Primul curs în italiană

Oh, da!A început şcoala!

Am mers cu emoţii la şcoală, ca în clasa întâi, nu ştiu nici să scriu în limba asta a lor. M-am stresat că n-o să înţeleg nimic din ce o să zică profu în italiană..

Curs de introducere în studiul sistemelor sociale. În sală erau nişte fete cucuiete, năsoase şi cu curu scos pe jumătate din pantalonii fiţoşi; un băiat (sau să zic bărbat că era trecut de 27)care vorbea singur şi îşi tot nota ceva într-o agendă. Fetele astea vorbeau repede şi alintat, nu înţelegeam nimic, da nici nu-mi doream, nu-şi comunicau nimic demn de ascultat. Până să înceapă cursul s-au strâns cam 10 inşi...cu noi cu tot. A venit un prof care habar nu avea să conecteze laptop-ul la proiector...l-a descurcat studentul ăsta care vorbea singur...

Ne-am prezentat în engleză. S-a simţit onorat că i-am ales cursul şi ne-a zis că speră să ne placă…

La curs a vorbit italiană foarte clar, astfel încât am reuşit să înţeleg în proporţie de 90%. A predat fain, a purtat conversaţii cu studenţii curioşi şi încuiaţi la minte. Pe mine m-a marcat felul în care le explica fiecare noţiune, fiecare cuvânt, insistenţa cu care sublinia anumite aspecte...eu le vedeam simple şi clare, dar colegii aveau tot felul de întrebări stupide. Mi-am adus aminte de primul curs de stilistică de la “Transilvania”...când profa a introdus în scenă termeni absolut necunoscuţi pe care nici măcar nu i-a explicat...mă întrebam cum s-ar fi simţit studenţii ăştia la un astfel de curs. După două ore, profu’ şi-a amintit să ne dea o pauză...

Îmi amorţiseră toate alea pe scaunul ăla incomod. O tipă brunetă a făcut cunoştinţă cu noi. Era şi ea româncă, din Piatra Neamţ. Da cred că stătea de-o viaţă în Italia, vorbea româna cu un accent ciudat. Cu un aer de superioritate ne-a zis că noi românii suntem mai „dotaţi” intelectualiceşte decât...s-a dus şi ea să fumeze o ţigară. Era trecută de 25 de ani. De fapt, doar noi eram tinerele în încăperea aia!

Înainte de a se relua cursul vine un tip spătos la mine...să fi tot avut şi el vreo 25-28 de ani. Mă salută în româneşte. Normal, am rămas cu gura căscată!Îmi spune că a fost în România astă vară...

Zic: De ce?
Zice: Am avut o iubită din Galaţi.
Zic: Cum adică ai avut...vrei să zici că ai...
(îi piere rânjetul...şi...)
Zice: A dat înapoi...trebuie să-i trimit hainele şi lucrurile pe care le avea la mine acasă...
(nu am înţeles de la ce a dat înapoi, da nu am mai întrebat)
Zic:Se mai întâmplă!
(încântat de cunoştinţă....individul se duce la locul lui)

Deci aşa...ăsta învăţase şi romînă de dragul fetei...şi ea „a dat înapoi”...

Apoi a venit profu’să mă întrebe dacă am înţeles...hmm...da ce crede elcă trebe să-mi explice şi mie de 100 de ori.

Individul din faţa mea umpluse vreo 5 coli A4. Sublinia...încercuia, apăsa...mai bolborosea câte ceva, de parcă îşi explica ceea ce zicea profu’…

Manuela s-a mai liniştit când a văzut că nu e capătul pământului să asişti la un curs în italiană. Am luat şi notiţe...deja e prea mult. Acum mai am de abia luni alt curs...şi după aia începe greul...