"Termenul „eutanasie” provine din cuvintele greceşti eu – „bun” şi thanatos – „moarte”, având semnificaţia literală „moarte bună”. În lumea contemporană prin „eutanasie” se înţelege acţiunea de provocare a unei „morţi bune”, aşa-numita „moarte din compasiune”, prin care o persoană A pune capăt vieţii unei alte persoane B". Aşa simplu ne-a explicat profu' de etică ce-i cu eutanasia...
În Grecia antică, eutanasia nu era condamnată. Fiecare avea dreptul să decidă dacă vrea să traiască sau să se ducă la 2 m sub pământ. Scria Plutarh că omorau până şi nou-născuţii dacă aveau malformaţii grave. Infanticidul, suicidul, eutanasia erau practici care se bucurau de o largă acceptare. Nici romanii nu au condamnat eutanasia, era acceptată mai ales atunci când venea vorba de bătrâni. Dar iudaismul si crestinismul au dus la formarea concepţiei conform căreia viaţa umană este sacră şi nu poate fi suprimată în mod intenţionat, în afara excepţiilor formulate explicit în sistemele juridice ale diferitelor societăţi...
O fi viaţa sacră, dar când stai 17 ani în comă, cum a stat Eluana...
Eutanasia ar fi scutit multe suferinţe (în rândul familiei), cheltuieli medicale etc. Situaţia asta n-ar fi fost posibilă poate...cu trei decenii în urmă deoarece nu existau metode pentru a prelungi viaţa.
Am citit un articol de primă pagină despre părerea papei în legătură cu Eluana Englaro, în La Repubblica. Îl citez pe Papa B.XVI: "eutanasia e o soluţie falsă la drama suferinţei, o soluţie care nu e demnă pentru om."Demnă sau nedemnă, eu mi-am amintit de momentul în care profu' de etică a spus: să ridice mâna cine, în cazul unei boli incurabile (ş.a) ar prefera eutanasia...şi toată lumea din sala de curs a ridicat mâna, deşi toţi erau creştini...
No comments:
Post a Comment