Plan de viata

Spune profu meu de stiinte sociale ca ar trebui sa ne intocmim un plan de viata pe cel putin 10 ani de acum inainte. Ce sa zic?!?Eu nu ma vad nici peste o zi.

Cica planul asta trebuie sa cuprinda latura profesionala a vietii - in jurul careia sa ne construim cealalta parte a existentei, cea sentimentala.

Cu tristete, observ la mine o mare lipsa de interes pentru viitor. Am senzatia ca as putea sa fac aproape orice, dar nu ma vad facand ceva concret. In ultimul timp m-am gandit mult la asta. Actuala-mi conditie de studenta imi da senzatia de inutilitate. Am impresia ca nu fac nimic, dar daca m-as angaja n-as mai avea timp sa merg la scoala si poate atunci m-as simti inferioara in societatea asta in care orice om face facultate, mai nou.

Moartea

"Singurul mod uman de a invinge moartea este de a o asuma". ( Alexandru Paleologu)

Usor de spus....dar cand piere cineva drag....

De cand cu stirile astea crude, moartea a devenit pentru mine ceva obisnuit, banal, sau ce putin asa credeam, ca o inteleg, ca e ceva normal, ca face parte din noi.

Acum doua zile insa, cand am aflat de moartea unei colege apropiate mie, m-am ingrozit. Mi s-a parut nedrept, avea doar 19 ani, nu traise inca nimic.

Tot ce traim e o pura intamplare. Ma intreb ce rost mai are sa ne facem planuri, sa avem aspiratii, cand orice am face, ajungem, iminent, in bratele mortii. Suntem atat de mici, atat de neputinciosi. Orice as face acum, inevitabil, vad moartea ca pe ceva oribil.

Oamenii

" Alipiti de imediat, oamenii respira prin vulgaritate. Ce poti vorbi cu ei decit despre oameni? Si inca despre intamplari, obiecte si griji. Niciodata idei." (Cioran)

Moda asta nesuferita

"Moda e o forma de uratenie atat de insuportabila incat trebuie s-o schimbam la fiecare sase luni". (O. Wilde)

In ultima vreme ma simt pur si simplu asalatata de moda asta cu cizme peste blugi. Intr-o zi am numarat : opt din zece persoane erau schimonosite astfel.

Nu zic sa nu se poarte cizme cu colanti. Asta deja e alta treaba!Dar fetele astea isi cumpara cizme mai mari ca sa-si modroganeasca in ele blugii evazati si arata de parca ar merge la pescuit. Dimineata, seara, scoala, discoteca, bar - nu conteaza unde - apar cu look-ul asta de mahala. Nu mai exista pic de feminitate! Cred ca asta ma deranjeaza mai tare. Nu am nostalgii dupa rochiile cu arcuri, Doamne fereste, dar nu pot sa fiu de acord cu schimonoseala asta.

Moda asta ii face pe toti oamenii sa arate la fel, rar am mai apucat sa vad cate o farama de originalitate. E ingrozitor in ce s-a transformat imitatia (care -by the way- la Aristotel era baza artei).

De ce se sinucid oamenii din dragoste?

Citeam zilele trecute o carte a lui Cioran ("Amurgul gandurilor"). Acolo am gasit o explicatie la care nu mai am absolut nici un comentariu, iat-o:

"A ramane singur cu intreaga iubire, cu povara infinitului erotic - iata sensul spiritual al nefericirii in dragoste, incat sinuciderile nu sunt probe ale lasitatii omului, ci ale dimensiunilor inumane ale iubirii. Daca n-ar fi atenuat chinurile amoroase prin dispretul teoretic pentru femeie, toti amantii s-ar fi sinucis pana acum. (...) Nefericirea in dragoste intrece in intensitate cele mai adanci emotii religioase. Ce e drept, ea n-a construit biserici, dar a ridicat morminte, morminte peste tot".

Lucruri marunte

"Un fulg ratacitor prin aer este o imagine de zadarnicie mai sfasietoare si mai simbolica decit un cadavru.(...) Si mai mult decit catedralele ne face mai religiosi mana unui cersetor care ne arata drumul de urmat intr-un oras mare in care ne-am pierdut".
CIORAN

De multe ori sunt lucruri mici cele care ne pot revela intelesuri mari. De pilda un fulg singuratic in lumea asta profana e un subilm zadarnic, asa cum suntem multi... Cred ca inca nu stiu sa privesc lumea si oamenii in esenta lor. Nu doar o data mi s-a intamplat sa dispretuiesc pe cineva la prima vedere! Freud ar avea o explicatie : se pare ca persoana fata de care simti o anumita reticenta nemotivata logic are ceva ( in mimica, gestica,voce) de la un individ care s-a purtat urat sau aspru cu tine in copilarie. Asadar totul e in subconstient!

Asa mi s-a intamplat mie cu un coleg de facultate. Nu-l agream si punct! Pana cand zilele trecute mi-am pierdut portofelul (cu acte cu tot). Colegu' mi l-a gasit si l-a inapoiat intact. Lucrul asta mi-a dovedit o data in plus ca nu e nicidecum un om rau. M-a salvat de multa alergatura pe la politie, pe la decanat, pe la banca...

Parca un ajutor venit din partea cui nu te astepti e infinit mai valoros... Iata ca fiecare zi e o lectie de viata!

Viata

"E poate o datorie sa vezi prezentul in culori mai negre decit e de fapt, pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarita spre mai bine".
Lucian Blaga

Spre ce-am mai aspira daca prezentul ne-ar multumi, daca l-am vizualiza in culorile fericirii?!N-am mai avea nicio zbatere launtrica, nicio dorinta care sa ne faca sa mergem mai departe. Probabil am cadea intr-o monotonie ingrozitoare daca n-am mai avea niciun tel. Daca n-am vedea prezentul in culori mai negre decit e, nici nu ne-am mai dori un viitor. Ce folos? Lupta zilnica pe care o dam in cautarea binelui ne tine pe linia de plutire ca sa zic asa.. Ma uit in jur si observ ca nu exista multi oameni care sa fie PREA multumiti sau nemultumiti de viata pe care o au. Ambele extreme ar duce la o renuntare, doar mediocritatea ne ofera posibilitatea unei zbateri perpetue, hranite de iluzii, dorinte, sperante...o viata!