Tuesday, May 12, 2009

Lehamite...

cu licenţa asta:
- în bibliografie am cărţi traduse după nişte rebuturi din anii 80' - 90', cărţile astea nu se găsesc la Braşov (nici în biblioteci, nici în librării), nu se potrivesc deloc cu lumea în care trăim şi nu văd cum ar putea să ajute un specialist în devenire
- după ce am întrebat luni de zile când se dă licenţa asta magnifică şi am primit răspuns ceţos gen "sfârşitul lui iunie"...aflu că sfârşitul acesta de iunie s-a mutat undeva la jumătatea lunii!!!
- mi-e lene să trag nişte concluzii la marea mea lucrare de diplomă; îmi moare limbajul ştiinţific când mă gândesc la felul în care s-a conturat lucrarea mea...şi ce conţine!

Dar e bine că dincolo de toate astea mi-a mai rămas o fărâmă de optimism!

Tuesday, May 5, 2009

Vin acasă

În scopuri nobile vin, să mă licenţiez! Deşi mi-e lehamite:
- de şoferii de pe dubiţă
- de personajele dubioase care îşi fac veacul la scările blocurilor... în portul tradiţional: maieu alb-gălbui (preferabil inscripţionat...măcar cu pixu'), blugi soioşi, şlapi maro, freza îmbibată cu gel (cu doi lei borcanul / de la chioşcu’ lu’ ţiganu’) sau...cum ar zice băeţaşii de la Mafia: "...ajung la scară / la bermude şi papuci toţi tovarăşii p`afară... / cu berea`n mână şi tricou' pă umăr..." (B.U.G Mafia - Prin cartierul minunat)
- de lumea „cu greţuri de oraş”
- de manelele vecinului (asta în cazul în care vecinul nu şi-a luat tălpăşiţa spre locuri mai prospere)
- de bârfele de oraş mic unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea
- de rahaţii presăraţi la tot pasul de patrupedele vecinilor, de beţivi...
- de naţiile întunecate care au migrat şi s-au înmulţit pe teritoriul oraşului meu natal.

Pe de altă parte, mi-e dor de părinţi, fraţi, surori, de bucătăria lu’ Mărtica (că oriunde te-ai duce şi orice ai face, tot la mama acasă e mai bună mâncarea), de biblioteci, anticariate şi librării, de aerul de munte! Multe câte toate de care ţi se poate face dor!Când vin în ţară mi se face dor de Cipru, că aici e linişte şi pace (deocamdată) şi noi ducem o viaţă de huzur (mai ales că acum avem şi internet – după două luni de aşteptare).

Bilet am cumpărat de la amicii BlueAir. Economic, ore faine de zbor. 05 Mai 2009 Ştiri din ograda cipriotă... Porumbelul nu mai are cuib în copacul din faţa blocului, se pare că i l-au devastat ciorile, iar melcul a fost deportat de pe balcon după ce a halit ca un nesătul din cea mai fragedă floare. A fost prins în fapt în dimineaţa zilei de duminică. L-am aruncat pe iarba din faţa blocului, alături de o turmă de melci ciprioţi (le spun ciprioţi deoarece posedă o cochilie maronie).

Aşa arată un exemplar sănătos!Amicul de pe balcon era mai pricăjit şi mai alb (să-i zic british), dar n-am apucat să-i facem poză!




Dreptul de autor asupra acestei imagini îi este rezervat soţului meu :)

Primăvara

"Se trezesc câmpiile, cântă ciocârliile
Nu opreşte nimeni primăvara" (Andrei Strâmbeanu)

Primăvara în Cipru e o poveste. Toţi copacii sunt în floare (flori albe, galbene, roz, roşiii...) şi păsările cântă – chiar la geamul dormitorului nostru :).

Comments System

Disqus Shortname