzeau certăreţe chiar înainte de deschiderea ghişeului. Familii: italieni combinaţi cu românce...cu tot cu vreun bebel proiectat p'acilea prin Italia...plecau să-şi facă sărbătorile pascale în România. Pe unii îi cunoşteam din zborurile anterioare, tot felul de feţe: muncitori obosiţi, femei vulgare pline de aur, femei cu ochii în lacrimi că se despărţeau domne de italianul mai bătrân cu 15 ani şi cu banul gros în buzunar...şi mulţi bebeluşi cu urlete în program.
Totul îmi părea aşa familiar...Până şi pe pilot îl cunoşteam după nume, că mai zburasem cu el...Când am aterizat pe Băneasa a trebuit să aşteptăm o groază de vreme pentru controlul paşapoartelor că veniseră două zboruri deodată şi pe vameşii plictisiţi îi apucaseră controalele minuţioase...cine ştie ce infractor deosebit de periculos putea pătrunde la noi în ţară din gloata de muncitori murdari şi de cucoane cu ţânci...
La întoarcerea in Italia, la 6 dimineaţa aeroportul din Băneasa devenise neîncăpător. Trei zboruri: Paris, Madrid, Bologna...aproximativ la aceeaşi oră. La control paşapoarte am aşteptat o oră să ajungem, dacă nu ajungeam mai devreme la aeroport, pierdeam avionul cu siguranţă. Şi...cum să zic...lumea nu prea se spălase, parfumul de care unii abuzează se amesteca cu duhoarea, astea două făceau o echipă bună cu căldura şi lipsa de aer condiţionat din garajul- aeroport Băneasa. Împinsă de la spate de un nenic oarecare...înaintam spre vamă. De abia mai puteam să mă ţin pe linia de plutire şi mă gândeam cu groază că sunt condamnată să aştept în picioare îmbarcarea...toate locurile din aşa-zisa sală de aşteptare fiind ocupate.
Am recunoscut oamenii din zborul spre Bologna...şi am constatat că ceva cupluri rămăseseră incomplete...Au fost puţini copii în zborul ăsta...şi mai mulţi tătici...între care nişte italieni căsătoriţi cu românce...care se lăudau că au învăţat ceva română...
Am ajuns şi în avion...lângă mine s-a aşezat una bucată bărbat dichisit, cu blugii rupţi şi plini de capse, cu părul geluit şi cu unghiile lăcuite. Bea coca-cola...Nenicii din faţa mea îşi lăsaseră scaunele pe spate, parcă erau pe chez long...se relaxau domn'le. Eu mă luptam cu căldurile care mă apucaseră..probabil de la febră. Încercam să respir şi constatam că nu am aer...da două ore trec uşor...aşa mi-am zis până m-am văzut pe pământ italienesc.
Asta e naveta pe BlueAir...când ajungi să cunoşti şi pilotul cu care zbori şi povestea pasagerilor...
Sunday, April 20, 2008
Tuesday, April 15, 2008
Stil de viaţă
Orăşelul mic de la malul Mării Adriatice îşi deschide porţile turistuli englez deţinător fericit al unui cont gros în bancă, snob...doritor de “cultură”, turistului chinez sus clasat, care vrea să surprindă momentul (fiecare moment!!!) cu aparatul digital, turistului american cu burta mare şi respiraţia grea..mereu în căutarea unui fast food...
Nu prea sunt la modă în Italia localurile astea unsuroase şi pline de oameni cu slana groasă pe burtică. Italienii au un regim de viaţă sănătos, nici nu mă mir că trăiesc mai mult decât celelalte popoare europene. Dimineaţa se delectează cu biscuiţi şi...nu mai mult de o lingură de cafea, prânzesc la 13:00 – după care îşi fac somnul de tinereţe –, apoi la 16:00 bagă pe sub nas nişte biscuiţi ori vreun covrig ceva – merenda, adică o mică gustărică – şi...la 19:00, momentul cinei (precizez că la prânz şi la cină nu lipseşte un pahar de vin bun). Din câţi italieni am cunoscut, toţi respectă orarul ăsta cu sfinţenie. De exemplu, femeia asta cu care stau...venise acasă într-o seară la 17:00...moartă de foame, după cum mi-a mărturisit. Ce a facut în sensul ăsta?!?Şi-a preparat un expresso otrăvitor....însoţit de un mic biscuite pe care îl înmuia munuţios în cafea şi de o ţigară puturoasă...a stat cu foamea-n glandă până la ora 19:00...
Oameni şi fapte...
Americanul va trebui să se mulţumească cu pizza şi să înveţe ceva de la italienii ăştia...
Nu prea sunt la modă în Italia localurile astea unsuroase şi pline de oameni cu slana groasă pe burtică. Italienii au un regim de viaţă sănătos, nici nu mă mir că trăiesc mai mult decât celelalte popoare europene. Dimineaţa se delectează cu biscuiţi şi...nu mai mult de o lingură de cafea, prânzesc la 13:00 – după care îşi fac somnul de tinereţe –, apoi la 16:00 bagă pe sub nas nişte biscuiţi ori vreun covrig ceva – merenda, adică o mică gustărică – şi...la 19:00, momentul cinei (precizez că la prânz şi la cină nu lipseşte un pahar de vin bun). Din câţi italieni am cunoscut, toţi respectă orarul ăsta cu sfinţenie. De exemplu, femeia asta cu care stau...venise acasă într-o seară la 17:00...moartă de foame, după cum mi-a mărturisit. Ce a facut în sensul ăsta?!?Şi-a preparat un expresso otrăvitor....însoţit de un mic biscuite pe care îl înmuia munuţios în cafea şi de o ţigară puturoasă...a stat cu foamea-n glandă până la ora 19:00...
Oameni şi fapte...
Americanul va trebui să se mulţumească cu pizza şi să înveţe ceva de la italienii ăştia...
Saturday, April 5, 2008
Sunday, March 23, 2008
Istoria vecinilor Danielei
Vorbesc de vecinii de deasupra, ăştia se dovedesc deranjanţi...all day long.
Să începem cu vecinii de la Codlea: o familie cu două fete gemene. Tatăl are de bătut măcar câte un cui în fiecare moment al zilei...sau de dărâmat un perete, depinde de starea de spirit. Iubita lui soţie porneşte maşina de spălat la 6 dimineaţa, apoi se apucă de cusut (face pe croitoreasa) cu o maşină electrică zgomotoasă. Fetele, ajunse pe la vârsta împerecheatului încercau paturile cu diveşi indivizi(activităţi zgomotoase) care le plimbau apoi în maşini luxoase (acum s-au măritat şii locuiesc peste graniţe)...
Apoi vecinii de pe gării. O familie tânără, nefericită..locuiau într-o garsonieră şi aveau şi un copil(Antonio). Se certau în fiecare zi, cauza frecventă: banii. Copilul (micuţ) cunoştea o serie de înjurături porcoase de la tatăl său atotştiutor. Unica plăcere a bărbatului era să se uite la meciuri cu tv-ul dat la maxim, să ţipe, să trăiască intens, să înjure jucătorii trimiţându-i la origini, să bată cu piciorul în podea...adică în capul nostru. Duminica se certau cel mai mult, asta era ziua liberă în care erau condamnaţi să împartă cămăruţa aia, să se suporte...să se vadă. Ăştia mi-au inspirat dintotdeauna milă...şi nu numai...
Următoarea etapă, vecinii mei din Italia, cei din prima chirie. Un cuplu tânăr, el pasionat de chitară, ea vânzătoare de îngheţată, studentă...studia istoria Europei de est. Ăştia făceau zgomot doar când se alergau prin casă şi când urla el de foame. În rest se auzea chitara lui...de cele mai multe ori se auzea plăcut :)
Actualităţi. Vecinii mei din prezent: o familie de italieni cu doi copii mici şi prost crescuţi. "La mamma" umblă pe tocuri de dimineaţă până seara şi rage la copii...atâta ştie să ragă...de nenumărate ori pe zi. După urletele ei urmează văicărelile copiilor, obiecte trântite pe podea...bărbatul e un simplu observator. El nu are stres, cântă în baie, se delectează cu meciuri...pe care le trăieşte la fel de intens ca vecinul meu de pe Gării (cu înjurături şi tot tacâmul)...Nu trece o oră să nu aud un copil urlând...sau tocurile femeii răsunând pe podeaua de marmură. Poate nişte covoare ar rezolva problema tocurilor, dar italienii nu ţin covoare în casă că trebuie să umble încălţaţi toată ziua...de la 7 dimineaţa la 10 seara.
Şi uite asta e treaba cu vecinii de sus. Nimic mai deranjant decât viaţa între patru pereţi unde zilnic trebuie să-l suporţi pe cel care îţi stă deasupra...care la rândul lui îşi suportă vecinul...and so on...
Să începem cu vecinii de la Codlea: o familie cu două fete gemene. Tatăl are de bătut măcar câte un cui în fiecare moment al zilei...sau de dărâmat un perete, depinde de starea de spirit. Iubita lui soţie porneşte maşina de spălat la 6 dimineaţa, apoi se apucă de cusut (face pe croitoreasa) cu o maşină electrică zgomotoasă. Fetele, ajunse pe la vârsta împerecheatului încercau paturile cu diveşi indivizi(activităţi zgomotoase) care le plimbau apoi în maşini luxoase (acum s-au măritat şii locuiesc peste graniţe)...
Apoi vecinii de pe gării. O familie tânără, nefericită..locuiau într-o garsonieră şi aveau şi un copil(Antonio). Se certau în fiecare zi, cauza frecventă: banii. Copilul (micuţ) cunoştea o serie de înjurături porcoase de la tatăl său atotştiutor. Unica plăcere a bărbatului era să se uite la meciuri cu tv-ul dat la maxim, să ţipe, să trăiască intens, să înjure jucătorii trimiţându-i la origini, să bată cu piciorul în podea...adică în capul nostru. Duminica se certau cel mai mult, asta era ziua liberă în care erau condamnaţi să împartă cămăruţa aia, să se suporte...să se vadă. Ăştia mi-au inspirat dintotdeauna milă...şi nu numai...
Următoarea etapă, vecinii mei din Italia, cei din prima chirie. Un cuplu tânăr, el pasionat de chitară, ea vânzătoare de îngheţată, studentă...studia istoria Europei de est. Ăştia făceau zgomot doar când se alergau prin casă şi când urla el de foame. În rest se auzea chitara lui...de cele mai multe ori se auzea plăcut :)
Actualităţi. Vecinii mei din prezent: o familie de italieni cu doi copii mici şi prost crescuţi. "La mamma" umblă pe tocuri de dimineaţă până seara şi rage la copii...atâta ştie să ragă...de nenumărate ori pe zi. După urletele ei urmează văicărelile copiilor, obiecte trântite pe podea...bărbatul e un simplu observator. El nu are stres, cântă în baie, se delectează cu meciuri...pe care le trăieşte la fel de intens ca vecinul meu de pe Gării (cu înjurături şi tot tacâmul)...Nu trece o oră să nu aud un copil urlând...sau tocurile femeii răsunând pe podeaua de marmură. Poate nişte covoare ar rezolva problema tocurilor, dar italienii nu ţin covoare în casă că trebuie să umble încălţaţi toată ziua...de la 7 dimineaţa la 10 seara.
Şi uite asta e treaba cu vecinii de sus. Nimic mai deranjant decât viaţa între patru pereţi unde zilnic trebuie să-l suporţi pe cel care îţi stă deasupra...care la rândul lui îşi suportă vecinul...and so on...
Friday, March 21, 2008
Rezumat...
S-or scurs multe zile de când n-am mai scris nimic aici. Nu e lipsă de timp, nici măcar de inspiraţie...să zicem doar că am perioade în care "uit" să povestesc, nu mai reuşesc să reconstruiesc ceva în scris...
În momentul de faţă mă găsesc tot în Italia, studentă în anul al treilea la Facultatea de Conservare a Bunurilor Culturale. Am schimbat şi chiria...aşadar am scăpat de fiinţele alea anonime cu care am împărţit apartamentul 2 luni. Acum locuiesc cu o italiancă, o fiinţă obişnuită...o integrez în clasa muncitoare. Are bun simţ (aş spune eu că exagerat uneori), credinţe şi convingeri. O văd rar pe acasă ceea ce face ca relaţia noastră să decurgă cum se poate mai bine...
Viaţa mea se rezumă la bibliografii diverse: numismatică, civilizaţie bizantină, arheologia manuscriselor, manuale de catalogare, literaturi medievale si umanistice...de toate pentru toţi!
Timpul pe care-l mai am îl petrec cu iubitul meu pe magicul Google Talk...întâlniri virtuale deocamdată...Mereu rămâne ceva de vorbit, de descoperit, de filosofat :)
Iată o fâşie din viaţa mea...
În momentul de faţă mă găsesc tot în Italia, studentă în anul al treilea la Facultatea de Conservare a Bunurilor Culturale. Am schimbat şi chiria...aşadar am scăpat de fiinţele alea anonime cu care am împărţit apartamentul 2 luni. Acum locuiesc cu o italiancă, o fiinţă obişnuită...o integrez în clasa muncitoare. Are bun simţ (aş spune eu că exagerat uneori), credinţe şi convingeri. O văd rar pe acasă ceea ce face ca relaţia noastră să decurgă cum se poate mai bine...
Viaţa mea se rezumă la bibliografii diverse: numismatică, civilizaţie bizantină, arheologia manuscriselor, manuale de catalogare, literaturi medievale si umanistice...de toate pentru toţi!
Timpul pe care-l mai am îl petrec cu iubitul meu pe magicul Google Talk...întâlniri virtuale deocamdată...Mereu rămâne ceva de vorbit, de descoperit, de filosofat :)
Iată o fâşie din viaţa mea...
Thursday, February 28, 2008
Manuscrise regăsite...
"Ştii că sunt o făptură a obişnuinţei. În primele zile cât sunt despărţit de oamenii pe care îi iubesc cel mai mult, sînt nefericit, dar deşi îi iubesc tot atât de mult, treptat mă deprind, viaţa mea devine calmă, tihnită; aş suporta să fiu despărţit de ei câteva luni, câţiva ani..." (M.Proust)
Tuesday, February 26, 2008
Cu Blue Air spre România
Mare zi mare!!Am strâns toate catrafusele din apartamentul de pe Girolamo Rossi şi ne-am luat rămas bun de la italiencele astea sălbatice (cu care nu am reuşit să schimb o vorbă interesantă în două luni). Cu o doză mare de ipocrizie, ne-au invitat să le mai vizităm (bla..bla)...dar au înţeles că nu o să le mai vizităm niciodată...faţa mea ironică şi (inevitabil) îngreţoşată a răspuns la invitaţie...Sunt unele sentimente profunde care nu pot fi ascunse (cel puţin nu de către mine).
Am luat trenul spre Bologna, apoi un autobuz până la Aeroportul G.Marconi. Aici era o curăţenie desăvârşită, mirosea bine, era cald...puteai să stai şi pe jos la o adică. Am ajuns mai devreme şi ne-am aşezat pe o bancă oarecare, că ghişeul de check in nu era deschis. Curând au început să-şi facă apariţia femei vulgare, cu pantalonii înghesuiţi în cizme, cu priviri de cine-s eu şi kg de aur la bord... - românce venite "la muncă" în Italia. Apoi o familie cu copil mic, însoţiţi de o tipă în pantaloni albi sugrumaţi de nişte cizme negre...era cuplată cu un italian..şi ăla se tot orienta ce bijuterii să-i mai ia din aeroport (nota noastră - avea faţă de prost).
Ne-am aşezat la rând, în câteva zeci de minute coada de la ghişeu a devenit interminabilă...m-am bucurat că am ajuns printre primii. Chiar în faţa mea era un cuplu scârbos (gen bunicul şi nepoata- italian şi româncă)...se sărutau, de faţă cu măsa fetei venită în vizită "la Italia". Baba se dădea rotundă că ce iubit are fisa...mie îmi venea să intru în pământ...de ruşine...sau de greaţă. La controlul de vamă nici nu s-a uitat nimeni la mine, nici la conţinutul bagajului de mână...puturoasele alea îşi spuneau poveşti şi vrajeau cu colegii vameşi :D
Înainte de îmbarcare...altă sală de aşteptare...altă distracţie. Am stat lângă două oltence care-şi povesteau scopul şi durata vizitei în Italia. Una fusese la prieten...merge des că se plictiseşte acasă la ea (adică îşi permite...asta vroia să zică), avea o problemă: nu a putut să ia toate cadourile de la el că avea limită la bagaj "fusei cu el prin magazine şi îmi luă o grămadă de parfumuri, da tot degeaba dacă nu putui să le car"...Cealaltă, avea faţa plină de gropi, dar se machia, se privea în oglindă şi se credea frumoasă!Flirta cu un tip (idealul de frumuseţe masculină:înalt, cu barbă, cu părul mare, creţ şi răvăşit, cu privire nevinovată...se vroia artist)...acuma nu ştiu dacă am zis bine flirta...că ăla nici nu se uita la ea...
În avion mai aveam puţin şi îi desenam unei babe unde trebe să se aşeze ca să pot şi eu să stau pe locul meu. Băiatul tuciuriu din dreapta mea mi-a spus şi ce "salaru" are şi unde stă...şi de câte ori vine în ţară...Eu l-am întrebat dacă e fericit...(nu ştiu de unde scot întrebările astea absolute). Mi-a spus că e fericit în Italia şi mi-a şi argumentat. A zis că are bani şi antenă digitală cât să prindă canale româneşti...asta îl face pe el fericit...e o idee de fericire!
Pe scaunele din faţă stăteau două ţigănci care aveau discuţii despre imobiliarele din Constanţa şi despre munca la negru în Italia...
Cam astfel de personaje apelează la seviciile Blue Air...şi...bineînţeles...o studentă care nu-şi permite să călătorească cu Alitalia...
Friday, February 22, 2008
Ce am mai facut
De vreo lună nu mai reuşesc să scriu nimic în jurnal...Spun că nu am "timp"...scuze seci, ştiu şi eu că nu e adevărat...Am mai avut perioade când n-a ieşit niciun cuvânt din mâna mea...am impresia că nu pot să-mi exprim gândurile şi decid să nu le exprim deloc..
O lună jumate am fost în sesiune. În fiecare joi sau vineri cîte un examen...mai obositor de atâta nici nu putea să fie. Cu toate văicărelile astea...am acceptat să mai stau un semestru la Ravenna, până în iulie. Aşa am ocazia să învăţ limba mai bine, să merg la nişte cursuri la care îmi doresc să merg (nu "opţionalele" îndesate pe gât de unul şi de altul pe la Transilvania), să mai stau departe de Codlea (unde un locuitor din doi e "periculos"), să nu mai văd feţele greţoase ale lucratorilor de la diverse birouri şi birouaşe...să...
O lună jumate am fost în sesiune. În fiecare joi sau vineri cîte un examen...mai obositor de atâta nici nu putea să fie. Cu toate văicărelile astea...am acceptat să mai stau un semestru la Ravenna, până în iulie. Aşa am ocazia să învăţ limba mai bine, să merg la nişte cursuri la care îmi doresc să merg (nu "opţionalele" îndesate pe gât de unul şi de altul pe la Transilvania), să mai stau departe de Codlea (unde un locuitor din doi e "periculos"), să nu mai văd feţele greţoase ale lucratorilor de la diverse birouri şi birouaşe...să...
Friday, January 11, 2008
Noile colege de apartament
S-a dus şi vacanţa asta!
Pe 5.01.08 ne-au sosit noile colege de apartament că unguroaicele au plecat în patria lor în decembrie şi au rămas acolo.
Fetele noi sunt italience. Prima, Giuseppina, o fată înaltă şi cu ochelari mari. Zâmbeşte fals şi mult. Nu ştie să sune la interfon, îi deschidem uşa!Facem cunoştinţă cu ea şi cu alţi doi oameni mai bătrâni – părinţii (genitori). Ne-au privit atent, mai degrabă ne-au analizat şi ne-au cerut cheia ca să poată să aducă bagajele fără să ne „deranjeze”. Au adus trei trolere mari şi o serie de cutii cu ţigănii (între care şi una cântărind vreo câteva kg...cu cosmetice), mâncare pe 2 săptămâni, vreo 10 cutii de lapte, un cuptor cu microunde care ne ocupă toată bucătăria, perne (deşi erau şi în apartament), soluţii de curăţat (nici la magazin nu au un sortiment aşa divers)...în fine, mai lipsea să-i aducă wc-ul de acasă...şi se acomoda complet.
Au intrat cu toţii în cameră. Fata vorbea la telefon cu o prietenă şi părinţii desfăceau bagajele şi aranjau lucrurile. I-au făcut până şi patul...Asta mică nu ştia să folosească nici măcar cheile de la uşă, ne-a întrebat pe noi cum se folosesc. Ne-au mulţumit cu nişte zâmbete scremute şi au plecat să mai aducă un transport...
Spre seară, a venit şi cealaltă fătucă, Anna Lucia. Avea privirea ursuză şi acră, o ţinută clasică de văcăreasă (cizme peste pantaloni), curu’ mare şi aere de oraş. Am făcut cunoştinţă în silă şi am stat să observ..Între timp au mai aparut părinţii şi cu cealaltă fată. La fiecare obiect scos din bagaj stăteau şi se sfătuiau toţi cum şi unde să-l pună...aveai senzaţia că prin asta se decide soarta universului. În fosta noastră cameră sunt paturi suprapuse. Scăriţa metalică pe care ar trebui să se urce era cam şubredă, noi nu ne-am incumetat niciodată să urcăm. Cu chiu cu vai au reuşit să o urce pe acritura asta în pat...da acuma se punea problema cum să se coboare ????Au făcut consiliu de familie. Tatăl, mai deştept decât partea feminină a familiei italiene a sfătuit-o să se dea jos din pat pe birou (biroul e chiar langă pat), apoi pe scaun...şi jos. I-a explicat procesul în cel mai mic detaliu, nu cumva să-şi rupă fata gâtul când se dă jos.
Au plecat „genitorii”!”Lucica” noastră s-a apucat să taie o pâine mare...a tăiat-o pe toată în felii gigant şi a aşezat-o în congelator...l-a ocupat pe tot cu pâine...
Duminică, a doua zi, s-au trezit şi, înarmate cu soluţii de curăţat, au intrat în baie. Am simţit dintr-o dată un miros înţepător...Cu o zi înainte, curăţasem noi...da ele s-au apucat să facă curat duminica, în stil italienesc. Le-am lăsat...am zis că poate le e silă. Au turnat jumătate de cutie de soluţie în wc şi au lăst-o vreo oră şi jumătate. Am tras apa...nu se mai ducea...normal, se uscase! La fel şi pe oglindă era soluţie uscată, nici nu-mi mai apărea imaginea...Am terminat eu ce au început ele, le-am înjurat în sfânta duminică şi am mers să mă plimb pe străzile Ravennei...să caut puţină linişte. Între timp, ele făceau paste la cuptor, îşi chemaseră şi prietenii la masă(ne-au chemat şi pe noi, dar am refuzat „politicos”), nu aveau niciun stres că au lăsat baia aia îmbibată de soluţii de curăţat...ori poate asta înseamnă să faci curat la ei.
Luni am deschis o discuţie...păcat că nu am avut cu cine. Măcar le-am dezvăluit şi lor că nu suntem unguroaice (aşa credeau) şi a aflat că studiază biologie marină şi că sunt din Bologna. Plictisită de feţele lor am decis să-mi savurez ceaiul în cameră. Mă deranja şi fumul de ţigară care-şi făcuse loc pe uşa pe care „Lucica” o lasă deschisă când fumează în curte.
Altă zi, alte lucruri noi...”Lucica”(fată de 23-24 de ani) îi face o criză de isterie tatălui la telefon. Plânge în hohote 10 minute, urlă la el dezvinovăţindu-se că a picat un examen, apoi fumează un ţigăroi şi începe să râdă în hohote cu Giussy...
Mai pe seară, ne invită la nişte cartofi prăjiţi. I-au scos de la congelator gata tăiaţi şi i-au scăldat în nişte ulei...gata masa! Între timp a sunat bunica uneia şi i-a spus bunicii de vreo câteva ori că găteşte Deşi ele mănâncă mereu la 9 seara, am zis: măcar acum să acceptăm să nu spună că am ceva personal cu ele. „Lucica” pune masa...farfurii de plastic, pahare de plastic...plastic!(deşi avem veselă de toată frumuseţea). Ea mereu mănâncă din farfurii de plastic, probabil îi e lene să le spele, ori e prea sclifosită şi îi e greaţă...e şi asta o posibilitate!
Şi uite aşa am mai vorbit de una şi de alta, nimic relavant!Mie comportamentul lor şi, mai ales, al părinţilor mi-a spus tot ce trebuia să ştiu despre persoanele astea.
Pe 5.01.08 ne-au sosit noile colege de apartament că unguroaicele au plecat în patria lor în decembrie şi au rămas acolo.
Fetele noi sunt italience. Prima, Giuseppina, o fată înaltă şi cu ochelari mari. Zâmbeşte fals şi mult. Nu ştie să sune la interfon, îi deschidem uşa!Facem cunoştinţă cu ea şi cu alţi doi oameni mai bătrâni – părinţii (genitori). Ne-au privit atent, mai degrabă ne-au analizat şi ne-au cerut cheia ca să poată să aducă bagajele fără să ne „deranjeze”. Au adus trei trolere mari şi o serie de cutii cu ţigănii (între care şi una cântărind vreo câteva kg...cu cosmetice), mâncare pe 2 săptămâni, vreo 10 cutii de lapte, un cuptor cu microunde care ne ocupă toată bucătăria, perne (deşi erau şi în apartament), soluţii de curăţat (nici la magazin nu au un sortiment aşa divers)...în fine, mai lipsea să-i aducă wc-ul de acasă...şi se acomoda complet.
Au intrat cu toţii în cameră. Fata vorbea la telefon cu o prietenă şi părinţii desfăceau bagajele şi aranjau lucrurile. I-au făcut până şi patul...Asta mică nu ştia să folosească nici măcar cheile de la uşă, ne-a întrebat pe noi cum se folosesc. Ne-au mulţumit cu nişte zâmbete scremute şi au plecat să mai aducă un transport...
Spre seară, a venit şi cealaltă fătucă, Anna Lucia. Avea privirea ursuză şi acră, o ţinută clasică de văcăreasă (cizme peste pantaloni), curu’ mare şi aere de oraş. Am făcut cunoştinţă în silă şi am stat să observ..Între timp au mai aparut părinţii şi cu cealaltă fată. La fiecare obiect scos din bagaj stăteau şi se sfătuiau toţi cum şi unde să-l pună...aveai senzaţia că prin asta se decide soarta universului. În fosta noastră cameră sunt paturi suprapuse. Scăriţa metalică pe care ar trebui să se urce era cam şubredă, noi nu ne-am incumetat niciodată să urcăm. Cu chiu cu vai au reuşit să o urce pe acritura asta în pat...da acuma se punea problema cum să se coboare ????Au făcut consiliu de familie. Tatăl, mai deştept decât partea feminină a familiei italiene a sfătuit-o să se dea jos din pat pe birou (biroul e chiar langă pat), apoi pe scaun...şi jos. I-a explicat procesul în cel mai mic detaliu, nu cumva să-şi rupă fata gâtul când se dă jos.
Au plecat „genitorii”!”Lucica” noastră s-a apucat să taie o pâine mare...a tăiat-o pe toată în felii gigant şi a aşezat-o în congelator...l-a ocupat pe tot cu pâine...
Duminică, a doua zi, s-au trezit şi, înarmate cu soluţii de curăţat, au intrat în baie. Am simţit dintr-o dată un miros înţepător...Cu o zi înainte, curăţasem noi...da ele s-au apucat să facă curat duminica, în stil italienesc. Le-am lăsat...am zis că poate le e silă. Au turnat jumătate de cutie de soluţie în wc şi au lăst-o vreo oră şi jumătate. Am tras apa...nu se mai ducea...normal, se uscase! La fel şi pe oglindă era soluţie uscată, nici nu-mi mai apărea imaginea...Am terminat eu ce au început ele, le-am înjurat în sfânta duminică şi am mers să mă plimb pe străzile Ravennei...să caut puţină linişte. Între timp, ele făceau paste la cuptor, îşi chemaseră şi prietenii la masă(ne-au chemat şi pe noi, dar am refuzat „politicos”), nu aveau niciun stres că au lăsat baia aia îmbibată de soluţii de curăţat...ori poate asta înseamnă să faci curat la ei.
Luni am deschis o discuţie...păcat că nu am avut cu cine. Măcar le-am dezvăluit şi lor că nu suntem unguroaice (aşa credeau) şi a aflat că studiază biologie marină şi că sunt din Bologna. Plictisită de feţele lor am decis să-mi savurez ceaiul în cameră. Mă deranja şi fumul de ţigară care-şi făcuse loc pe uşa pe care „Lucica” o lasă deschisă când fumează în curte.
Altă zi, alte lucruri noi...”Lucica”(fată de 23-24 de ani) îi face o criză de isterie tatălui la telefon. Plânge în hohote 10 minute, urlă la el dezvinovăţindu-se că a picat un examen, apoi fumează un ţigăroi şi începe să râdă în hohote cu Giussy...
Mai pe seară, ne invită la nişte cartofi prăjiţi. I-au scos de la congelator gata tăiaţi şi i-au scăldat în nişte ulei...gata masa! Între timp a sunat bunica uneia şi i-a spus bunicii de vreo câteva ori că găteşte Deşi ele mănâncă mereu la 9 seara, am zis: măcar acum să acceptăm să nu spună că am ceva personal cu ele. „Lucica” pune masa...farfurii de plastic, pahare de plastic...plastic!(deşi avem veselă de toată frumuseţea). Ea mereu mănâncă din farfurii de plastic, probabil îi e lene să le spele, ori e prea sclifosită şi îi e greaţă...e şi asta o posibilitate!
Şi uite aşa am mai vorbit de una şi de alta, nimic relavant!Mie comportamentul lor şi, mai ales, al părinţilor mi-a spus tot ce trebuia să ştiu despre persoanele astea.
Thursday, January 10, 2008
Despre răbdare
...sed levius fit patientia/
Quidquid corrigere est nefas.
Horatius, Odae, 1, 24, 19-20.
Optium est pati quod emendari nequit.
Seneca, Epistulae, 107, 9.
Quidquid corrigere est nefas.
Horatius, Odae, 1, 24, 19-20.
Optium est pati quod emendari nequit.
Seneca, Epistulae, 107, 9.
Subscribe to:
Posts (Atom)