...

Plouă, plouă, plouă....vreme de beţie!

Toată lumea e mohorâtă...şi mie mi-e somn de dimineaţă până seara...

Azi am avut un curs de la 11. Am ajuns somnoroasă şi udă...!Cu 10 minute de întîrziere, ca de obicei, a venit şi profu’...Poate din cauza vremii...franţuzoaica nu s-a trezit azi, aşa că ăsta a ţinut un curs cu mine şi cu Manuela...ce palpitant: curs cu două studente românce...dacă nu veneam noi cu bursă nici nu avea cu cui să-i vorbească cu atâta fascinaţie despre mimesis, muzici, reclame, iliade, odissei...poeţi obscuri şi aşa mai departe. Nu am putut să dorm că proful ţine mult la contactul vizual...nici măcar când citeste de pe diapozitiv nu-şi ia ochii de la noi...uneori am impresia că ştie pe de rost pasaje întregi din Republica lui Platon. Ne-a recomandat şi nouă să citim...aşa când plouă...  Două ore m-am învârtit în toate poziţiile pe scaunul ăla, am analizat fiecare fibră a pixului cu care scriam...şi asta nu pentru că ar fi fost plictisitor ce zicea individul ăsta, da eu nu pot să mă uit atâta în ochii cuiva, că mă ia cu delir...şi nici nu mai aud ce zice. La Transilvania, dacă eram doi inşi la un curs...profu’ nici nu s-ar fi sinchisit să descuie clasa, d’apăi să mai stea să toace două ore...

Al doilea curs m-a plictisit până la refuz...ne-a citit profu’ de pe nişte manuscrise vechi..cum dracu’ citea, că eu nu înţelegeam nimic, la urma urmei putea să ne citească orice...!Colegele, care-şi notează şi răsuflarea profului, scriau ca nişte maşini...mult...şi fără să gândească. Dacă ăsta repetă de 10 ori acelaşi lucru, ele de 10 ori notează...şi la sfârşit de curs mai cer şi lămuriri.

Afară ploua şi era rece..bicicliştii erau accesorizaţi cu umbrele..La intrarea în supermarket...nişte indivizi dubioşi ne-au salutat în vreo trei limbi. Apoi, la casă, un tip din faţa noastră se uita insistent, a fost atent la fiecare produs pe care l-am pus pe bandă, apoi la fiecare detaliu al fiinţei noastre. Nu mai nimerea să-şi bage restul în portofel...preocupat de mâncarea pe care o aşezam eu în ghiozdan...înfiorător individ, m-am gândit că o fi vreun criminal în serie...atât de straniu s-a uitat. În drum spre casă, un şofer nefericit mi-a dichisit ţinuta cu conţinutul unei băltoace, norocul meu că mai aveam doar 5 minute până acasă...

Aşa o zi stranie...şi acum iar plouă...şi trebuie să mă apuc să citesc...în niciun caz de plăcere...

Mai pe scurt...

Weekend: ploaie, frig, mulţi unguri, vin fiert, o ţuică din struguri(foarte împuţită), miros de parfum, o blondă care scotea nişte sunete...ca veveriţa din Ice Age atunci când işi scăpa aluna, "poftă bună"-urare făcută de un ungur pe care îl chema Antonio, semnal prost la internet din cauza furtunii, o carte despre cărţile antice, o plimbărică de duminică, boşorogi veniţi în vizită la biserici, un nor negru care s-a scuturat deasupra mea în curtea bisericii San Vitale, regrete că nu mi-am luat căciulă şi fular de acasă, pârjoale moldoveneşti, un anticariat, lipsa masculilor italieni pe la noi pe acasa (se pare că nu le plac bărbaţii unguri), un cuplu iubăreţ, multe duşuri, o despărţire cam tristă...nu şi pentru mine, mizerie...ca la noi la nimeni, lipsa plictselii, oboseală...parcă am dat la coasă.

După trei săptămâni pe pământ străin

Stau de trei săptămâni în ţara asta...şi iată, pot să spun că zilele au început să fie la fel. Luni, marţi şi miercuri am aceleaşi cursuri, cu aceeaşi doi profi...cu care m-am obisnuit..care s-au obişnuit cu mine...Cursuri de câte două ore în care îmi pierd şirul gândurilor, îmi amorţesc picioarele şi mă doare spatele.

Nu mă gândesc la casă, nu mi-e dor de Codlea, de stresul de la facultate...nici atât...să nu mai menţionez naveta Codlea –Braşov pe timp de iarnă! Văd că m-aş adapta repede să trăiesc în altă ţară, să vorbesc altă limbă... Aici am un program lejer care îmi permite să citesc toate cărţile din bibliografii, asta cu nota că sunt în italiană şi le citesc mai lent...

Am şi progresat!Pot să formulez o frază inteligibilă în italiană, citesc fără să simt nevoia de a consulta un dicţionar...cuvintele necunoscute le prind din context. De scris e mai greu...niciodată nu nimeresc unde să dublez consoana, da asta nu e grav!

Azi am trecut la lucruri mai complicate la cursul de civilizaţie greacă. A venit vorba de Barthes, Propp, Joyce...amicii mei de la „Transilvania”. Şi iată că au citit şi italienii...Am plecat cu o senzaţie de mulţumire de la cursul ăsta, m-am simţit ca acasă.

Colegele astea de apartament au devenit insuportabile. Nu mai încuie uşa,...într-o dimineaţă au lăsat cuptorul aprins, nu spală vase, nu-şi strâng de unde mănâncă, invită pe la noi pe acasă tot felul de indivizi dubioşi pe care nici ele nu-i cunosc.
M-am săturat să tot curăţ după ele, să nu pot să mănânc de musafirii lor libidinoşi...asta e!Bine că pleacă peste două luni...atunci o să mă simt şi eu bine în casa asta.

La şcoală

Luni!
Curs de civilizaţie greacă. Pe holurile facultăţii...doar eu şi Manuela. Mai vine şi franţuzoaica asta murdară ca un copil al străzii...emana un miros de tigări Carpaţi. Apare şi profu, nu pare surprins că are doar trei studente la curs. Intrăm într-o sală mare pe care ne-o deschide o duduie roşcată. Ea porneşte şi videoproiectoru' în timp ce profu' îşi aprinde minuţios laptop-ul. Şi uite aşa începe cursul...Ţinem şi noi să adăugăm ceva...suntem toate studente Erasmus...!Profu' zâmbeşte şi promite că o să vorbească mai clar să nu ne piardă pe drum. Cursul era destinat studenţilor de la specializarea arta şi muzică...da ce-i interesează pe ăştia de vechii greci?!?Ne-am chinuit să auzim ce zice, deşi stătem lângă el. Vocea i se împrăştia în încăperea mare şi goală...

Următorul curs a fost despre carte şi scriitură. Am mai auzit eu de vreo 10 ori la Transilvania ce încerca să ne explice nenicul ăsta acolo. M-am abţinut să nu casc şi m-am bucurat că am reuşit să înţeleg fiecare cuvânt. Păcat că nu pot să vorbesc în italiană...

În pauza de la jumătea cursului mă aşteptam să aud vreo colegă vorbind, da nu s-a întâmplat aşa. Tăceau toate ca nişte mutăloaice...Deşi sunt doar anul 2, arată deja ca nişte fete bătrâne. Erau una în faţa mea...a scris tot rahatul pe care le-a spus profu, i-au ieşit vreo 5 pagini...eu am scris una:)

Marţi şi miercuri am avut aceleaşi cursuri...cu aceeaşi profesori, aprox. la aceleaşi ore...plictisitor!Mi-am observat colegele de la ştiinţele informării...toate scriu aşa minuţios...de pildă, scria una că o carte e făcută din hârtie...:))

Am aflat că trebuie să scriu nişte eseuri...de fapt, am aflat că trebuie să scriu. Am şi liste bibliografice deja...am tot ce-mi trebe ca să-mi treacă timpul.

Am detectat şi o conexiune wireless...adică am net pe gratis...de aici rezultă accesul liber la oamenii dragi mie:)

Primul curs în italiană

Oh, da!A început şcoala!

Am mers cu emoţii la şcoală, ca în clasa întâi, nu ştiu nici să scriu în limba asta a lor. M-am stresat că n-o să înţeleg nimic din ce o să zică profu în italiană..

Curs de introducere în studiul sistemelor sociale. În sală erau nişte fete cucuiete, năsoase şi cu curu scos pe jumătate din pantalonii fiţoşi; un băiat (sau să zic bărbat că era trecut de 27)care vorbea singur şi îşi tot nota ceva într-o agendă. Fetele astea vorbeau repede şi alintat, nu înţelegeam nimic, da nici nu-mi doream, nu-şi comunicau nimic demn de ascultat. Până să înceapă cursul s-au strâns cam 10 inşi...cu noi cu tot. A venit un prof care habar nu avea să conecteze laptop-ul la proiector...l-a descurcat studentul ăsta care vorbea singur...

Ne-am prezentat în engleză. S-a simţit onorat că i-am ales cursul şi ne-a zis că speră să ne placă…

La curs a vorbit italiană foarte clar, astfel încât am reuşit să înţeleg în proporţie de 90%. A predat fain, a purtat conversaţii cu studenţii curioşi şi încuiaţi la minte. Pe mine m-a marcat felul în care le explica fiecare noţiune, fiecare cuvânt, insistenţa cu care sublinia anumite aspecte...eu le vedeam simple şi clare, dar colegii aveau tot felul de întrebări stupide. Mi-am adus aminte de primul curs de stilistică de la “Transilvania”...când profa a introdus în scenă termeni absolut necunoscuţi pe care nici măcar nu i-a explicat...mă întrebam cum s-ar fi simţit studenţii ăştia la un astfel de curs. După două ore, profu’ şi-a amintit să ne dea o pauză...

Îmi amorţiseră toate alea pe scaunul ăla incomod. O tipă brunetă a făcut cunoştinţă cu noi. Era şi ea româncă, din Piatra Neamţ. Da cred că stătea de-o viaţă în Italia, vorbea româna cu un accent ciudat. Cu un aer de superioritate ne-a zis că noi românii suntem mai „dotaţi” intelectualiceşte decât...s-a dus şi ea să fumeze o ţigară. Era trecută de 25 de ani. De fapt, doar noi eram tinerele în încăperea aia!

Înainte de a se relua cursul vine un tip spătos la mine...să fi tot avut şi el vreo 25-28 de ani. Mă salută în româneşte. Normal, am rămas cu gura căscată!Îmi spune că a fost în România astă vară...

Zic: De ce?
Zice: Am avut o iubită din Galaţi.
Zic: Cum adică ai avut...vrei să zici că ai...
(îi piere rânjetul...şi...)
Zice: A dat înapoi...trebuie să-i trimit hainele şi lucrurile pe care le avea la mine acasă...
(nu am înţeles de la ce a dat înapoi, da nu am mai întrebat)
Zic:Se mai întâmplă!
(încântat de cunoştinţă....individul se duce la locul lui)

Deci aşa...ăsta învăţase şi romînă de dragul fetei...şi ea „a dat înapoi”...

Apoi a venit profu’să mă întrebe dacă am înţeles...hmm...da ce crede elcă trebe să-mi explice şi mie de 100 de ori.

Individul din faţa mea umpluse vreo 5 coli A4. Sublinia...încercuia, apăsa...mai bolborosea câte ceva, de parcă îşi explica ceea ce zicea profu’…

Manuela s-a mai liniştit când a văzut că nu e capătul pământului să asişti la un curs în italiană. Am luat şi notiţe...deja e prea mult. Acum mai am de abia luni alt curs...şi după aia începe greul...

Oameni şi fapte

Azi iar am ajuns la sediul miraculos din Via degli Ariani. Maria Paola era ocupată, vorbea cu decanul – un bărbat cât muntele, bărbos şi pus la patru ace. Am făcut şi noi cunoştinţă cu el. Ne-am mirat!Vorbea engleză foarte bine şi uite că şi el era italian.

Am întrebat de conexiunea wireless. Coordonatoarea s-a dus repede şi a chemat tehnicianul să ne configureze calculatorul. Nu ştiu ce naiba i-a luat atâta, da a stat cu noi vreo oră până cănd l-a făcut să funcţioneze. Oricum mergea cam prost netu’, aşa că am urcat la laboratorul de informatică din clădire...era destinat celor care studiau la master, doctorat...şi...studenţilor bursieri. Pentru accesul la sistemul lor am un cont personal, în momentul în care ies din el se şterg toate parolele sau adresele pe care le-am utilizat. Da e nasol că nu pot să stau pe messenger, nu au nici flash instalat...

Am mai cunoscut nişte studenţi Erasmus: o italiancă venită de la bursă din Valencia şi o franţuzoaică...colegă cu noi. Fata asta care fusese în mobilitate la Valencia vroia să-şi echivaleze examenele. Normal, în facultatea asta totul e organizat, nu avea tipa nicio grijă...să alerge după profesori să-şi echivaleze tot câte un examen, a mers direct la coordonatoare şi s-a rezolvat. Dar noi ne facem griji. În plus, am văzut că pe orarul nostru braşovean apare LRC, deşi programa nu mai include materia asta îngrozitoare. Dar cineva vrea să ne facă un „bine”, cu siguranţă! Mi-e groază de momentul în care o să ajung în ţară şi o să constat că unu şi altu’ nu are chef să echivaleze, dar aşa e la noi!Fără plecăciuni profunde nu rezolvi nimic...naiba să-i ia!

Am fost să vedem pe unde sunt sălile de curs. M-a apucat mirarea...sunt atât de mici, nu cred că o sală are mai mult de 30 de locuri. De fapt, facultăţile de pe aici nu au mulţi studenţi, e adevărat că şi taxa e destul de mare...şi nivelul lor de deşteptăciune e...