Furnica

Gospodina, de Otilia Cazimir

O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
-Incotro, fugi, surioară?
-Ia mă duc si eu la moară.

Si-s grăbită, si-s grăbită,
Că mi-i casa ne-ngrijită,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mâncare.

Că la noi în musuroi,
Unul drege, zece strică
Si de n-as fi eu voinică,
Ar fi vai si-amar de noi.


Animal drăguţ? NU

Bubuline, gospodine...
Furnicile nu sunt aşa cum reiese din poezioarele astea drăguţe cu care mi-am tocit mintea în şcoală. Harnice nevoie mare, au năvălit ieri la noi în dulapul cu paste şi cereale. Multe şi bine organizate, prietenele mele cărau spre muşuroi bucăţi de cereale mai mari decât ele. Am mai salvat cu chiu cu vai 2 pungi de macaroane din gura animalelor şi restul am îndesat în găleata cu gunoi. Cea mai mare sărbătoare a lor a fost la punga de tortellini cu prosciutto...aşadar avem furnici carnivore. Mă mir că nu ne atacă şi pe noi...

Au câte un observator trimis în fiecare colţ al casei noastre. Dacă se întâmplă să scăpăm vreo fărâmă alimentară pe podea, vin sanitarii maronii să strângă. Mai nou am mutat şi pastele în frigider, alături de miere, pâine şi alte alimente pe care omul le ţine în cămară.

Aşadar noul meu job e detector-ucigaş de furnici muncitoare şi conservator de alimente...

P.S. Azi sunt nori pe cer, s-a schimbat peisajul...!S-or fi mâniat zeii că am nenorocit furnicile furăcioase!?!