Nu mai există sesiune de licenţă în februarie, aşadar trebuie să dau licenţa la anul în iunie! Cine a aruncat zarul? Cineva care-şi toceşte pantalonii pe vreun fotoliu moale în Universitatea din Bucureşti şi se gândeşte ce cursuri să mai compileze cu metoda copy-paste, pe la ce conferinţe internaţionale să-şi mai plimbe pălăria, ce studenţi să mai miluiască, ce taxă de trecere a restanţei să mai stabilească..şi aşa mai departe...
De ce m-am pricopsit cu asemenea ghinion? Pentru că:
- "am pierdut trenul din iunie anul ăsta" (nu, n-am umblat cu caprele la păşune! eram în sesiunea de vară în Italia - programele astea de burse în străinătate sunt făcute ca pixu'!)
- sistemul nostru de învăţământ universitar se numeşte degeaba "sistemul Bologna" (la Bologna se întrunea comisia de licenţă o dată pe lună (chiar şi pentru un singur student), te licenţiai când te simţeai pregătit, fără niciun fel de stres; la Bucureşti, comisia de licenţă se întruneşte doar în iunie, adică o dată în an... şi dă notă de trecere fiecărui student care ştie să-şi scrie numele corect, asta numa' să nu se mai deranjeze şi în februarie)...
- e complicat să rezerve o sală pentru "o mână de studenţi"..., e mare lucru să se întrunească comisia de licenţă...(mă abţin de la un atac direct)
- secretara de la decanatul din Braşov ne recomandă subtil(urmând sugestiile secretarei acre de la Bucureşti)să aşteptăm până în iunie...comisia de la Bucureşti s-ar putea simţi iritată...mai pe scurt, a sugerat că ne bagăm în rahat mare dacă-i ţinem neapărat să dăm în februarie)...ce-i drept...e mult rahat la Bucureşti!
- Volens - nolens... mă întâlnesc cu comisia extraordinară când "are ei chef"!
Tuesday, November 25, 2008
Monday, November 17, 2008
Curiozităţi
The american dream
Imagine a world where:
- ...all of the text in all of the libraries worldwide is in a storage device - in your pocket
- the network responds at the speed of light at a plain language question with a perceptive answer
Scai verzi...
- ...all of the text in all of the libraries worldwide is in a storage device - in your pocket
- the network responds at the speed of light at a plain language question with a perceptive answer
Scai verzi...
Monday, November 10, 2008
Jumătatea lunii noiembrie în Cipru
E deja a doua iarnă pe care o trăiesc pe pământ străin. Dacă în Italia pe vremea asta aveam nevoie de palton, ghete, căciulă şi mănuşi, în Cipru mă rezum la un tricou, blugi subţiri şi pantofi decupaţi. La temperaturi între 25 şi 29 de grade - declar sezon primăvară târzie-vară.
Poporul cipriot însă, nu ţine cont de temperatură. Pentru ei (în special pentru partea feminină), felul în care trebuie să te îmbraci e dictat de vitrinele magazinelor "dă firmă", nicidecum de temperatură. Dacă în vitrină apare ditamai cizma d'alde d'alea cu care se încalţă văcăriţele, asta e opţiunea cea mai potrivită. Nu contează că îţi fierb picioarele înăuntru, trebe să arăţi ca în vitrină. Ca şi când asta n-ar fi de ajuns, unele mai bagă şi ditamai blugu' înăuntru, pentru o coacere desăvârşită. În ultima vreme am văzut şi nişte blănuri pe manechini, bănuiesc că vor fi folosite la temperaturi extreme, de +20 grade C, pentru a arăta adevărata valoare la terasele din centrul târgului.
Tot în materie de vestimentaţie, mai există şi alte extreme: femei care cred că bulanul descoperit îti deschide orice poartă, umblă vinete de frig la ore matinale. În săndăluţe, cu fustă mini, ochelari de soare, genţi kitsch pe care scrie "gucci" cu litere de "aur" (pentru doritori: poate fi consultat bazarul turcesc, nu-i mai mult de 15 euroi bucata) şi vreo cârpă croşetată pe deasupra (unii îi mai spun şi top, dar aici nu e cazul), de preferinţă neagră, să atragă soarele şi să se asorteze cu picioarele maltratate). La ele în cartier nu s-o fi schimbat vitrina, a rămas cea cu articole de vară toridă sau se află în aşteptarea următoarelor reduceri :-)
Pe lângă aceste exemplare, mai trăiesc şi oameni normali...excepţii valoroase.
Poporul cipriot însă, nu ţine cont de temperatură. Pentru ei (în special pentru partea feminină), felul în care trebuie să te îmbraci e dictat de vitrinele magazinelor "dă firmă", nicidecum de temperatură. Dacă în vitrină apare ditamai cizma d'alde d'alea cu care se încalţă văcăriţele, asta e opţiunea cea mai potrivită. Nu contează că îţi fierb picioarele înăuntru, trebe să arăţi ca în vitrină. Ca şi când asta n-ar fi de ajuns, unele mai bagă şi ditamai blugu' înăuntru, pentru o coacere desăvârşită. În ultima vreme am văzut şi nişte blănuri pe manechini, bănuiesc că vor fi folosite la temperaturi extreme, de +20 grade C, pentru a arăta adevărata valoare la terasele din centrul târgului.
Tot în materie de vestimentaţie, mai există şi alte extreme: femei care cred că bulanul descoperit îti deschide orice poartă, umblă vinete de frig la ore matinale. În săndăluţe, cu fustă mini, ochelari de soare, genţi kitsch pe care scrie "gucci" cu litere de "aur" (pentru doritori: poate fi consultat bazarul turcesc, nu-i mai mult de 15 euroi bucata) şi vreo cârpă croşetată pe deasupra (unii îi mai spun şi top, dar aici nu e cazul), de preferinţă neagră, să atragă soarele şi să se asorteze cu picioarele maltratate). La ele în cartier nu s-o fi schimbat vitrina, a rămas cea cu articole de vară toridă sau se află în aşteptarea următoarelor reduceri :-)
Pe lângă aceste exemplare, mai trăiesc şi oameni normali...excepţii valoroase.
Sunday, November 9, 2008
Nicosia, partea turcă
În plimbările noastre de seară am trecut adesea pe lângă graniţa cu turcii din centrul Nicosiei, dar azi am hotărât să mergem în partea cealaltă. Un vameş ne-a cerut paşapoartele, când a văzut că sunt româneşti, nici măcar n-a mai pus mâna şi a dat aprobator din cap. După ce am trecut de el am descoperit o vamă în toată regula...unde se stătea la rând. Am completat nişte formulare pe care ne-au pus viză de 30 de zile (dacă erai cipriot grec primeai 90). M-am tot gândit de ce se complică, ar fi putut să pună viza pe paşaport şi gata, dar zice bărbat'meu că nu mai ai voie să intri în partea greacă cu asa "pată" pe document....
După agitaţia din partea greacă, la turci parcă totul se oprise în loc. Imediat după vamă era o terasă unde nişte români negricioşi se bucurau de soare şi de manelele care răsunau din boxe. Ce ţi-s grecii negri, dar la ciprioţii turci treaba se agravează. Pe stradă mi-a atras atenţia o Dacie 1300. La o privire mai profundă era Renault 12 (arată exact ca o Dacie 1300, dar are alt motor -mai bun- şi nu e fabricată la Piteşti - m-a lămurit A.).
La terase stăteau doar bărbaţii care jucau o tablă şi îşi clăteau ochii. Femeile erau fie acasă cu droaia de copii şi cu oalele de mâncare, fie la biserică - orinde ar fi fost, aveau ditamai broboada pe cap. Din maşinile vechi şi prăfuite conduse de bărbaţi negricioşi se auzeau ritmuri orientale la volum maxim. Un copil pedala de zor la bicicletă fluturând steagul echipei de fotbal favorite. Toate uşile caselor dărăpănate erau deschise. La intrare papuci peste papuci aruncaţi în grabă din picioare (e obligatoriu să te descalţi deoarece înăuntru e un covor, pe care se serveşte şi masa). Televizorul şi antena satelit dădeau un aer de modernitate zidurilor murdare care stăteau să cadă. Uliţele erau animate de copii gălagioşi care le zâmbeau turiştilor cu toţi dinţii (pesemne că au mai primit dulciuri de la unii).
Ce m-a impresionat a fost Moscheea Selimiye (care se mai numeşte şi Catedrala Sf. Sofia). E o clădire de origine catolică, construită între 1209 si 1326. A fost construită în stil gotic, dar i-au fost adăugate minarete, fiind astfel transformată în moschee. În arcul gotic, porumbeii durdulii se încadrau perfect, păreau piese din decor.
La câţiva paşi de moschee, în micul bazar (învăluit de fum de frigărui) găseai la cel mai bun preţ haine contrafăcute pe care sclipeau fel de fel de brand-uri D&G, Gucci, Calvin Klein, Adidas, Nike, Puma, Prada, Esprit....tot! Românii considerau că "se merită" să facă coadă la vamă pentru un ţol turcesc mai ieftin...
Străzlie mici şi întortocheate, casele dărăpănate şi mizeria reprezintă un punct comun al celor două părţi în care e împărţită capitala Ciprului, graniţa marchează doar o diferenţă culturală şi religioasă.
PS. La cipriotii-turci turismul cultural e mai dezvoltat, poate pentru că au mai multă cultură...asta doar aşa... à mon avis.
După agitaţia din partea greacă, la turci parcă totul se oprise în loc. Imediat după vamă era o terasă unde nişte români negricioşi se bucurau de soare şi de manelele care răsunau din boxe. Ce ţi-s grecii negri, dar la ciprioţii turci treaba se agravează. Pe stradă mi-a atras atenţia o Dacie 1300. La o privire mai profundă era Renault 12 (arată exact ca o Dacie 1300, dar are alt motor -mai bun- şi nu e fabricată la Piteşti - m-a lămurit A.).
La terase stăteau doar bărbaţii care jucau o tablă şi îşi clăteau ochii. Femeile erau fie acasă cu droaia de copii şi cu oalele de mâncare, fie la biserică - orinde ar fi fost, aveau ditamai broboada pe cap. Din maşinile vechi şi prăfuite conduse de bărbaţi negricioşi se auzeau ritmuri orientale la volum maxim. Un copil pedala de zor la bicicletă fluturând steagul echipei de fotbal favorite. Toate uşile caselor dărăpănate erau deschise. La intrare papuci peste papuci aruncaţi în grabă din picioare (e obligatoriu să te descalţi deoarece înăuntru e un covor, pe care se serveşte şi masa). Televizorul şi antena satelit dădeau un aer de modernitate zidurilor murdare care stăteau să cadă. Uliţele erau animate de copii gălagioşi care le zâmbeau turiştilor cu toţi dinţii (pesemne că au mai primit dulciuri de la unii).
Ce m-a impresionat a fost Moscheea Selimiye (care se mai numeşte şi Catedrala Sf. Sofia). E o clădire de origine catolică, construită între 1209 si 1326. A fost construită în stil gotic, dar i-au fost adăugate minarete, fiind astfel transformată în moschee. În arcul gotic, porumbeii durdulii se încadrau perfect, păreau piese din decor.
La câţiva paşi de moschee, în micul bazar (învăluit de fum de frigărui) găseai la cel mai bun preţ haine contrafăcute pe care sclipeau fel de fel de brand-uri D&G, Gucci, Calvin Klein, Adidas, Nike, Puma, Prada, Esprit....tot! Românii considerau că "se merită" să facă coadă la vamă pentru un ţol turcesc mai ieftin...
Străzlie mici şi întortocheate, casele dărăpănate şi mizeria reprezintă un punct comun al celor două părţi în care e împărţită capitala Ciprului, graniţa marchează doar o diferenţă culturală şi religioasă.
PS. La cipriotii-turci turismul cultural e mai dezvoltat, poate pentru că au mai multă cultură...asta doar aşa... à mon avis.
Subscribe to:
Posts (Atom)