Naveta cu Blueair

Iar am avut parte de una bucată călătorie cu amicii de la BlueAir şi cu populaţia de românaşi de aici din Nord-ul Italiei.

Când am plecat de pe aeroportul Marconi am recunoscut imediat coada la care trebuia să stăm pentru check in. Populaţia era mai negricioasă decât la celelalte cozi, podoabele de aur presărate în exces dădeau "clasă" damelor care se îmbulzeau certăreţe chiar înainte de deschiderea ghişeului. Familii: italieni combinaţi cu românce...cu tot cu vreun bebel proiectat p'acilea prin Italia...plecau să-şi facă sărbătorile pascale în România. Pe unii îi cunoşteam din zborurile anterioare, tot felul de feţe: muncitori obosiţi, femei vulgare pline de aur, femei cu ochii în lacrimi că se despărţeau domne de italianul mai bătrân cu 15 ani şi cu banul gros în buzunar...şi mulţi bebeluşi cu urlete în program.

Totul îmi părea aşa familiar...Până şi pe pilot îl cunoşteam după nume, că mai zburasem cu el...Când am aterizat pe Băneasa a trebuit să aşteptăm o groază de vreme pentru controlul paşapoartelor că veniseră două zboruri deodată şi pe vameşii plictisiţi îi apucaseră controalele minuţioase...cine ştie ce infractor deosebit de periculos putea pătrunde la noi în ţară din gloata de muncitori murdari şi de cucoane cu ţânci...

La întoarcerea in Italia, la 6 dimineaţa aeroportul din Băneasa devenise neîncăpător. Trei zboruri: Paris, Madrid, Bologna...aproximativ la aceeaşi oră. La control paşapoarte am aşteptat o oră să ajungem, dacă nu ajungeam mai devreme la aeroport, pierdeam avionul cu siguranţă. Şi...cum să zic...lumea nu prea se spălase, parfumul de care unii abuzează se amesteca cu duhoarea, astea două făceau o echipă bună cu căldura şi lipsa de aer condiţionat din garajul- aeroport Băneasa. Împinsă de la spate de un nenic oarecare...înaintam spre vamă. De abia mai puteam să mă ţin pe linia de plutire şi mă gândeam cu groază că sunt condamnată să aştept în picioare îmbarcarea...toate locurile din aşa-zisa sală de aşteptare fiind ocupate.

Am recunoscut oamenii din zborul spre Bologna...şi am constatat că ceva cupluri rămăseseră incomplete...Au fost puţini copii în zborul ăsta...şi mai mulţi tătici...între care nişte italieni căsătoriţi cu românce...care se lăudau că au învăţat ceva română...

Am ajuns şi în avion...lângă mine s-a aşezat una bucată bărbat dichisit, cu blugii rupţi şi plini de capse, cu părul geluit şi cu unghiile lăcuite. Bea coca-cola...Nenicii din faţa mea îşi lăsaseră scaunele pe spate, parcă erau pe chez long...se relaxau domn'le. Eu mă luptam cu căldurile care mă apucaseră..probabil de la febră. Încercam să respir şi constatam că nu am aer...da două ore trec uşor...aşa mi-am zis până m-am văzut pe pământ italienesc.

Asta e naveta pe BlueAir...când ajungi să cunoşti şi pilotul cu care zbori şi povestea pasagerilor...