Pesaro

Ultimul curs din viaţa mea de studentă în Italia....
Am fost la Biblioteca San Giovanni din Pesaro să-i studiem structura arhitectonică :)
M-am pornit de acasă pe la 7 dimineaţa (singura oră la care era un tren direct)...răcoare, ceaţă...numai bine de călătorit. Pe jumătate adormită priveam oamenii de pe stradă...în proporţie de 70% români muncitori cu haine murdare, priviri lungi şi comentarii în program...

La gară peronul era aglomerat cu liceeni plini de cercei, îmbrăcaţi cu haine de prestigiu, majoritatea aveau faţa acoperită cu ochelari de soare...deşi soarele era un vis în aşa o zi..., fumau la ţigăroaie şi făceau gălăgie...atmosferă de stadion. Personajele astea au populat trenul micuţ...şi uite aşa am pornit la drum. Nici măcar muzică n-am putut să ascult....Metallica nu îşi făcea loc în urletele adolescenţilor coşuroşi...Am avut noroc totuşi, au coborât după patru staţii...şi am rămas doar cu un negru în compartiment, deşi nici ăsta nu mirosea prea plăcut...

Pesaro (lat. Pisarum)..un orăşel mic (126 km²; 92.000 loc...plus cateva mii de turişti). Biblioteca San Giovanni era ceva deosebit. Asta mai numesc şi eu bibliotecă, cu colecţii serioase de cd, dvd şi casete video, cu sală wireless, cu pereţi din sticlă, cu cafenea literară înăuntru, cu gazeta românească la raftul cu periodice, bibliotecare draguţe, grădină interioară...ditamai rafturile cu reviste de actualitate..şi să nu uit : WC-uri curate. De la bibliotecă am mers la o îngheţată cu grupul vesel. O fată cu faţa acră mi-a trântit de două ori mai multă îngheţată decât încăpea în cornetul minuscul. Afară a început să se topească muntele de îngheţată...am apucat să mănânc jumate...timp în care am înjurat în gând vânzătoarea acră pe care o bănuiam că e româncă....

Apoi am fost şi la mare că anul ăsta nu ne-am văzut...plaja era amenajată, curată...dar nu prea populată azi. Parcul de lângă mare era invadat de moldovence...mai tinere, mai bătrâne...care şi cum. Ieşiseră la o bârfă de joi dup’amiaza (că e după-amiază liberă la italieni, aşa cum e miercurea la ciprioţi)....

Am mers spre gară mai repede că mirosea a ploaie. O fătucă îşi reîntâlnise iubitul după mult timp....şi se îmbraţişau pe peronul gării. Dacă ar fi trecut un elefant pe lângă ei nu l-ar fi observat, se priveau în ochi...nu era nimic de spus...

Pe tren toate naţiile pământului...inclusiv nişte arabi cu mărfuri şi cu o ‚discretă’ duhoare de transpiraţie şi o moldoveancă dichisită care vorbea zgomotos la telefon....parcă era în deal şi badea-n vale...

Încununarea zilei a fost o ploaie de vară...care m-a determinat să iau autobuzul până acasă....